Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi bombardiere B-52 au ajuns în Orientul Mijlociu pentru a sprijini retragerea din Afganistan
Forțele aeriene
Data publicării:
Două avioane B-52H Stratofortress de la Baza Aeriană Minot, Dakota de Nord au fost dislocate pe 26 aprilie, la baza aeriană Al Udeid, Qatar. Aeronavele se alătură celorlalte două bombardiere strategice B-52 care, au sosit pe 23 aprilie, a anunțat departamentul de presă al Forțelor Aeriene ale SUA din Comandamentul Central (CENTCOM).

Bombardierele sunt desfășurate în regiunea de angajare a CENTCOM, în scopul asigurării protecției trupelor americane și ale coaliției internaționale, pe parcursul operației de retragere din Afganistan.

Protecția retragerii va fi asigurată de CENTCOM care, va coordona și pune la dispoziție o forță de protecție suficientă, pentru ca retragerea să se efectueze într-un mod sigur și ordonat, se mai precizează în comunicatul de presă.

În zona de operații a CENTCOM se află și gruparea de lovire a portavionului USS Dwight D. Eisenhower căreia, i s-a ordonat să rămână pe timpul retragerii celor peste 10.000 de militari americani și aliați.

Secretarul apărării, Lloyd J. Austin III, a cerut șefului CENTCOM, generalul Kenneth F. McKenzie Jr., să prezinte un plan actualizat de retragere până la sfârșitul acestei săptămâni care, va include mai multe recomandări de protecție a forței, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John F. Kirby, conform publicației Air Force Magazine.

În prezent, Pentagonul pregătește o forță specială de protecție formată din 650 de militari, majoritatea din Regimentul 75 Ranger al US Army care, va fi trimisă în Afganistan în următoarele zile, a precizat ieri CNN. Pentru sprijinul aerian apropiat este prevăzută deplasarea în Afganistan și a puternicelor avioane AC-130 echipate cu tunuri și mitraliere. La bordul versiunii AC-130W Stinger II, este montat un obuzier de 105 mm, pe lângă alte arme de calibru mai mic.

