Japonia inovează în apărarea hipersonică. Program pentru detectarea rachetelor hipersonice cu ajutorul UAV-urilor
Autor: Gheorghiță Orjanu pe 10 aug, 15:30 | Forțele aeriene

O dronă RQ-4B Global Hawk a Japoniei. Sursă foto: Northrop Grumman via The Drive

Având în vedere amenințările cu rachete de foarte mare viteză din partea Chinei și Rusiei, Japonia ar putea apela la drone pentru a fi avertizată din timp în cazul unui atac.

Ministerul japonez Apărării intenționează să folosească vehicule aeriene fără pilot (UAV) echipate cu senzori în infraroșu pentru a identifica din timp (avertizare timpurie) atacurile cu rachete hipersonice.

Informații recente indică faptul că un sistem de detectare bazat pe drone a fost propus ca un răspuns la dezvoltarea de către China și Rusia a armelor de foarte mare viteză și, în mod specific, pentru a contracara o nouă clasă de rachete balistice, care transportă vehicule cu planare hipersonică.

Potrivit publicației ”The War Zone”, care citează cotidianul nipon Sankei Shinbun, Ministerul Apărării Japoniei a anunțat proiectul, pe 7 august, site-ul japonez de presă descriind demersul ca „graba Tokyo de a dezvolta capabilități pentru a contracara dezvoltarea armelor hipersonice”.

Vehiculele aeriene fără pilot vor fi echipate cu aparatură de detectare în infraroșu existentă, concepută inițial pentru identificarea atacurilor cu rachete balistice. „Verificare tehnologică” a aparaturii de detecție a fost finalizată în 2019. Dronele vor opera într-un spațiu aerian cât mai apropiat de inamic și vor putea să rămână în aer pentru perioade lungi de timp.

 

Elementul cheie: drone de mare anduranță

 

Acest sistem japonez de detectare ar presupune UAV-uri multiple, care monitorizează continuu spațiul aerian și transmit datele colectate către stațiile terestre, apreciază publicația The War Zone.

Tipul de dronă prevăzut pentru această misiune de supraveghere nu este specificat, dar zborul fără pilot este un domeniu în care armata japoneză investește din ce în ce mai mult. Apărarea antiaeriană niponă a comandat trei drone de supraveghere la mare altitudine RQ-4B Global Hawk Block 30, prima fiind deja testată la Palmdale, California, în aprilie anul acesta. Capabilă să zboare la o altitudine de până la 18.300 m și să rămână în aer mai mult de 32 de ore, RQ-4 ar fi un candidat potrivit pentru detectarea rachetelor hipersonice, dar o flotă de trei vehicule pare insuficientă să ofere gradul de acoperire necesar, consideră The War Zone.

 

Deplasându-se cu viteze de peste 5 Mach, armele hipersonice zboară la viteze similare cu rachetele balistice

 

Deplasându-se cu viteze de peste 5 Mach, armele hipersonice zboară la viteze similare cu rachetele balistice, dar spre deosebire de acestea, nu urmează o traiectorie previzibilă și sunt capabile să facă manevre evazive în timp ce se îndreaptă spre țintă, făcându-le mai greu de detectat și de lovit cu  mijloace cinetice.

Abordarea SUA, privind avertizarea timpurie despre atacurile cu rachete hipersonice, este oarecum similară cu cea japoneză. Agenția de Apărare împotriva Rachetelor (MDA) a conceput un sistem bazat tot pe UAV-uri, care să detecteze rachetele balistice ostile, inclusiv pe cele care transportă vehicule cu glisare rapidă (vehicule hipersonice). MDA a efectuat teste ale senzorilor în infraroșu și cu laser utilizând drone MQ-9 și algoritmi de urmărire și discriminare (detecție) de mare precizie. Într-un test din 2016, care a avut loc în Hawaii, o pereche de MQ-9 au detectat și urmărit cu succes o țintă balistică.

