Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Opțiunea NATO”, respinsă politic. Suedia nu va demara procedura de aderare, în ciuda agresivității Rusiei
News
Data actualizării:
Data publicării:
În Suedia există în aceste luni o întreagă dezbatere politică cu privire la aderarea țării la NATO - cea mai puternică alianță militară din istorie.

În contextul acțiunilor tot mai agresive ale Federației Ruse și a tensiunilor din regiune, în decembrie 2020, pentru prima dată în istoria Suediei, în Parlamentul de la Stockholm s-a obținut o majoritate a „opțiunii NATO”, adică aderarea Suediei la Alianța Nord Atlantică.

Există însă un blocaj major, în contextul în care guvernul minoritar suedez, coaliția de stânga formată din social-democrați și ecologiști, dorește continuarea politicii tradiționale militare a Suediei și se opune aderării. 

Suedia nu este membră NATO, însă din 1994 face parte din Parteneriatul pentru Pace fiind alături de Finlanda, printre cei mai importanți parteneri ai NATO, participând activ la reuniuni și exerciții militare cu statele membre. Spre exemplu, la ultima reuniune a miniștrilor de externe ai statelor membre, care a avut loc acum două săptămâni, în ceea ce privește discuția pe Federația Rusă, au participat atât miniștrii de externe ai Suediei și Finlandei. 

 

„Opțiunea NATO” și aderarea Suediei a devenit un subiect tot mai discutat mai ales din cauza amenințării ruse

 

Iar după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, Moscova și-a intensificat activitățile militare nu doar în regiunea baltică, cât și în nordul Europei. În tot acest context „opțiunea NATO” a revenit pe agenda decidenților suedezi. 

Ca răspuns la noile provocări de securitate, guvernul minoritar format din Partidul Social-Democrat şi Verzi și-a revizuit politica de apărare, a remilitarizat Insula Gotland - portavionul baltic - și a crescut semnificativ cheltuielile pe apărare. Totodată, Suedia și-a consolidat cooperarea militară cu vecinii săi, în special Finlanda, dar și cooperarea industrială cu state precum SUA sau Marea Britanie.

 

Guvernul respinge însă „opțiunea NATO” votată de Parlament și vrea să continue actuala doctrină

 

Totuși, guvernul suedez respinge însă aderarea la NATO și dorește să continue politica tradițională. În pofida faptului că opoziția susține că prin aderarea la Alianță Suedia ar beneficia de apărarea comună, cu referire la Articolul 5 din NATO, actuala putere de la Stockholm nu dorește aderarea.

Într-o scrisoare deschisă, citată de Opex360,  Ann Linde, ministrul de externe suedez și Peter Hultqvist, ministrul apărării suedez, admit că „trăim vremuri în care alegerile noastre sunt foarte importante. Ele pot determina destinul nostru și destinul al generațiilor viitoare pe termen lung. Lumea din jurul nostru se schimbă și vedem o ascensiune a naționalismului, o apropiere de sistemele autoritare, națiuni divizate. Valorile democratice sunt contestate în moduri care ar fi fost de neimaginat în urmă cu câțiva ani. Acestea sunt provocări serioase”.

Totuși, ei sunt de părere că Suedia are nevoie de stabilitate și predictibilitate în politica de securitate și libertatea de a acționa în orice situație, iar actuala stare garantează Suediei independența sa în materie de politică externă. „Prin urmare, doctrina guvernului în ceea ce privește politica de securitate rămâne neschimbată”, mai transmit cei doi oficiali suedezi, care subliniază însă că „legătura transatlantică cu SUA este esențială”.

 

Aderarea Suediei la NATO ar putea fi o temă electorală la viitoarele alegeri

 

Cei doi membri ai guvernului cer partidelor care au votat în Parlament „opțiunea NATO” să aducă argumente în ceea ce privește avantajele aderării. Sursa citată precizează că tema aderării ar putea fi un subiect principal al agendei electorale pentru alegerile parlamentare din Suedia care vor avea loc în septembrie 2022.

Aderarea Suediei se poate face doar printr-un referendum, datele arătând că suedezii în proporție mare au o părere bună despre NATO.

Amintim că în 1949 Suedia a optat să nu adere la NATO şi şi-a declarat o politică de nealiniere pe timp de pace şi de neutralitate pe timp de război. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Decizie istorică în SUA. Ajutorul militar pentru Ucraina a fost votat în Camera Reprezentanților. O uriașă gură de oxigen pentru forțele Kievului
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Ucraina încă rezistă la porțile Europei, dar capturarea Chasiv Yar deschide rușilor direcții noi. Scenariul cel mai prost: Căderea Ucrainei ar genera riscuri pentru tot Flancul Estic al NATO (ISW)
Noapte albă pentru ruși: După ce au distrus un radar ce ”vedea” la 700 km, ucrainenii au lovit un aerodrom militar din Crimeea și o fabrică de rachete S-400 de lângă Moscova
Trei drone necunoscute au fost reperate la aeroportul civil Mihail Kogălniceanu
Solda de grad produce mai multă discordie între militari decât reușește să o facă propaganda rusă