Retragerea trupelor americane din Afganistan este prevăzută să se finalizeze în septembrie 2021.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Ucraina susține că a doborât un alt avion de luptă rusesc: Minus încă un Su-34 pe frontul de est
Demonstrație de forță a SUA în Europa. După ce au lovit ținte pro-iraniene, bombardierele strategice B-1B au fost dislocate în Europa
A-50 AWACS sunt imposibil de înlocuit, dar rușii încearcă. După ce deține recordul de 2 avioane pierdute, Rusia apelează la zeci de drone
F-16 ajung în Ucraina. Livrarea avioanelor, confirmată. Mai rămâne o singură chestiune tehnică după ce Ucraina a primit „undă verde” să lovească teritoriul rus
Câte avioane A-50 mai are Rusia? Dacă rușii mai pierd un „avion-spion” A-50, ar putea fi obligați să renunțe la monitorizarea permanentă a Ucrainei
”În afară de SUA, doar Polonia îl va avea”. Armata poloneză cumpără IBCS, cel mai modern sistem de control antiaerian care va conecta inclusiv aeronave F-35
Comandantul Armatei Ucrainei anunță un fel de operațiune specială împotriva Aviației ruse: ”Vom da un răspuns asimetric ocupantului”
Un nou balon neidentificat a fost interceptat în vestul Statelor Unite
Lovitură istorică încasată de Rusia: Al doilea avion A-50 AWACS, doborât de ucraineni. Doar două AWACS au fost doborâte vreodată, ambele rusești
Faceți cunoștință cu Hermes 650TM Spark. Elbit a lansat noua sa dronă MALE, de ultimă generație
Biletul suedez către NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie. Ungaria cumpără suplimentar 4 avioane Gripen suedeze
Germania votează pentru livrarea de „arme cu rază lungă de acțiune” Ucrainei, dar Taurus rămâne un subiect tabu
Armata rusă susține că a doborât o rachetă antiaeriană S-200, modificată de ucraineni pentru atac la sol
Rusia încearcă o lovitură de imagine cu patru „lebede albe”. Bombardiere Tu-160M livrate simultan, deși de fapt calendarul e în întârziere
Stoltenberg: Ucraina, atunci când va primi avioane de luptă F-16 de la aliații săi, poate lovi ținte militare aflate în Rusia, dar în anumite condiţii
Reușită istorică a Turciei: Kaan, primul avion de generația a 5-a construit de turci, a efectuat în premieră zborul inaugural (VIDEO/Foto)
Continuă seria horror pentru aviația Rusiei: Un nou Su-34 a fost doborât, în timp ce un Su-35 a scăpat la limită după manevre ale pilotului
Rusia utilizează mai puține avioane de luptă în Ucraina după ce a suferit pierderi majore în ultima săptămână
Comisia Europeană vrea să-și protejeze sediul cu un sistem anti-dronă
Cât va plăti România pentru infrastructura de F-35? Să luăm cazul Germaniei unde calculele au fost făcute greșit iar investiția depășește miliardul de euro
Dezastru pentru aviația rusă: Ucraina doboară încă două Suhoiuri moderne, inclusiv Su-35, cel mai promovat avion. Bilanțul după 2 zile e crunt
Un exercițiu mai puţin obişnuit al NATO a avut loc în spaţiul aerian al Poloniei: Au fost implicate mai multe avioane F-35 şi aeronave AWACS
Atacurile rusești din timpul nopții au mai făcut o victimă: Forțele Aeriene ale Ucrainei susțin că au mai doborât încă un bombardier de tip Su-34
Angel Tîlvăr: Livrarea aeronavelor F-16 de către Norvegia asigură Forțelor Aeriene Române predictibilitate în operaționalizarea escadrilelor a doua și a treia
Sistemele Patriot ucrainene fac ravagii: Un Su-35 și două Su-34 ale Rusiei, doborâte simultan. Rușii erau în misiune în formație
Statele Unite intenționează să antreneze 12 piloți ucraineni pentru operarea avioanelor F-16: Gândim mai mult pe termen lung, așa că unele dintre cerințe s-au schimbat
Încă șase aeronave F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire F-16 din România
Suedia confirmă că, după ce va adera la NATO, ar putea transfera avioane Gripen în Ucraina
Exporturile de arme ale Iranului sunt o durere de cap tot mai mare pentru Occident

Ştiri Recomandate

Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
„Dați-ne naiba Patriot”. Ucraina pierde teren din cauza bombelor ghidate ruse și are nevoie urgentă de Patriot pentru a doborî avioanele
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
SUA vor apăra aliații din NATO dacă vor fi atacați, afirmă Pentagonul, după ce o rachetă rusă a intrat în spațiul aerian polonez
Bombardiere B-1B americane vs. MiG-31 rusesc, pentru a doua oară. Rușii spun că un MiG-31 a împiedicat încălcarea spațiului aerian rus
Franța anunță că ar urma să furnizeze Ucrainei alte 78 de obuziere Caesar, dar și va crește producția și furnizarea de obuze
Sistemul Sea Ceptor și elicoptere H215M ale Armatei Chiliene. Foto: Colaj DefenseRomania din foto oficiale MBDA și Airbus
EXCLUSIV
Două posibile soluții pentru România: Înarmarea noilor elicoptere H215M cu rachete MARTE ER și sistemul Sea Ceptor pe fregate
SUA și UK au introdus sancțiuni împotriva hackerilor chinezi care au spart e-mailurile politicienilor și oficialilor
Mutare neașteptată la Kiev: Zelenski îl înlocuiește pe secretarul Consiliului de Securitate cu șeful serviciilor de informații externe
Lovituri aeriene nerevendicate s-au soldat cu morți în rândurile facțiunilor armate pro-iraniene din în estul Siriei 
Ucraina, misiunea ultimilor samurai? Japonezii retrag tancurile Type 74 iar scenariul donării acestora Ucrainei ar putea alimenta și mai mult furia Rusiei
Șeful Armatei Poloniei dă de înțeles că e foarte probabil ca Rusia să fi încălcat intenționat spațiul aerian polonez cu o rachetă
pixel