Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israelul acuză Iranul că antrenează celule teroriste pentru a utiliza drone de atac în regiune
Terorism
Data publicării:
Ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, a acuzat duminică Iranul că antrenează la o bază aeriană de lângă oraşul Isfahan miliţii din Yemen, Irak, Siria şi Liban să folosească drone ''cu rază de acţiune de mii de kilometri'' şi pe care le distribuie în regiune, relatează Agerpres, care citează agenţiile Reuters şi EFE.

''Iranul a dezvoltat un ''terorism indirect'' desfăşurat prin ''exerciţii teroriste'' care-l ajută să-şi atingă obiectivele economice, politice şi militare'', a spus Gantz la conferinţa anuală a Institutului Internaţional pentru Luptă împotriva Terorismului de la Universitatea Reichman.

Potrivit ministrului israelian, drone fabricate în Iran sunt distribuite în Yemen, Irak, Siria şi Liban, unde Teheranul are relaţii apropiate cu miliţii şiite şi grupări armate satelit, el acuzând în plus Iranul că încearcă să transmită cunoştinţe tehnice necesare producerii de drone şi în Fâşia Gaza, unde are legături cu organizaţiile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic.

Potrivit Israelului, SUA şi Marii Britanii, iranienii că se află în spatele atacului cu dronă comis la sfârşitul lunii iulie în Marea Arabiei asupra petrolierului Mercer Street operat de o companie israeliană, atac soldat cu moartea a doi membri ai echipajului, un român şi un britanic, în timp ce Teheranul neagă orice implicare.

Anul acesta s-au înregistrat mai multe atacuri asupra unor nave israeliene şi iraniene, în contextul războiului ascuns pe care-l duc cele două ţări şi care a inclus de asemenea sabotaje asupra unor instalaţii nucleare iraniene.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Val de asasinate în rândul femeilor în Afganistan. Talibanii susțin că doi suspecți au fost arestați
Hamas a condamnat la moarte în Fâșia Gaza mai mulți „informatori și colaboratori” cu Israelul
SUA au anunțat uciderea unui important lider Al-Qaida într-un atac aerian al unei drone în Siria
Arestarea a doi foști militari germani sub acuzația de terorism
Asasinarea deputatului conservator britanic, act terorist. Ancheta a fost încredințată serviciilor antitero
Luptători ai Statului Islamic au atacat forțele talibane în nordul Afganistanului
Un soldat francez a fost ucis în luptele din Mali
Sudanul a confiscat toate bunurile Hamasului de pe teritoriul său, decizie care va afecta serios capacitatea de luptă a mișcării palestiniene
Americanii se tem că rețeaua Haqqani, aliată cu talibanii, ar fi primit din EAU echipamente speciale de comunicații criptate
Cel puțin șapte soldați pakistanezi au fost uciși în urma unui atac al talibanilor pakistanezi
Serviciile de informații americane estimează că al-Qaeda va lovi din nou în maximum doi ani
Israelul acuză Iranul că antrenează celule teroriste pentru a utiliza drone de atac în regiune
Președintele Iohannis, scrisoare către președintele Joe Biden. România își reafirmă hotărârea privind combaterea terorismului
Şeful MI5: Serviciile britanice au dejucat 31 de comploturi teroriste în ultimii patru ani
Biden a semnat un ordin privind declasificarea unor documente despre atentatele din 9/11
ISIS tatonează și în India. Organizația recrutează traducători în dialectele locale pentru a-și răspândi propaganda
Liban: Liderul grupării teroriste Hezbollah promite un răspuns proporţional la orice atac aerian israelian
Presiuni asupra lui Biden din tabăra democrată pentru închiderea Guantanamo
Masacru în Burkina Faso. 30 de persoane, inclusiv militari, ucise de jihadiști
Ismail Haniyeh a fost reales lider al mișcării Hamas, gruparea care controlează Fâșia Gaza
Franţa şi Regatul Unit consolidează cooperarea antiteroristă în Canalul Mânecii
Doi francezi implicați într-o tentativă de asasinat a președintelui din Madagascar
Deținut de la Guantanamo, transferat în Maroc
ISIS se extinde pe scară largă în Africa de Nord și de Vest, în timp ce Franța, Italia și Turcia manifestă interese concurențiale în regiune
Militarii români din forțele speciale, misiune sub comanda Franței împotriva terorismului. Ministrul Ciucă a discutat cu omologul său francez
Războiul condus de SUA împotriva terorismului cunoaște transformări dramatice. Grupările fundamentaliste șiite revin în atenția Occidentului
Problema Sahel și incertitudini privind „Operațiunea Barkhane”. Franța rămâne angajată în combaterea terorismului
SRI: Doi cetăţeni apatrizi care făceau propagandă teroristă, declaraţi indezirabili pe teritoriul României
În scopul reducerii ameninţării teroriste, Austria a aprobat o reformă a Serviciului Naţional de Informaţii
Austria înăsprește legislația antiterorism după atentatul de la Viena

Ştiri Recomandate

Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
pixel