Misiune istorică pe Marte: Roverul Perseverance a amartizat și a trimis primele imagini către Pământ (FOTO/VIDEO)
Autor: Tudor Curtifan pe 18 feb, 23:43 | News

Roverul Perseverance, aparţinând NASA, a ajuns cu bine la suprafaţa planetei Marte, joi, după o călătorie de aproximativ 480 de milioane de kilometri.

Toate etapele premergătoare asolizării, desfăşurate în intervalul celor "7 minute de teroare" în care NASA nu poate transmite comenzi în timp real roverului din cauza decalajului de 11 minute dintre Pământ şi Marte, s-au derulat conform planului misiunii.Perseverance a intrat în atmosfera marţiană cu o viteză de aproximativ 20.000 km/h, protejat de scutul termic, după care şi-a aprins retromotoarele pentru a decelera suficient pentru a elibera paraşuta supersonică. La aproximativ 300 de metri altitudine, paraşuta s-a desprins. Treapta de coborâre a roverului s-a activat şi a lăsat roverul să cadă în gol, susţinut de un set de cabluri lungi de 6,4 metri. Treapta de coborâre şi cablurile s-au desprins de îndată ce roţile roverului au atins solul marţian.

Roverul a trimis primele imagini de pe Marte:

Hello, world. My first look at my forever home. #CountdownToMars pic.twitter.com/dkM9jE9I6X

— NASA's Perseverance Mars Rover (@NASAPersevere) February 18, 2021

 

And another look behind me. Welcome to Jezero Crater. #CountdownToMars pic.twitter.com/dbU3dhm6VZ

— NASA's Perseverance Mars Rover (@NASAPersevere) February 18, 2021

 

Membrii echipei de control a misiunii au izbucnit în urale după ce au putut observa pe monitoare primele imagini transmise de rover din craterul Jezero.

News Vezi toate articolele