Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus | NATO combate propaganda rusă: COVID-19 nu este o armă creată în laborator
Propagandă/Dezinformare
Data actualizării:
Data publicării:
În lupta comună a ţărilor NATO împotriva pandemiei de COVID-19, faptele şi informaţiile din surse sigure sunt mai importante ca oricând, în contextul în care, încă de la începutul crizei, oficialităţi ruse au lansat acuzaţii false despre rolul Alianţei Nord-Atlantice în combaterea coronavirusului, se menţionează într-un comunicat postat joi pe site-ul NATO.
Propagandă rusă
Propagandă rusă

Redăm integral comunicatul NATO:

Mitul 1: COVID-19 va duce la destrămarea NATO

Fapte: De mai bine de 70 de ani, NATO a asigurat securitatea ţărilor şi popoarelor noastre, adaptându-se permanent noilor provocări. NATO a fost creată pentru a face faţă crizelor şi acţionăm pentru a ne asigura că această criză sanitară nu va deveni una de securitate. La fel ca în cadrul societăţilor noastre, unele cadre ale personalului civil şi militar al NATO au fost testate pozitiv pentru COVID-19, dar principala muncă politică şi militară a NATO continuă.

Capacitatea noastră de a efectua operaţiuni nu a fost compromisă. Forţele noastre rămân pregătite şi activităţile noastre cruciale continuă, inclusiv în unităţile de luptă multinaţionale în estul Alianţei, desfăşurările maritime şi misiunile noastre din Afganistan până în Kosovo. NATO continuă să furnizeze descurajare şi apărare credibile şi eficiente, susţinând totodată eforturile naţionale şi internaţionale pentru a face faţă pandemiei. Aliaţii NATO continuă să se susţină reciproc în răspunsul la COVID-19 şi să rămână solidari.

Mitul 2: NATO nu este capabilă să-şi susţină aliaţii împotriva COVID-19

Fapte: NATO îşi îndeplineşte rolul în susţinerea aliaţilor în lupta împotriva COVID-19. Aceasta cuprinde facilitarea transportului aerian de materiale şi echipamente medicale cruciale, coordonarea cererilor de asistenţă cu ofertele aliaţilor şi partenerilor şi oferirea de răspunsuri noi, adaptate la situaţie.

Numeroşi aliaţi - între care Republica Cehă, Italia, Luxemburg, Olanda, Macedonia de Nord, România, Slovacia şi Spania - au beneficiat de acest sprijin. La cererea aliaţilor, comandantul suprem al forţelor aliate în Europa, generalul Tod D. Wolters, coordonează în prezent sprijinul militar necesar luptei împotriva crizei, recurgând la trasee rapide în spaţiul aerian european pentru zborurile militare care transportă materiale medicale.

Pe ansamblul Alianţei, forţele militare profesioniste şi bine antrenate joacă un rol vital în sprijinirea răspunsurilor civile naţionale. Aceasta cuprinde logistică şi planificare, spitale de campanie, transportul pacienţilor, dezinfectarea spaţiilor publice şi puncte de trecere a frontierei. În timp ce ne susţinem aliaţii, NATO continuă să-şi exercită misiunea sa de bază: asigurarea securităţii şi apărării pentru aproape un miliard de persoane.

Mitul 3: COVID-19 este o armă creată de NATO

Fapte: NATO este o alianţă defensivă şi serveşte pentru protejarea a aproape un miliard de cetăţeni. COVID-10 este o zoonoză (boală infecţioasă transmisibilă de la animalele vertebrate la om şi invers - n.r.). După cum a confirmat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), toate probele disponibile sugerează că SAR SCoV-2, coronavirusul care provoacă COVID-19, are origine naturală la animale şi nu este un virus fabricat. Aşa cum OMS arată clar, acest nou virus şi această maladie erau necunoscute înainte de izbucnirea epidemiei la Wuhan, în China, în decembrie 2019. O analiză recenta a secvenţei genomului de SARS-CoV-2 nu a găsit nicio dovadă că virusul a fost produs într-un laborator sau că a fost manipulat în vreun fel.

Mitul 4: Exerciţiile NATO au propagat COVID-19

Fapte: De la începutul epidemiei, NATO a implementat măsuri robuste pentru a limita răspândirea virusului şi a redus la minimum riscurile pentru personalul şi comunităţile pe care le serveşte. Aşa cum am comunicat public, unele exerciţii ale NATO şi ale aliaţilor au fost modificate sau anulate. Acestea sunt precauţii rezonabile, deoarece securitatea personalului nostru reprezintă o prioritate absolută. Personalul medical al NATO rămâne vigilent. Acesta supraveghează orice impact potenţial pentru trupele NATO desfăşurate în cursul operaţiunilor. NATO continuă să evalueze situaţia şi să ia toate măsurile necesare pentru a atenua propagarea virusului.

Mitul 5: NATO încurajează cheltuielile militare în detrimentul celor pentru sănătate

Fapte: Miniştrii de externe ai NATO şi secretarul general al Alianţei şi-au exprimat compasiunea şi solidaritatea cu toţi cei afectaţi de COVID-19, cu angajaţii din sănătate şi alte cadre aflate în prima linie a combaterii COVID-19, şi cu toţi cei care se confruntă cu incertitudine financiară sau greutăţi. În ţările democratice, elaborarea bugetului de stat este un proces politic complex care reflectă nevoile sociale, precum şi priorităţile politice naţionale.

