Penetrarea Italiei. Comandantul unei fregate italiene, arestat în timp ce divulga informații unui militar rus
Autor: Tudor Curtifan pe 31 Martie, 13:19 | Intelligence

Fretata FREMM, sursă foto: Difensa.it

Un militar italian și unul rus au fost arestați în Italia într-un scandal uriaș de spionaj care a zguduit peninsula. Este cel mai grav incident de la sfârșitul Războiul Rece în ceea ce privește spionajul Federației Ruse în „cetatea eternă”.

Potrivit BBC, care citează presa din Italia și agenția rusă Ria Novosti, un căpitan al Forțelor Navale Italiene a fost arestat în timp ce preda documente clasificate unui ofițer rus.

Se pare că acesta din urmă este angajat al Ambasadei Federației Ruse la Roma. Presa din Italia precizează că acesta este cel mai grav incident de spionaj de la sfârșitul Războiului Rece. 

Bărbații au fost arestați de poliția militară italiană. Sursa citată precizează că cetățeanul rus urmează să fie expulzat.

Totodată, ambasadorul Rusiei la Roma, Serghei Razov a fost convocat de Ministerul de Externe al Italiei pentru a da explicații cu privire la acest incident.

Ambasada Rusiei la Roma a confirmat arestarea, dar nu a oferit alte informații. Nu există încă nicio reacție din partea MAE rus.

 

Comandatul fregatei a încercat să divuge secrete NATO ofițerului rus. Ambii au fost arestați în timpul întrevederii

 

Se pare că militarul italian arestat de către autorități era chiar comandantul unei fregate a Marinei Italiei. Autoritățile de la Roma precizează că acesta a încercat să divulge informații în schimbul unei sume de bani. Potrivit celor de la Corriere della Sera, italianul ar fi încercat să ofere rușilor documente confidențiale ale NATO.

"Intervenţia a avut loc la momentul unei întâlniri clandestine între cei doi bărbaţi, surprinşi în flagrant delict în timp ce erau înmânate documente clasificate de către ofiţerul italian în schimbul unei sume de bani", precizează autoritățile de la Roma. Potrivit mediei italiene suma pe care ar fi primit-o comandantul fregatei de la ruși ar fi fost de 5.000 de euro.

În aprilie anul trecut, în plină pandemie, Rusia a trimis peste 100 de experți, împreună cu echipamente medicale, în Lombardia, epicentrul focarului de COVID-19 în peninsulă. Kremlinul a anunțat atunci că ajutorul a fost trimis după o discuție telefonică a președintelui Vladimir Putin cu premierul italian de la vremea respectivă Giuseppe Conte, însă imaginea militarilor ruși pe străzile Italiei, aproape de baze NATO, a rămas în memorie. Imediat după această acțiune experții au atras și atunci atenția că Rusia a inflitrat agenți GRU în Italia.

Amintim că Bulgaria, țara vecină, se află și ea în mijlocul unui scandal uriaș după ce procurorii bulgari au inculpat cel puțin şase persoane, printre care foşti şi actuali ofiţeri din serviciul de informaţii militare, pentru spionaj în favoarea Federației Ruse. 

CITEȘTE ȘI: Șeful misiunii SUA, despre tentativa spionajului rusesc de a penetra România pe modelul Bulgariei: Românii știu ce urmărește Rusia

Intelligence Vezi toate articolele