Cotidianul nipon Sankei Shinbun precizează că amenințările hipersonice sunt reprezentate de vehiculele cu glisare rapidă DF-ZF chinezesc și Avangard rusesc. Primul folosește racheta balistică DF-17 pentru a fi ridicat la mare altitudine și pentru a atinge viteza corespunzătoare, iar cel de-al doilea este transportat de rachetele balistice intercontinentale grele SS-19 Stiletto, SS-18 Satan și viitoarele SS-X-29 / SS-X-30.

Raportul din presa niponă subliniază că guvernul de la Tokyo își propune să construiască și o constelație cu un „număr mare” de sateliți de dimensiuni reduse pe o orbită joasă a Pământului, ca parte a acestei rețele mai mari de supraveghere. Efortul ar putea fi paralel cu cel american, iar Japonia ar primi date de avertizare timpurie și din partea SUA.

Comentariul autorului: Într-un mod oarecum paradoxal, dar explicabil, protecția antihipersonică este cu un pas înainte față de rachetele hipersonice, cel puțin din partea SUA.

Datorită, sistemului antirachetă AEGIS, proiectat să neutralizeze amenințările balistice, care în ultima fază a traiectoriei ating viteze foarte mari, adaptarea la rachetele hipersonice de tip ”vehicul cu glisare rapidă” (Glide Vehicle – GV) se va face rapid, dacă nu cumva, s-a făcut deja.

Ar mai fi de menționat că rachetele hipersonice rusești Khinzhal și Avangard, alături de cele DF-ZF ale Chinei, nu au încă o confirmare operațională, toate informațiile despre acestea provenind doar din cele două țări.

Pe de altă parte, provocarea cea mai mare pare să fie interceptarea rachetelor de croazieră, care zboară la viteze hipersonice, cunoscute sub denumirea de HAW (Hypersonic Air-breathing Weapon), deoarece dacă GV, zburând la înălțime foarte mare, pot fi identificate din timp, la HAW nu există această oportunitate.

Dar, deocamdată, nu există încă nicio rachetă de croazieră hipersonică funcțională, în lume. Rusia pare cea mai avansată în domeniu, efectuând, conform comunicatelor Ministerului rus al Apărării, mai multe teste cu racheta Zirkon. Nu se știe, când acest tip de rachetă va intra oficial în dotarea Forțelor Armate ruse.

 

Rusia nu ar deține încă capabilitățile necesare să ghideze astfel de rachete

 

În plus, s-a speculat că deși Rusia va avea racheta Zirkon operațională, nu deține încă capabilitățile necesare să ghideze acest tip de rachetă către ținte, datorită lipsei unui sistem de control prin satelit a rachetei.

Datorită vitezelor foarte mari, apare un fenomen de ionizare în jurul rachetelor hipersonice, care duce la întreruperea comunicației. De aceea, pe timpul zborului este practic imposibil să faci corecții de la bază asupra traiectoriei acesteia în cazul țintelor mobile, racheta bazându-se doar pe ce are stocat în memorie, iar senzorii de detecție putând și ei să fie afectați de această ionizare. Acest fenomen de întrerupere a comunicațiilor (radio blackouts) este prezent la reintrarea în atmosferă a navetelor și capsulelor spațiale, când vitezele atinse sunt extrem de mari.

În aceste condiții de imposibilitate a dirijării rachetei hipersonice, țintele predilecte vor fi cele fixe, cu coordonate geografice bine cunoscute, cum ar fi scutul antirachetă de la Deveselu, din România.

 Traiectoriile balistice clasice, chiar dacă sunt parcurse la viteze hipersonice sunt la îndemâna sistemelor americane antirachetă, iar traiectoriile cu manevre evazive, pot fi descifrate, cu algoritmi de analiză și predicție, la care se lucrează în prezent.

Avansul tehnologic pe partea de apărare antirachetă rămâne în continuare de partea SUA, care au demonstrat în repetate rânduri performanța tehnologiei, în timp ce Rusia încă are probleme cu sistemele simple de apărare antiaeriană bazate doar pe senzori, fapt reieșit din recentul conflict din Nagorno-Karabah, din toamna anului 2020. În cazul sistemelor antirachetă bazate pe algoritmi, decalajul tehnologic ar putea fi și mai mare.

Forțele aeriene Vezi toate articolele