Polonia va înființa noi unități de apărare teritorială
Autor: Gheorghiță Orjanu pe 21 Martie, 20:33 | Strategica

Trei brigăzi și șase batalioane vor fi formate în cadrul Trupelor de Apărare Teritoriale (Wojskach Obrony Terytorialnej  - WOT) ale Poloniei.

O decizie în acest sens a fost semnată, în cursul acestei săptămâni, de ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak.

Marile unități care urmează să fie înființate sunt brigăzile 18, 19 și 20 de apărare teritorială. Acestea vor fi dislocate în capitala Varșovia, precum și în localitățile Chełm și Przemyśl aflate în sud-estul țării.

Cinci din cele șase noi batalioane vor avea înzestrare de infanterie ușoară și vor fi formate în cadrul unor brigăzi deja funcționale, garnizoanele de staționare la pace urmând să fie în localitățile Kraśnik, Elk, Limana, Krasta Odrzański și Opole. Cel de-al șaselea batalion, care va avea profil de comandă, va fi format în localitățile Pomiechówek și Zegrze. [Această unitate va deservi, probabil, statul major al WOT dislocat în localitatea Zegrze, aflată în vecinătatea nordică a Varșoviei].

Mariusz Błaszczak a declarat că unitățile din cadrul WOT sunt în creștere atât ca număr, cât și ca efective, precizând că în ianuarie 2018, când a preluat funcția, WOT avea 7.000 de militari, iar în decembrie 2018 erau deja 27.000.

Există în prezent 15 brigăzi ale WOT, iar până la finalul sfârșitul anului 2022 vor fi 18, potrivit publicației poloneze Defence 24. "Trei noi brigăzi vor fi înființate în provinciile în care, există cel mai mare interes în a servi în armată, și - mai important - sunt locații cheie din punctul de vedere al securității - acestea sunt provinciile Podkarpackie, Lublin [din sud-estul Poloniei] și Mazowieckie [estul țării]" - a adăugat Błaszczak. În provincia Mazowiecki mai există două brigăzi ale WOT, cea nouă fiind dislocată chiar în zona metropolitană a Varșoviei.

Referindu-se la formarea noilor mari unități și unități, comandantul WOT, generalul de divizie Wiesław Kukuła, a declarat: "Vă mulțumesc pentru această decizie, care conturează forma finală a apărării teritoriale", adăugând că sub comanda sa efectivele au trecut de 28.000 militari, urmând să depășească 30.000, în această vară.

Trupele de Apărare Teritoriale poloneze sunt formate, în cea mai mare parte, din voluntari, numărul soldaților profesioniști fiind de puțin peste 3.700, conform publicației Defence 24.

Comentariul autorului: Polonia a decis în 2015 să reînființeze WOT, pentru a avea o ripostă cât mai bună în primele etape ale unui eventual conflict hibrid. Decizia a avut la bază războiul din sud-estul Ucrainei, unde începând cu aprilie 2014, trupe paramilitare sprijinite de Rusia au preluat prin forță controlul unui teritoriu de aproximativ 1400 kmp și a unei populații de aproximativ 3,8 milioane locuitori.

Se estimează că WOT poloneze vor ajunge la 35.000 de militari, majoritatea urmând să primească pregătire timp de 30 zile pe an. Spre deosebire de forțele de rezervă existente, care la mobilizare sunt integrate în componentele regulate ale armatei poloneze, WOT sunt concepute pentru a funcționa în mod autonom în zonele de origine și cu personal care provine din populația locală.

Bugetul alocat pentru echiparea WOT în perioada 2017 – 2022 este de 3,2 miliarde zloți (aproximativ 740 milioane euro).

Spre deosebire de Polonia care, are graniță directă cu enclava rusească înalt-militarizată, Kaliningrad,  România nu se învecinează direct cu Rusia, dar se află în apropierea unor regiuni care, pot deveni rapid surse de instabilitate, acestea fiind Transnistria, Găgăuzia și chiar Odessa.

Strategica Vezi toate articolele