Pantsir-S nu e primul. SUA dețin și alte 'trofee' militare rusești, inclusiv avioanele MiG-29 ale Republicii Moldova
Autor: Tudor Curtifan pe 02 feb, 18:10 | Forțele aeriene

Sursă foto: www.digitalcombatsimulator.com

La sfârșitul lunii ianuarie, un sistem rusesc de apărare antiaeriană Panstris-S1, care a fost confiscat de trupele GNA în Libia, a fost transferat de US Army la baza Ramstein din Germania.

Așa cum a scris și DefenseRomania, decizia planificării unei astfel de operaţiuni a venit ca urmare a unor temeri că sistemul rusesc de apărare antiaeriană Pantsir-S1, ar fi putut ajunge în mâinile milițiilor sau a contrabandiștilor de arme din țara nord-africană. Sistemul a fost transportat în Germania de către US Army cu un avion de tip Globemaster. 

Publicația noastră a precizat că sistemul Panstir-S1 a fost confiscat chiar din mâinile miliţiilor separatiste care erau parte a Armatei Naționale Libiene (LNA), aflată sub conducerea mareșalului Khalifa Haftar care a lansat, în aprilie 2019, o ofensivă militară asupra Tripoli, capitala Libiei.

 

S-300, achiziționat de americani

 

Dar cei de la Forbes amintesc într-un material că acest episod nu este o premieră iar pe mâinile americanilor a mai ajuns tehnică militară rusă pe care US Army a studiat-o până la cel mai mic detaliu.

În 1994, Statele Unite ale Americi au achiziționat un S-300 de la Belarus. La vremea respectivă S-300 era cel mai avansat sistem de apărare antiaeriană al Federației Ruse. Paradoxul face că atunci, sistemul S-300 a fost livrat în Huntsville, Alabama, de un avion An-124. 

De precizat că sistemele S-300 sunt folosite și de state NATO, precum Grecia, Bulgaria sau Slovacia.

 

SUA dețin și avioane MiG-29 care au fost ale Republicii Moldova

 

Însă un caz aparte îl reprezintă avioanele MiG-29 Fulcrum ale Republicii Moldova. Profitând de situația de la Chișinău, care nu mai putea susține aeronavele, dar și de situația precară a Rusiei după colapsul Uniunii Sovietice, SUA au achiziționat în 1997 un număr de 21 de aeronave MiG-29. Dintre acestea, un număr mic de aproximativ 6 erau operaționale. 

SUA au „pus mâna” pe toate cele trei variante. Au achiziționat șase aeronave MiG-29 în versiunea A, un aparat în versiunea B și 14 avioane în versiunea C, capabile de a transporta armament nuclear.

În total, SUA au achiziționat un total de 21 MiG-29 din Moldova, care constau din șase modele standard A, un singur model B și 14 modele C capabile să transporte arme nucleare. Avioanele au fost dezasamblate și zburate din Moldova cu avioane de transport C-17 către Dayton, Ohio.

Mișcarea SUA a venit în contextul în care Washigtonul se temea ca Republica Moldova să nu vândă aeronavele, pe o sumă derizorie, către Iran. Și, desigur, până să ajungă în muzee, americanii au avut posibilitatea să analizeze aeronavele sovietice până la cel mai mic detaliu.

De precizat că, în 1992, România a primit și ea un MiG-29C din Republica Moldova, în baza unei datorii de 30 milioane de dolari.

CITEȘTE ȘI: Sistem rusesc Pantsir-S1, transportat în secret de Armata SUA la baza Ramstein din Germania

Te-ar putea interesa și...
Forțele aeriene Vezi toate articolele