Marine Le Pen, avertisment pentru Macron: Există posibilitatea declanşării unui război civil în Franţa
Autor: S.I. Catalin pe 13 mai, 09:45 | News

Guvernul președintelui francez Emmanuel Macron a reacționat dur după ce un grup de militari, atât în activitate, cât şi în rezervă, au semnat două scrisori consecutive  prin care avertizau că există posibilitatea declanşării unui „războiul civil” dacă problema ’’islamismul şi a hoardele din suburbii” care supun o parte a teritoriului unor ”dogme contrare Constituţiei Franceze, nu este rezolvată. Dar, cu toate acestea, liderul francez de dreapta, Marine Le Pen, a decis ''să pună umărul'' la mica rebeliune a militarilor francezi, susţinându-le public mesajele adresate președintelui Macron.

Ministrul de Interne, Gerald Darmanin, un apropiat al preşedintelui Emmanuel Macron, i-a acuzat luni pe semnatarii anonimi ai celei de-a două scrisori de lipsă de „curaj”, în timp ce ministrul apărării, Florence Parly, a catalogat scrisoarea ca făcând parte dintr-o „schemă politică”.

Dacă prima scrisoare a fost semnată de peste 1.000 de militari, între care 20 de generali în rezervă, cea de-a doua a fost semnată de peste 130.000 de persoane, inclusiv cadre militare active. De aici şi reacţia ministrului francez al apărării.

Între timp, premierul Jean Castex a declarat pentru ziarul Le Parisien că scrisoarea este o „manevră politică” a „extremei drepte”.

Cel mai probabil Castex a avut toate motivele să pună o astfel de eticheta celor două scrisori, deoarece, liderul francez de dreapta, Marine Le Pen, a îmbrăţişat mesajul şi a retransmis sentimentele exprimate de numeroşi militari, avertizându-l pe preşedintele Macron că există pericolul unui „război civil”, dacă nu rezolvă "problema" islamizării Franţei.

De asemenea, Le Pen a fost aspru criticată de unii membrii din guvern pentru susţinea mesajului primei scrisori, care a fost semnată de o mână de ofițeri și de aproximativ 20 de generali în rezervă.

Potrivit Epoch Times, Le Pen a făcut comentariile după publicarea scrisorii care a subliniat că soldaţii francezi „luptă împotriva islamismului” în ţările periculoase din străinătate numai pentru ca guvernul francez să „(facă) concesii pe pământul nostru”.

„Dacă va izbucni un război civil, armata va menţine ordinea pe teritoriul Franţei, deoarece i se va cere acest lucru”, se menţionează în scrisoare.

Le Pen a afirmat că scrisoarea oferă o evaluare „clară” a crizei de identitate cu care se confruntă Franţa şi problema islamistă.

„Există întotdeauna pericolul unui război civil”, a adăugat ea.

Franţa găzduieşte nenumărate ghetouri notorii în care populaţiile de imigranţi refuză să se integreze în societatea franceză. Multe dintre aceste zone sunt atât de periculoase, încât poliţiştii, lucrătorii de pe ambulanţe şi pompierii sunt atacaţi dacă se aventurează în zonele musulmane.

 

News Vezi toate articolele