Negocierile de pace din Afganistan ar putea intra în impas. Talibanii au efectuat azi-noapte un atac masiv
Autor: Eduard Pascu pe 17 sep, 16:32 | Afganistan

Cel puţin 20 de membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi în atacuri întreprinse de talibani în timpul nopţii de miercuri spre joi în provincia estică Nangarhar, au confirmat surse oficiale pentru dpa.

Alţi 17 membri ai forţelor proguvernamentale au fost răniţi în atacurile împotriva unor puncte de control în trei districte, a precizat un purtător de cuvânt al guvernatorului din Nangarhar. Potrivit unor oficiali guvernamentali, talibanii au suferi la rândul lor pierderi grele, transmite Agerpres.Atacurile au survenit la câteva zile după deschiderea de negocieri de pace între guvernul afgan şi talibani, în Qatar.Joi, ministrul interimar al apărării, Asadullah Khalid, a spus că speră într-un acord între cele două părţi aflate în conflict, dar i-a avertizat pe talibani că nu pot învinge militar.'Dacă inamicul crede că poate cuceri totul prin forţă, este un vis, este o fantezie, este imposibil şi este o nebunie', a spus Khalid, cu ocazia unui eveniment de predare a patru avioane militare NATO către forţele afgane. Îndelung-aşteptatele negocieri între guvern şi talibani au început sâmbătă la Doha, însă până acum s-au făcut puţini paşi concreţi.SUA au semnat în februarie un acord cu talibanii ce a deschis calea pentru negocieri, promiţând retragerea graduală a tuturor forţelor internaţionale din Afganistan.

Citește și: După 19 ani, războiul din Afganistan s-ar putea încheia azi

Te-ar putea interesa și...
Afganistan Vezi toate articolele