Justiţia ridică o interdicţie veche de peste 50 de ani privind vânzarea de arme de calibru mic tinerilor americani
Autor: Eduard Pascu pe 14 iul, 11:57 | News

Un tribunal american a invalidat marţi o lege care interzicea de peste o jumătate de secol magazinelor autorizate de armament să vândă arme de calibru mic tinerilor sub 21 de ani, relatează miercuri France Presse.

Această decizie a Curţii federale de apel din Virginia reprezintă un serios pas înapoi pentru susţinătorii unei mai stricte reglementări a armelor de foc în SUA, transmite Agerpres.”Drepturile noastre constituţionale cele mai preţioase se aplică de la vârsta de 18 ani şi dreptul la posesia de arme de foc garantat de al doilea amendament nu este diferit”, susţine în decizia sa judecătorul Julius Richardson, numit de Donald Trump.Cel de-al doilea amendament al Constituţiei SUA menţionează ”dreptul oamenilor de a deţine şi de a purta arme”, dar face obiectul unor interpretări divergente în Statele Unite.Această decizie mai poate fi atacată, inclusiv în faţa Curţii Supreme a Statelor Unite, cu o puternică majoritate conservatoare (şase judecători din nouă).Decizia curţii din Virginia subminează legea adoptată în 1968 de Congresul SUA, ai cărei aleşi au avertizat la vremea respectivă că tinerii majori comit mai multe crime decât persoanele mai în vârstă.”Suntem conştienţi de gravitatea violenţei cu arme de foc în această ţară şi salutăm dorinţa demnă de laudă a Congresului de a reduce această violenţă fără sens”, scrie judecătorul Richardson, în timp ce 40.000 de persoane şi-au pierdut viaţa numai anul trecut în urma atacurilor armate în SUA.”Dar recunoaştem că al doilea amendament întruchipează un drept fundamental şi anterior care autorizează oamenii să-şi protejeze viaţa, libertatea şi proprietatea”, a adăugat el în decizia sa, care a primit sprijinul unui alt magistrat.În schimb, un al treilea judecător al Curţii de Apel şi-a exprimat opoziţia într-un text disjunct. ”Decizia majorităţii de a acorda o victorie lobby-ului armelor într-o luptă pe care a pierdut-o cu peste 50 de ani în urmă în Capitol Hill este nefondată din punct de vedere legal”, susţine James Wynn, apreciind că judecătorii nu ar trebui să se substituie legiuitorilor. 

News Vezi toate articolele