Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Polonia și Belarusul, viitorul punct fierbinte? Editorialist: „Germania nu va interveni militar”. Complexul războiului mondial în fața Rusiei
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Un cunoscut jurnalist și editorialist german analizează cel mai vulnerabil punct al graniței estice a NATO, frontiera dintre Polonia și Lituania, delimitată de Kaliningrad și Belarus. Și, în opinia sa, în cazul unei viitoare potențiale acțiuni militare ruse în statele baltice, Germania ar ezita să intervină militar, jurnalistul făcând referire la un oarecare complex german după cel de-al Doilea Război Mondial.
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia

Wolfgang Munchaum, jurnalist german care a activat la Times și Financial Times, fost redactor șef al Financial Times Deutschland, publicație căreia i-a pus bazele, într-un editorial pentru cotidianul german Handelsblatt, analizează coridorul Suwalki, frontiera dintre Polonia și Lituania, călcâiul lui Ahile în ceea ce privește Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice.

1. -imagine fara descriere- (suwalki-coridor-stramtoare_68925100.jpg)

Coridorul Suwalki, aflat între Kaliningrad și Belarus. Sursă foto: The Blatic Times

Suwalki e mai mult decât o simplă frontieră polonezo-lituaniană. Este un punct de trecere aflat între enclava puternic militarizată rusă Kaliningrad - fostul Konigsberg, capitala Prusiei Orientale, anexată de sovietici după cel de-al Doilea Război Mondial - și Belarus.  

În acest sens, jurnalistul german crede că tensiunile dintre Polonia și Belarus ar putea fi sursa unei noi aventuri militare organizată de președintele rus Vladimir Putin. Wolfgang Munchaump își argumentează opinia.

El amintește că tensiunile dintre Polonia și Belarus sunt la cote mari, în timp ce serviciile din Belarus au arestat membri ai comunității poloneze din sud-vestul țării, iar Lukașenko acuză guvernul de la Varșovia că adăpostește „trădători” în ceea ce acuză că ar fi o lovitură de stat împotriva sa, cu implicarea Poloniei și Lituaniei. Jurnalistul german subliniază și faptul că Vladimir Putin alimentează artificial scenariul potrivit căruia un complot al Occidentului urmărește asasinarea lui Lukașenko. Toate acestea pot fi semnale că Federația Rusă va deveni tot mai activă în forțarea coridorului Suwalki. Munchaump face o paralelă și amintește că în urmă cu șapte ani, înainte de anexarea Crimeei, Moscova s-a folosit tot de tactica complotului terorist. Atunci, consiliul din Sevastopol, controlat de pro-ruși, a acuzat Ucraina de un complot.

În editorialul său, jurnalistul german îl citează pe generalul (r) american Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA în Europa, care în 2018 a atras atenția că Suwalki reprezintă un punct vulnerabil și greu de apărat fără infrastructură în care mobilitatea militară ar fi pusă la grea încercare în cazul unei potențiale crize.

 

„Germania nu va interveni militar împotriva Rusiei”. Complexul vinovăției celui de-al Doilea Război Mondial

 

În editorialul său, jurnalistul crede că NATO nu ar interveni în cazul unei confruntări în regiune, și, surprinzător, Munchaump e de părere că NATO și țara sa, Germania, nu ar interveni militar nici în cazul unei potențiale invazii a statelor baltice, membre ale Alianței. 

Opinia e surprinzătoare și destul de controversată și cu siguranță nu e împărtășită de mulți alți analiști sau decidenți. „Ar fi naiv să credem că NATO va activa imediat articolul 5. Nu văd absolut nicio șansă ca Germania să ia vreodată parte la o acțiune militară împotriva Rusiei - chiar dacă Rusia ar invada republicile baltice”, precizează Munchaump în editorialul său.

Acesta își argumentează teoria amintit de așa-zisul complex german cu privire la vinovăția Germaniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, invadarea URSS-ului și atrocitățile comise de naziști pe Frontul de Est. O percepție care în opinia sa se regăsește în gândirea unor decidenți de la Berlin.

„Amintiți-vă de cuvintele președintelui german Frank-Walter Steinmeier, care a spus că Germania are o obligație istorică față de Rusia în ceea ce privește gazoductul Nord Stream 2, pentru a își ispăși păcatele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, scrie Munchaum. Într-adevăr această declarație a președintelui german, din urmă cu câteva luni, a stârnit o puternică controversă.

Editorialistul e de părere că tactica lui Vladimir Putin, care vizează o uniune politică cu Belarusul, urmărește chiar coridorul Suwalki și statele baltice. Jurnalistul crede că Kremlinul are o strategie pe termen lung, iar un asemenea scenariu ar putea avea loc în următorii ani.

„Cred că aceasta este cea mai slabă verigă din tactica Occidentului: Cu cât Germania și alte țări ale UE devin tot mai dependente de gazul rusesc și de vaccinurile rusești, cu atât mai mult acestea vor fi mai puțin dispuse să se angajeze într-o confruntare cu Rusia”, mai scrie acesta.

