Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ocuparea Budapestei de către Armata Română. Campania militară și opinca de pe Parlament
Istorie
Data actualizării:
Data publicării:
Pe 4 august 1919, acum 101 de ani, Armata Română desăvârșea una din cele mai importante acțiuni din istoria sa - intrarea în Ungaria, cucerirea Budapestei și distrugerea Republicii Sovietice Ungare.    
EXCLUSIV

În contextul în care la finele Primului Război Mondial, operațiunile militare se încheiaseră în noiembrie 1918, provinciile românești Basarabia, Bucovina și Transilvania se uniseră rând pe rând cu țara-mamă, România.

Situația nu era însă deloc ușoară. Atât Rusia sovietică a lui Lenin cât și Republica Sovietică Ungară - condusă de guvernul bolșevic reprezentat de Bela Kun - refuzau recunoașterea României Mari și planificau operațiuni militare împotriva țării.

Dacă pe de o parte Rusia era scufundată într-un război civil între trupele comuniste și cele fidele vechii administrații țariste, fapt ce a împiedicat o ofensivă militară asupra României, Republica Sovietică Ungară condusă de Bela Kun a atacat Armata Regală Română în primăvara anului 1919. Desigur, Lenin îi transmitea lui Bela Kun că Armata Roșie avea să ofere sprijin trupelor bolșevice maghiare prin Basarabia, Bucovina și Galiția.

 

Ofensiva maghiară împotriva României Mari

 

În Ungaria, după ce comuniștii au reușit să proclame Republica Sovietică Ungară, Bela Kun lansează o ofensivă și atacă Cehoslovacia și România, scopul fiind recuperarea Slovaciei și Transilvaniei.

În noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, Divizia 38 de husari, Divizia de secui și gărzile roșii maghiare atacau Armata Regală Română, începând astfel războiul dintre România regală și Republica Sovietică Ungară.

Dacă Armata cehoslovacă a înregistrat o serie de înfrângeri, contraofensiva României, în doar patru zile a atins zona Munților Apuseni iar mai apoi cea a râului Tisa, granița stabilită de tratatele Marelui Război, reușind joncțiunea cu trupele cehoslovace.

Doar că pe 20 iulie trupele ungare au lansat o nouă ofensivă. De această dată riposta Armatei Române Regale avea să fie una mult mai dură și va culmina cu ocuparea Budapestei, Capitala Ungariei.

Pe 30 iulie 1919, pline de entuziasm, trupele române au trecut Tisa, spulberând în calea lor contingentele bolșevice, înaintând pe teritoriul Ungariei în dreptul localității Tiszabo.

ocuparea budapestei

Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta”, nota Regina Maria în memoriile sale, în momentul în care Armata Regală Română intra pe teritoriul maghiar. Atât Regina Maria cât și Regele Ferdinand se aflau la vremea respectivă în Transilvania.

La începutul lunii august 1919, liderul bolșevic maghiar Bela Kun fuge în Austria, iar mai apoi în Rusia.

În istorie, data în care Budapesta a fost ocupată de trupele române a rămas consemnată pe 4 august 1919, în momentul în care trupele române conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu au intrat și au defilat în Capitala Ungariei, Budapesta.

Cert e că în ziua precedentă, pe data de 3 august 1919, patru escadroane de roșiori, conduse de către colonelul Rusescu, care nu au respectat dispozițiile generalului, au continuat înaintarea spre Budapesta, unde au ajuns în seara zilei de 3 august 1919.

Aceasta este povestea ocupării Budapestei de către Armata Română Regală și eliberării Ungariei de sub jugul bolșevic.

 

Opinca românească de pe Parlamentul Ungariei, simbol al eliberării Transilvaniei

 

După ce a restabilit ordinea, Armata Română a început retragerea din Ungaria la 14 noiembrie 1919, ocupația fiind încheiată pe etape la începutul anului 1920.

La scurt timp după începerea retragerii, Ungaria avea să intre sub conducerea conservatoare a amiralului Miklos Horthy, cel care în următorii ani va instaura un regim fascist și revizionist care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial va ocupa Transilvania.

Dar fără îndoială cel mai cunoscut episod al ocupației române rămâne celebra opincă românească atârnată deasupra Parlamentului Ungariei de către un soldat român, în semn de răzbunare simbolică pentru ocuparea Bucureștiului în 1916 de către Puterile Centrale.

Însă mai mult decât orice, opinca românească de pe Parlamentul Ungariei, atârnată în 1919, simbolizează victoria României Regale în războiul pentru întregire națională și eliberarea Transilvaniei.

armata romana in budapesta

 

Urmărire ocupării Budapestei și eliberării Ungariei de către Armata Română

 

În timpul Primului Război Mondial sau a evenimentelor imediate rezultate de acesta, ocuparea Budapestei de către Armata Română rămâne singurul episod din istoria Marelui Război în care un stat din Antanta reușește ocuparea prin forță militară a unei Capitale inamice.

Victoria României Regale în războiul împotriva Ungariei, care a culminat cu ocuparea Budapestei, a dus la prăbușirea Republicii Sovietice Ungare. Coroborat cu victoria Poloniei împotriva Armatei Roșii în 1920, evenimentul a amânat timp de două decenii instaurarea bolșevismului în Europa Centrală și de Est.