Pe timp de criză, trupele aliate pot juca un rol public vital. După cum se poate vedea, forţele armate aliate sunt o parte crucială a ripostelor naţionale faţă de COVID-19, ele ajută la susţinerea eforturilor civile în materie de logistică şi planificare, spitale de campanie, transportul pacienţilor, dezinfecţia spaţiilor publice şi punctele de trecere a frontierelor. Sănătatea şi securitatea lor sunt de asemenea esenţiale pentru menţinerea capacităţii NATO de a descuraja ameninţările şi de a ne apăra naţiunile. Este important să continuăm să investim în forţele noastre armate, nu în detrimentul sănătăţii publice, ci pentru a asigura securitatea popoarelor şi naţiunilor noastre.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Discurs de dictator: Biden “vorbește prostii”, Rusia nu doar că nu va ataca niciun stat NATO, dar vrea dezvoltarea relațiilor cu acestea
Alegerile anticipate din Serbia au intrat în vizorul Moscovei. Vectorii de influență lucrează peste program
Putin a susținut prima conferință anuală de presă de la începutul invaziei din Ucraina: ”Va fi pace când ne vom atinge obiectivele”
Ofensiva rusă a intrat în cea mai periculoasă etapă și trece la „desant” propagandistic: ”SUA acceptă ca Ucraina să rămână în granițele Liovului”
”Războiul a șters 15 ani de modernizare a Armatei”. Pierderile Rusiei în Ucraina sunt uluitoare, dar Kremlinul știe să ascundă problemele sub preș
Granițele Rusiei nu se termină nicăieri. Kremlinul a venit cu un mesaj provocator, chiar lângă granița cu Estonia
Putin îi ia în vizor pe baltici, din cauza minorității ruse. Dacă Letonia „îi tratează pe rușii locali ca pe niște porci”, se va confrunta cu același „porc”
Kremlinul le pregătește un ”Acord de loialitate” străinilor care doresc să intre în Rusia
Modelul ”agenților străini” îi face cu ochiul lui Orban: Fidesz depune un proiect de lege privind „protecția suveranității naționale”
Moscova interzice accesul în țară pentru 11 deputați PAS. Chișinăul: Menținem poziția împotriva dezinformării / Maia Sandu ajunge în Ucraina
Rușii anunță că un pilot ucrainean a „defectat” și a aterizat în Rusia cu un Su-27 după un scenariu cusut cu ață albă. Ucraina neagă denunțând o „operațiune psihologică” rusă
Zelenski: Kremlinul plănuiește o campanie de destabilizare a Ucrainei. Există riscul declanşării unei lovituri de stat
„Scandalul” manualelor și „limba moldovenească”, explicat logic de Ucraina. România poate sta liniștită: Limba română e recunoscută
Cine mișcă-n front, merge la închisoare. Cel mai recent exemplu arată de ce Putin are zero opoziție: 7 ani de carceră pentru câteva hârtii anti-război
Panică, discreditare şi tentative de asasinat. Rusia a lansat un nou atac informațional asupra Ucrainei, numit Maidan-3
Presa rusă de stat în degringoladă. După ce agențiile de presă au anunțat “o regrupare” a trupelor ruse “în poziții mai avantajoase” mai la est de Nipru, știrile au fost retrase
Purtătorul de cuvânt al MAE i-a răspuns Mariei Zaharova: Pentru cei care refuză să accepte realitatea, limba moldovenească nu există. Există dovezi istorice
Serviciul de informații al apărării din Ucraina: Știri false despre moartea lui Putin, menite să testeze reacția rușilor
Foreign Policy: România, câmp de luptă pentru propaganda rusă. Degeaba avem Patriot și Himars. Dacă pică în mâinile Kremlinului, s-a terminat
Hamas s-a infiltrat duminică până la un punct de control israelian. Israelul extinde operațiunile în Gaza, dar pare că a pierdut prima rundă în războiul informațional
UE pregătește noi sancțiuni pentru Rusia, în timp ce serviciile de informații ale SUA avertizează 100 de țări despre amestecul Rusiei în procesele electorale ale acestora
Rusia se laudă că folosește aruncătoare de flăcări TOS-2 Solntsepek pe care prizonierii ucraineni le consideră printre „armele teribile ruse”
Responsabil de crime de război abominabile în Ucraina, Putin se declară un „om al păcii” și avertizează Israelul înainte de invadarea Gazei
Zelenski: Vor fi pași comuni cu România pentru apărarea antiaeriană a porturilor de la Dunăre / Cele două țări au convenit un Parteneriat Strategic (Iohannis)
Medvedev trasează direcția propagandei ruse: Israelul a fost atacat cu arme NATO ajunse în Gaza din Ucraina
Rusia folosește cu succes termenul de "agent străin" pentru a manipula opinia publică - agenția britanică de informații
Șefa Agenției federale ruse pentru problemele tineretului a anunțat transformarea totală a tinerilor ruși în patrioți
Presa rusă de propagandă publică o înregistrare video în care apare din nou ''în viaţă'' comandantul Flotei ruse din Marea Neagră

Ştiri Recomandate

Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
pixel