 

Țările baltice, un posibil obiectiv al Rusiei. Strategia lui Putin se bazează pe răbdare și e pe termen lung

 

Editorialul face apel la recomandările generalului american Ben Hodges care a sfătuit o abordare diferită în relația cu Federația Rusă, anume ca Occidentul să nu aștepte ca Rusia să facă din nou primul pas și să acționeze, ci mai degrabă să caute soluții preventive pentru a împiedica Rusia să facă primul pas, prin tactici de descurajare.

Pentru că, așa cum ne-a demonstrat de atâtea ori Vladimir Putin, Rusia nu ezită să facă acest prim pas, așteptând momentul oportun pe care îl pregătește strategic chiar și o perioadă foarte îndelungată, de ani de zile.

„Amintiți-vă că Vladimir Putin a spus despre prăbușirea Uniunii Sovietice că este o adevărată tragedie. Putin nu este Hitler. El nu va încerca să recucerească întreaga zonă geografică a URSS-ului. Însă folosește pericole asupra securității pentru obiective care depășesc frontierele Rusiei. O Uniune Europeană și o Alianță Nord-Atlantică slabe și divizate i-ar putea alimenta aceste obiective. Există o logică în strategia lui Vladimir Putin de azi (n.a. - cu privire la Belarus). Această logică mă face să concluzionez că Suwalki este un punct de frontieră foarte periculos” în următorii ani, conchide editorialistul german.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Gen. Sîrski, șeful Armatei Ucrainei deplânge situația „deosebit de dificilă”. Rușii împing masiv partea centrală a frontului pentru a-l sparge
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
EXCLUSIV
Tezaurul furat. Documente din arhivele secrete ruse despre aurul României. Istoricul Ilie Schipor vine la Obiectiv EuroAtlantic
Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, președintele român Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte. Foto: Administrația Prezidențială a României
EXCLUSIV
Iohannis sau Rutte? Următorul secretar general al NATO va trebui să înțeleagă profunda amenințare a Rusiei
E.S. Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Kiev, în cadrul unui interviu acordat DefenseRomania
EXCLUSIV
E.S. Victor Micula, ambasadorul României la Kiev, la Obiectiv EuroAtlantic. România, un „mister pozitiv” pentru Ucraina și de ce înfrângerea Ucrainei ar avea consecințe catastrofale
Ministrul de externe al Republicii Moldova: Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istorie şi nu există premise de îmbunătăţire
Rachete balistice, testate pe bandă rulantă de Phenian. Cu un arsenal de câteva zeci de focoase nucleare, Nordul are sprijinul major al Rusiei
Franța cere Chinei să trimită "un mesaj clar Rusiei" cu privire la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei
Fără sprijinul SUA, retragerea trupelor ucrainene de pe front riscă să continue. ATACMS sunt "răspunsul", spune Zelenski
Cinci posibile scenarii pentru desfășurarea de trupe franceze în Ucraina
Statele nordice analizează posibilitatea unor schimbări în domeniul militar: Se doreşte formarea unui ''mini-NATO'' - crearea unei forțe aeriene nordice comune
Congresul SUA trebuie să aprobe ajutorul deoarece Ucraina are nevoie de apărare aeriană suplimentară - Casa Albă
Zelenski: Avem nevoie de ATACMS pentru a ataca aerodromurile din Crimeea, nu teritoriul Rusiei
Estonia nu crede în miracole: Trebuie să ne dublăm cheltuielile de apărare pentru a putea rezista Rusiei (șeful militar al Armatei)
Raport ECFR: Europenii cred că Rusia va câștiga războiul, dar vor să continue să ajute Ucraina
20 de ani de când România a aderat la NATO: Un act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică
Ucraina construiește tot mai multe fortificații, dar procesul nu este suficient de rapid: Liderii militari ucraineni au crezut că sprijinul occidental "nu se va opri niciodată"
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Președintele Lituaniei: Consens "din ce în ce mai larg" în rândul liderilor UE cu privire la necesitatea de a-l învinge pe Putin
Sursă foto: Agerpres
EXCLUSIV
Tot ce trebuie să știi după masacrul de la Moscova și de ce Statul Islamic a atacat Rusia. Vulnerabilități și oportunități pentru Kremlin
Avioane F-35 românești la Mihail Kogălniceanu? Modernizarea istorică a bazei coincide cu achiziția României de avioane F-35
Rezistă Armata României în fața unui atac al Rusiei? Cum s-a ajuns la scenariul în care România ar cădea în 72 de ore
Cum a preluat Putin puterea. Ștefan Popescu: Boris Elțîn nu a avut mână bună, dar nu trebuie subestimat. Putin reprezintă revanșa serviciilor
Orban, calul troian al Rusiei? Cum poate Ungaria bloca Articolul 5 în cazul unui război declanșat de Rusia asupra Europei
Dacă tot e Rusia cu ochii pe România generalul Bălăceanu propune să transformăm Dobrogea într-un portavion terestru nescufundabil
Generalul Ben Hodges îi îndeamnă pe ucraineni să menţină atacurile asupra instalațiilor petroliere rusești: Rusia ar fi mai puțin capabilă să finanțeze acest război

Ştiri Recomandate

Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
pixel