Medicii militari români, primiți cu căldură în SUA de Garda Națională americană
Autor: Tudor Curtifan pe 31 mai, 21:20 | News

Medici militari români, în Alabama. Sursă foto: U.S. Embassy Bucharest Facebook

Medicii români militari care s-au deplasat în SUA în contextul pandemiei de COVID-19 au fost primiți cu căldură în Alabama.

„Delegația de medici militari români a ajuns cu bine în SUA. Au fost primiți cu căldură de @Alabama National Guard și deja fac schimb de bune practici, experiență și strategii de abordare a pandemiei de COVID-19. De aproape 27 de ani, Garda Naţională a Statului Alabama și România sunt aliate printr-un program de parteneriat și au desfășurat împreună sute de exerciții de antrenament și operațiuni comune”, a anunțat azi, pe pagina oficială de Facebook, Ambasada Statelor Unite în România. 

O echipă de 15 specialişti din MApN, alcătuită din cinci medici, cinci asistenţi medicali şi cinci militari specialişti în domeniul CBRN, a plecat, săptămâna trecută, în SUA, pentru a oferi sprijin autorităţilor statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19.

Cooperarea dintre România şi statul Alabama se desfăşoară sub auspiciile programului de parteneriat statal (State Partnership Program) lansat în anul 1993, program coordonat de Comandamentul Forţelor Americane din Europa (USEUCOM). 

Statele Unite ale Americii sunt țara cea mai afectată de pandemia de coronavirus. Până la publicarea acestei știri Washingtonul confirmase 1.826.854 de cazuri pozitive cu noul coronavirus și 105.886 de decese.

 

Te-ar putea interesa și...
News Vezi toate articolele