Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie donează 100 de vehicule blindate de patrulare, Libanului
News
Data actualizării:
Data publicării:
Marea Britanie a donat 100 de vehicule blindate de patrulare către Forțele Armate Libaneze (LAF) pentru a-și spori capacitățile de supraveghere la granița cu Siria.

Livrarea a inclus și kiturile RWMIK pentru autovehiculele Land Rover care, sunt foarte eficiente pe terenul accidentat din zona frontierei siriene și pot fi echipate cu arme grele (n.red. o mitralieră grea, una ușoară și un aruncător de grenade). Forțele armate britanice au folosit anterior RWMIK-urile pentru o varietate mare de misiuni, inclusiv în Afganistan și Irak.

Potrivit publicației online Army Technology, regimentele de frontieră terestră ale LAF vor folosi vehiculele pentru a patrula granița cu Siria în scopul prevenirii pătrunderii extremiștilor și a contrabandiștilor pe teritoriul Libanului.

Subsecretarul de stat al pentru apărare, parlamentarul britanic, James Heappey, a declarat: „Donația acestor vehicule demonstrează angajamentul Regatului Unit față de securitate și stabilitate în regiune. O frontieră stabilă între Liban și Siria este ferm în interesul național al Regatului Unit.”

În plus față de livrarea vehiculelor, Marea Britanie a desfășurat o mică echipă din Brigada 16 Asalt Aerian pentru etapa inițială de instruire în folosirea autovehiculelor.

De asemenea, James Cleverly, ministru de stat pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, a precizat că  armata britanică și libaneză fac o muncă excelentă împreună, pentru a menține Libanul stabil și sigur într-un moment de frământări interne.

Comentariul autorului: După explozia din portul Beirut de pe 4 august 2020, a unei cantități considerabile de azotat de amoniu, soldată cu cel puțin 204 persoane decedate și peste 7500 rănite, Libanul a cunoscut o perioadă de instabilitate politică și socială. În urma protestelor masive, primul ministru a demisionat pe 10 august.

Saad Al-Hariri, fiul lui Rafic Hariri, a fost desemnat în octombrie să formeze guvernul, dar până în prezent, acesta nu a reușit să obțină sprijinul Parlamentului. Referindu-se la situația în care se află țara, Saad Al-Hariri a declarat, cu trei zile în urmă, că Libanul nu poate fi salvat din criza actuală fără sprijinul țărilor arabe și al comunității internaționale.

Statele din Golf au trimis fonduri importante către economia fragilă a Libanului, dar sunt alarmate de influența crescândă a Hezbollah, un grup puternic susținut de Iran și Siria.

