Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nicolae Ciucă: Primele 36 de transportoare blindate PIRANHA V sunt gata să fie livrate
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a scris pe pagina sa de Facebook, în urmă cu câteva minute, că primele 36 de transportoare blindate PIRANHA V, după ce au trecut cu bine de etapa recepției calitative la Uzina Mecanică București, vor pleca în zilele următoare spre beneficiarii finali Scorpionii Roşii - militarii Batalionului 26 Infanterie, Craiova.

,,Sunt încrezător că acestea vor trece cu bine și testarea operațională, și se vor integra foarte bine în unitățile Forțelor Terestre, care au mare nevoie de un vehicul care să le asigure mobilitate, putere de foc mărită, dar și protecție sporită atunci când își îndeplinesc misiunile. Am asistat astăzi la un moment important pentru unul dintre primele programe esențiale de înzestrare care a fost demarat de Armata României încă din 2017, primul an în care au fost alocate două procente din PIB pentru apărare. Acordul politic național privind creșterea finanțării pentru Apărare ne-a oferit cadrul necesar implementării unor politici de înzestrare coerente și ne-a permis să demarăm și să susținem programe de înzestrare credibile, ale căror rezultate au început să se vadă'', a precizat ministrul apărării naționale, pe pagina sa de Facebook.

Prin implementarea acestui program major de înzestrare, Ministerul Apărării Naționale continuă orientarea strategică de angajare la nivelul maxim posibil a resurselor industriei de apărare din România, iar derularea activităților a fost posibilă prin eforturi susținute ale specialiștilor Direcției generale pentru armamente și CN Romtehnica S.A., în cooperare cu cei ai operatorului economic GDELS Mowag GmbH, mai precizează MApN.

În total, Armata română va avea 227 de transportoare blindate, în valoare de 868 de milioane de euro.

În acest sens amintim că General Dynamics a plătit deja 8,5 milioane de euro pentru că a întârziat cu aproape un an livrarea primului lot. Inițial, blindatele aveau probleme cu turela de 30 de mm și cu sistemul de comunicații.

 

Armata României va mai primi două aeronave multirol F-16 Fighting Falcon


Nicolae-Ionel Ciucă a precizat în postarea sa ca Armata României, pe lângă cele 36 de transportoare blindate PIRANHA V, urmează să primească în lunile următoare alte două aeronave multi-rol F-16 Fighting Falcon, peste două sute de autocamioane militare şi primul sistem de rachete sol-sol HIMARS.

,,În august, au sosit din Portugalia primele două avioane F-16 Fighting Falcon din noul lot de cinci care vor completa prima escadrilă de aeronave multirol a Forțelor Aeriene. Luna trecută, Armata României a primit unul din cele mai eficiente și mai bune sisteme de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune din lume, primul sistem PATRIOT din cele șapte pe care militarii le vor avea în înzestrare.

În perioada următoare, până la sfârșitul anului, Armata României va mai primi două aeronave multirol F-16 Fighting Falcon și peste două sute de autocamioane militare în diferite configurații, iar la începutul anului viitor Armata va avea primul sistem de rachete sol-sol HIMARS.

Scopul fundamental al acestor achiziții pentru apărare este acela de a garanta suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Vom atinge acest deziderat numai dacă vom dezvolta acele tipuri de forțe și capabilități care să ne permită să ripostăm oricărui posibil agresor'', a dezvăluit ministrul apărării naționale.

 

Scorpionilor Roșii au misiunea de a testa transportoarele PIRANHA V în condiții cât mai apropiate de cele din câmpul tactic

 

,,Apărarea noastră națională se bazează pe apartenența la NATO, UE și la alte organizații internaționale, pe parteneriatul strategic cu SUA și pe celelalte parteneriate strategice, dar, înainte de toate, avem datoria să ne bazăm pe noi înșine, pe instituțiile sistemului național de apărare și securitate. De aceea trebuie să ne dezvoltăm capabilitățile de apărare și să ne angajăm, alături de aliații noștri, în operații și misiuni internaționale.

Am satisfacția că, de acum înainte, celelalte transportoare contractate vor fi produse în România, iar mentenanța lor se va face tot în țară. Militarilor le vor fi livrate blindatele PIRANHA V atât de necesare, iar Uzina Mecanică București se va dezvolta, devenind una din capacitățile de producție pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională.

Sunt încrezător că următorul lot de blindate PIRANHA V va fi livrat militarilor în mai puțin de un an și lucrurile vor intra pe un făgaș normal.