Ştiri Recomandate

Europa se înarmează, ajustează planul industriei de apărare, dar trebuie să se miște mai repede pentru a descuraja Rusia
HIMARS, rachete Patriot, dar și blindate Bradley. Casa Albă aprobă un nou ajutor de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina
Israelul a aprobat ”extinderea calibrată” a operațiunii în Rafah. Măsura, adoptată pentru a nu depăși „liniile roșii” fixate de Biden
”Repetă experimentele naziștilor”. Zaharova scoate artileria grea și pune presiune pe guvernul pro-occidental de la Chișinău
Lituania ia în calcul varianta trimiterii în Ucraina a unor consilieri militari occidentali
Rușii vor să străpungă granița din nordul Ucrainei; Kievul a trimis întăriri în regiunea Harkiv și încearcă să țină pe loc forțele ruse
Ucraina primește primul simulator de zbor pentru avionul de luptă F-16 (Foto/Video): Tinerii piloţi ucraineni sunt îndemnaţi să-l testeze
Răspuns la avansul Rusiei: Avioanele F-16 occidentale ar putea ajunge în curând în Ucraina
Dronele ucrainene Magura V5 au provocat pagube de 500 de milioane de dolari Flotei ruse din Marea Neagră
Unii piloți ucraineni aproape au terminat cursurile de pregătire pentru operarea avioanelor F-16: Aceștia vor fi deja pregătiți să execute misiuni de luptă direct în spațiul aerian ucrainean
România va integra pe avioanele sale F-16 rachete aer-aer de ultimă generație AIM-9X Sidewinder
În încercarea de a întări efectivele militare, parlamentul ucrainean a luat o decizie controversată: Mobilizarea voluntară a 20.000 de condamnați, dar nu cei cu infracțiuni grave
Alegerile care nu schimbă nimic: După ce a câștigat un nou mandat de președinte al Rusiei, Vladimir Putin este pe cale să reinstaleze în funcție și vechiul guvern
Germania și U.S. Army colaborează pentru a livra Ucrainei noi lansatoare de rachete M142 HIMARS
Programul francez "Chrysalide": Ce probleme a trebuit să rezolve Franța pentru a trimite rachete SCALP cu rază lungă de acțiune în Ucraina?
Teheranul anunță că își va schimba doctrina nucleară dacă Israelul amenință existența Iranului
NATO, pregătită să reacționeze la două scenarii negative în Ucraina. Una dintre liniile roșii vizează și R. Moldova, arată o analiză la Republica
Rusia a scos din depozite ce avea mai bun, dar încă mai are resurse pentru încă doi ani de război. Ce a rămas din stocurile Armatei Roșii
Xi Jinping a mers și în Ungaria. Pariul chinez, fluturat încă o dată de Orban: China este un pilon al noii ordini mondiale
Cel mai mare exercițiu de desant aerian din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial: La Câmpia Turzii se desfășoară una dintre cele șase operații de tip ”Joint Forcible Entry”
Deși condamnă ”terorismul regimului de la Kiev”, Armata Rusiei a pus pe butuci toate hidrocentralele Ucrainei după atacurile efectuate în ultimele luni
Moscova pregătește Republicii Moldova un ”desant” hibrid fără precedent: 100 de milioane de euro pentru a răsturna guvernul pro-occidental de la Chișinău
Militarii ucraineni au distrus un tanc rusesc T-80, utilizând rachete TOW trase dintr-un IFV Bradley (Foto/Video)
Generalul Zalujnîi a fost trecut în rezervă și numit astăzi ambasador în Marea Britanie. Continuă schimbările la vârful Armatei ucrainene
General suedez: Nu cred că țările NATO vor să fie văzute ca parte a conflictului din Ucraina, dar nici procesul de luare a deciziilor nu ține pasul cu nevoile ucrainenilor
Ipocrizia Moscovei: În discursul de Ziua Victoriei, Putin se revoltă împotriva "distorsionării" istoriei şi acuză statele occidentale că alimentează conflictele regionale
Occidentul nu a învățat lecțiile războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei | David Cameron: Ezitarea și acțiunea minimă nu fac decât să încurajeze agresorii
Generalul Austin: Este prea devreme pentru a vorbi despre impactul asistenței financiare americane pe câmpul de luptă din Ucraina
SUA testează Baltica, în imediata apropiere de Rusia. Rachetele SM-6, dislocate pentru protecția convoaielor navale
"Apărarea aeriană a Ucrainei" va fi un subiect prioritar în cadrul Consiliului pentru Afaceri Externe al UE. România nu exclude trimiterea de Patriot în Ucraina
Serviciile britanice de informații confirmă: Rușii au modificat rachetele de croazieră Kh-101 cu care lovesc ținte de pe teritoriul Ucrainei
Surpriză mare: Germania optează pentru ca avioanele sale F-35 să fie fabricate în SUA, nu în Europa. Întrebarea e ce se întâmplă cu fabrica de fuzelaj de F-35 din Germania?
pixel