Din păcate, doar a amânat și nu a stopat instaurarea comunismului, un regim care a fost mai mult decât o greșeală a Istoriei, care s-a hrănit și s-a dezvoltat prin teroare și genocid. Un regim a cărui ecouri și cicatrici Europa de Est le mai simte și azi pe plan cultural, social și politic.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Operațiunea Allied Force. Slobodan Miloșevici putea evita bombardarea Serbiei de către NATO
Ocupația sovietică în România. Armata română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii
Ce ne spune ultimul mare război în care a luptat China, despre următorul conflict
Sistemul Brodie, primul ”portavion” al SUA
Ziua în care un MiG-21 al Coreei de Nord a doborât un avion militar al SUA
Gorbaciov, ultimul lider al URSS, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii
Gorbaciov nu regretă nimic din prăbușirea URSS: Perestroika a fost cea mai mare realizare politică
România și coșmarul Mineriadelor din anii '90. Premierul Cîțu: Nu voi permite o mineriadă în mandatul meu
Ion Mihai Pacepa a murit. Enigmele fugii din România, reacția lui Nicolae Ceaușescu și ascensiunea Elenei
Februarie 1965: Primele trupe terestre ale US Army ajung în Vietnam, o greșeală ce a dus la o catastrofă militară
MASACRUL DE LA LUNCA | Sovieticii au secerat sute de români care doreau doar să ajungă în România
Secretara unui lagăr nazist, acuzată de complicitate la crimă
Moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea comunistă de la Sighet. „Maniu pleca spre groapa comună și spre gloria eternă”
Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin, în timpul Conferinței de la Yalta. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Conferința de la Yalta și 'împărțirea lumii'. Churchill, Stalin și 'trădarea' României
Podul lui Traian. Construcția lui Apolodor din Damasc peste Dunăre, din timpul campaniei împotriva Daciei, încă un punct de reper
Alex Vraciu, pilotul militar de origine română care a scris istorie pentru SUA: Șase bombardiere japoneze doborâte în opt minute
Putin rescrie 'legal' istoria. În Rusia vor fi pedepsiți cei care compară URSS cu Germania nazistă
Un episod uitat: Avionul în care se afla tânărul Ceaușescu s-a prăbușit în URSS. Accidentul putea schimba destinul comunismului românesc
Ceaușescu și Pol Pot - dușmanul dușmanului meu este prietenul meu 
Rebeliunea legionară. Trei zile de lupte sângeroase între Armată, fidelă lui Ion Antonescu, şi Mişcarea Legionară
Franța ar fi fost complice la genocidul din Rwanda
Desert Storm: Eliberarea Kuweitului, o demonstrație de forță a SUA. Prima operațiune militară din războiul modern
Moldova: Un gram de dreptate pentru victimele stalinismului. Cei născuți în gulagurile sovietice vor avea statut de victime ale comunismului
Congresul SUA, ocupat pentru a doua oară în istorie. Casa Albă și Capitoliul au fost incendiate acum două secole după căderea Washingtonului
EXCLUSIV
Ceaușescu, Rețeaua R și Securitatea. Cine a tras în noi, după '22? Ultimul stalinist al Europei, între Revoluție și lovitură de stat
1989. Operațiunea Trandafirul: Noaptea asasinilor și macabra incinerare a morților Timișoarei împușcați la Revoluție
Charles de Gaulle și criza din 13 mai 1958: O lovitură de stat?
Proiect educațional despre istoria României, în sprijinul românilor din Ucraina și Serbia
Asasinarea lui Nicolae Iorga de un comando de legionari. Mareșalul Ion Antonescu a preferat să se uite în altă parte
Nicolae Ceaușescu, la al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, desfășurat între 20 și 24 noiembrie 1989
EXCLUSIV
Congresul al XIV-lea: Ultima șansă a lui Ceaușescu de a ieși la pensie. 'Când o face plopul mere şi răchita micşunele'

Ştiri Recomandate

Şeful de stat major al armatei germane: În cinci-opt ani, Rusia ar putea fi pregătită să atace teritoriul NATO, deoarece a trecut la o economie de război
Decizie istorică azi în SUA. Aprobarea ajutorului militar Ucraina-Israel ar fi o uriașă gură de oxigen pentru forțele Kievului
Rușii avansează rapid pe front, profitând de lipsa de sisteme de apărare cu care se confrunta forţele ucrainene: Aviaţia rusă ataca nestingherită orașului Chasiv Yar
Secretarul general al NATO se pronunță asupra doborârii bombardierului rusesc Tu-22: Ucraina are dreptul la autoapărare
O nouă demonstrație de forță a SUA: 12 bombardiere B-2 „stealth” în aer deodată
Kaan, primul avion cu caracteristici stealth dezvoltat de Turcia: Al doilea prototip se apropie de finalizare, urmează testele de zbor
Atacul Israelului asupra Iranului - Mass-media a difuzat imagini realizate din satelit cu stația radar avariată
Baza unei unități paramilitare a armatei irakiene a fost bombardată (Foto/Video): Statele Unite precizează că nu sunt implicate
Cinci nevoi urgente ale Ucrainei, prezentate în timpul reuniunii Consiliului Ucraina-NATO: Cel mai important, viteza de reacţie pe care o au aliaţii occidentali
Țările Baltice cer insistent Congresului SUA să deblocheze ajutorul pentru Ucraina: Este necesar sprijinul SUA, iar noi vom face și mai mult pentru a ajuta
Un colonel rus de rang înalt a fost ucis în urma unui atac efectuate de Ucraina asupra orașului Luhansk
Şeful spionajului militar ucrainean explică modul în care Ucraina distruge aviația strategică rusă: Bombardierul rusesc Tu-22M3 a fost doborât de sistemul de rachete S-200
"Ucraina nu ne va dezamăgi, iar noi să nu-i dezamăgim pe ei". Mass-media și analiştii occidentali comentează atacul rusesc de la Dnipro și doborârea bombardierului rusesc Tu-22
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
pixel