Mai multe terenuri ale ROMAERO vor fi scoase la licitație ca parte a planului de restructurare a datoriilor
Autor: DefenseRomania Team pe 05 aug, 15:47 | Industrie de apărare

Mai multe active ale ROMAERO, în principal terenuri pe care se află construcții și care fac parte din platforma uriașă din apropierea aeroportului Băneasa, urmează să fie scoase la licitație. 

Acțiunea face parte din planul de restructurare a datoriilor, aprobat anul trecut, potrivit unui material publicat de cei de la Economica.net.

Terenuri de pe platforma ROMAERO din Bulevardul Ficusului, dar și de la alte adrese din sectorul 1 al Bucureștiului vor fi scoase la vânzare. CIT Restructuring, care se ocupă de restructurarea datoriilor companiei de stat, arată că ROMAERO poate obține cel puțin 32 de milioane de euro din vânzarea terenurilor pe care nu le mai folosește.

În total, platforma ROMAERO are 34 de hectare, din care circa 16 hectare urmează să fie scoase la vânzare. Pe o mare parte dintre acestea se află și clădiri, nefolosite de companie în ultimii 30 de ani. Pentru primele patru pachete de terenuri care urmează să fie valorificate în acest an au fost demarate evaluările. Pentru a putea fi vândute la o valoare maximă, terenurile au fost grupate în 16 pachete.

 

ROMAERO ar urma să încaseze 160 de milioane de lei din vânzarea terenurilor

 

„În acest moment, cadrul creat de OG 6 ne permite să maximizăm veniturile provenite din vânzări și să acoperim nu doar obligațiile bugetare și datoriile către bănci și furnizori, ci și să derulăm și un proiect de investiții pentru relansarea companiei’, a transmis compania, într-un răspuns către Economica.net. 

Banii obținuți din vâzarea activelor non-core vor fi destinați achitării unor împrumuturi istorice luate de la BCR și Banca Transilvania, dar și pentru investiții în relocarea activității pe o parte din platformă. Unele terenuri sunt libere de sarcini, altele au fost garantate în favoarea băncilor.

Majoritatea pachetelor de terenuri ce vor fi scoase la vânzare fac parte din cadrul platformei de pe Bulevardul Ficusului, însă compania are proprietăți și la alte adrese.

În total, compania ar urma să încaseze în următorii ani 160 de milioane de lei din vânzarea terenurilor.

 

Industrie de apărare Vezi toate articolele