Le voi cere Scorpionilor Roșii să testeze toate transportoarele PIRANHA V în condiții cât mai apropiate de cele din câmpul tactic, pentru au fi siguri că se pot baza pe ele atunci când va fi nevoie!'', a conchis ministrul apărării naționale.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Fabricile nord-coreene de armament produc la capacitate maximă pentru Rusia: Phenianul a trimis deja 6.700 de containere cu muniție
Mașina de luptă Redback, care va lua parte și în competiția României, va fi dotată cu sisteme protecție și senzori de ultimă generație
SUA admit că pierderea Avdiivkăi și avansul rus au legătură directă cu blocajul din Congres. Muniția pentru Ucraina se confruntă cu birocrație
Rusia recunoaște indirect că este cu 20 de ani în urma SUA și că nu are nici măcar un concept pentru un avion de vânătoare de generația a VI-a
Federația Rusă nu are rachete din Iran, iar Ucraina are propriile rachete cu o rază de acțiune de 700 km
Industria din Rusia fabrică piese pentru tancurile T-72 și T-90, utilizând tehnologie și utilaje din statele cele mai apropiate de SUA
„Activitatea nu se va relua mult timp de aici încolo”. Dronele ucrainene au lovit, adânc în interiorul Rusiei, una dintre cele mai mari întreprinderi metalurgice ruse
Piața asiatică, capitol închis pentru complexul militaro-industrial al F. Ruse? Tehnica de luptă rusă a lipsit de la Salonul aerian din Singapore
Faceți cunoștință cu Hermes 650TM Spark. Elbit a lansat noua sa dronă MALE, de ultimă generație
Australia își dublează numărul navelor, într-o mișcare fără precedent. Gigantul francez care trebuia să construiască în România și corvetele, exclus din prima zi
Totul pentru drone de ultimă generație. Războiul din Ucraina a convins Marea Britanie să investească o sumă colosală, devenind liderul producției de drone
Muniția ar putea să reînceapă să curgă spre Ucraina. De unde ar putea veni cele aproximativ 800 de mii de obuze, atât de necesare Kievului
Rusia încearcă o lovitură de imagine cu patru „lebede albe”. Bombardiere Tu-160M livrate simultan, deși de fapt calendarul e în întârziere
Iranul a trimis Rusiei până la 400 de rachete balistice din familia Fateh. În schimb, se așteaptă să primească avioane moderne rusești
Raport: Rachetele nord-coreene folosite de Rusia împotriva Ucrainei conțin componente produse de companii din SUA și Europa (Foto/Video)
Concernul militar germano-britanic RBSL testează prototipul primului tanc Challenger 3 (Foto)
România „țintește” o achiziție majoră de arme de asalt pentru Armată. Sig Sauer, printre greii din industrie care sunt pregătiți pentru cerințele programului
Reușită istorică a Turciei: Kaan, primul avion de generația a 5-a construit de turci, a efectuat în premieră zborul inaugural (VIDEO/Foto)
Germania intenționează să trimită sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune, dar rachetele Taurus nu sunt menționate. De ce ezită Berlinul să ia o decizie?
”Donăm toată artileria noastră Ucrainei”, anunță premierul danez. Artileria rămâne cheia, dar Kievul își face partea și crește producția de muniții și drone
Berlinul s-a trezit la timp sau e deja prea târziu? Ministrul german al apărării: Două procente pentru apărare nu sunt suficiente, avem nevoie de mai mult
“Contraofensiva” Rheinmetall. Grupul german din industria de apărare mai deschide o fabrică de Ucraina, unde va produce proiectile de 155 mm
O altă mare companie germană a semnat un parteneriat cu industria ucraineană de apărare
Germania oferă Ucrainei unul dintre cele mai performante sisteme de artilerie: Obuzierul RCH 155 era de mult aşteptat de ucraineni
Serviciul de Informații al Apărării din Ucraina oferă noi detalii despre ritmul în care industria rusă repară şi produce tancuri T-62 și T-90
Franța, mult în urma Germaniei în ceea ce privește ajutorul militar acordat Ucrainei: Europa va trebui să își dubleze cel puțin eforturile actuale de sprijin militar
Ministrul apărării naţionale, intâlnire cu CEO-ul companiei germane Rheinmetall: România rămâne angajată în cadrul procesului de dezvoltare a capabilităților pentru apărare
Conflictul din Ucraina a făcut ca interesul pentru sistemele de artilerie să fie tot mai mare: Compania Lockheed Martin își mărește producția de MLRS HIMARS
România, discuții cu Lockheed Martin: Mentenanța F-16 și HIMARS la Bacău, reconfirmată. Se intenționează implicarea industriei și în programul F-35
UE va încerca să ajute industria europeană de apărare, spune șefa Comisiei

Ştiri Recomandate

Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Un Su-35, cel mai promovat avion rus, „pierde lupta” cu forța gravitațională (Video). Avionul e posibil să fi fost doborât chiar de ruși
Zelenski: Rusia pregătește o ofensivă și nu suntem pregătiți
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
pixel