De asemenea, Siria se află în război civil de aproape 10 ani, iar riscul de export al acestui conflict în Libanul vecin, cu care are o frontieră comună de aproape 400 km, este foarte mare în condițiile degradării situației economice și de securitate din Liban.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Ceremonia evenimentului „România - NATO, 20 de ani”. MApN marchează două decenii de la aderarea României la NATO
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Armata SUA a predat Kievului un lot consistent de arme care provin din Iran. Armele au fost confiscate după inspecții ale navelor ce duceau mărfuri în Yemen
Rusia și Japonia nu au reușit să facă pace după al Doilea Război Mondial, iar Kremlinul a venit acum cu motivul: SUA sunt de vină
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
Premieră după al Doilea Război Mondial. Avioanele au început să aducă soldați germani în Lituania
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
O brigadă germană gata de luptă va fi dislocată permanent în coasta Rusiei. Până în 2027 numărul militarilor germani din Lituania va ajunge la 5.000
Mină marină, găsită în Delta Dunării. Echipa pirotehnică s-a deplasat la fața locului
Implicațiile Inteligenței Artificiale în domeniul militar vor fi dezbătute în cadrul unei Conferințe Internaționale organizate la București
Un nou „succes” strategic al Rusiei: Norvegia își va dubla cheltuielile militare în cadrul unui plan de apărare „istoric” pe termen lung
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
Iohannis: Rusia a readus războiul în Europa iar Articolul 5 e mai relevant ca oricând. România, un pilot de stabilitate în Flancul Estic
Populiștii au învins în Slovacia. Peter Pellegrini, susținut de premierul Fico, a câștigat alegerile prezidențiale
Din nou tensiuni între două puteri nucleare. India spune că intră în Pakistan când vrea, în contextul amenințărilor teroriste
Găgăuzia amenință că își va declara independența dacă Moldova face pași spre Unirea cu România. Bașcana pro-rusă îl atacă pe premierul Ciolacu
Varșovia evită să spună pe cine susține în cursa pentru ”șefia” NATO, dar are un comentariu important. În paralel, mesajul pentru Rusia e clar: ”Ne putem permite un conflict pe termen lung”
”Rezultatele sunt impresionante”. Cel puțin șase avioane rusești au fost distruse și opt au fost grav avariate în atacul asupra aerodromului Morozovsk (surse)
Drona navală eșuată în apele teritoriale românești a fost transferată în poligonul de la Capu Midia
Evaluare îngrijorătoare de la Departamentul de Stat al SUA: Rusia și-a refăcut aproape complet armata și acum e o amenințare nu doar pentru Ucraina
EXCLUSIV
Câți ucraineni susțin integrarea în NATO? Ambasadorul Micula explică cele trei mari dileme, inclusiv relația cu Rusia, spulberate de invazia lui Putin
Rusia spune că se află într-o „confruntare directă” cu NATO și se „apără” pentru a împiedica Alianța „să avanseze spre granițele noastre”
Coreea de Nord a testat racheta hipersonică Hwasong-16B. O demonstrație a „superiorității absolute”, se laudă Kim

Ştiri Recomandate

Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Premieră pentru U.S. Army: Primește primul tanc M10 Booker, dezvoltat în cadrul programului militar MPF
Prima avariere confirmată a unui Patriot (Foto/Video): SUA "extrag" de pe frontul din Ucraina un sistem de rachete avariat
Implicațiile deciziei privind ajutorul american pentru Ucraina merg foarte departe – biroul președintelui Zelenski
Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar. Trupele ruse au preluat controlul asupra localității Bogdanivka
Vechile sisteme de rachete S-200 ale Ucrainei sunt din nou pregătite să lovească ținte rusești: Trebuia să căutăm o cale de ieșire și pare să funcționeze bine până acum
De ce Rusia are nevoie de nave purtătoare de rachete în Marea Mediterană? Oficial ucrainean: Ruşii încearcă să își extindă prezența militară în alte regiuni în care au interese
Rușii susțin că au respins un atac cu rachete asupra Sevastopolului. Nava de salvare Kommuna posibil avariată
Statele Unite își retrag întregul contingent militar din Niger: Decizia pune sub semnul întrebării statutul bazei aeriene americane, construită în această țară
Cel puțin o treime dintre diplomații ruși din Elveția sunt spioni: Geneva a devenit un adevărat avanpost al spionajului rus
Odată cu aprobarea ajutorului, SUA vor trimite la Kiev și un număr consistent de consilieri militari: Acești nu ar urma să ofere consultanță și asistență armatei ucrainene
Rușii ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, profitând de timpul rămas până la sosirea ajutorului american: Comandamentul militar rus va lua probabil în considerare o nouă contraofensivă
Serviciile britanice de informații analizează modul în care a fost doborât bombardierul strategic rusesc Tu-22M3
Biden: Adoptarea de către Camera Reprezentanților a proiectelor de lege privind ajutorul pentru Ucraina trimite un "mesaj clar" de leadership american
Serviciile de informații din NATO sunt cu ochii pe Serbia pe fondul escaladării tensiunilor cu Kosovo dar și din cauza exercițiului ”Vârtejul 2024”
pixel