Iranul a emis un mandat de arestare pe numele lui Trump și cere Interpolului ajutor
Autor: Tudor Curtifan pe 29 iun, 15:49 | News

Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, sursă foto: The White House Facebook

Iranul a emis un mandat de arestare pe numele președintelui american Donald Trump.

Un procuror iranian a emis un mandat de arestare pe numele lui Donald Trump iar Teheranul a solicitat ajutorul Interpolului pentru localizarea președintelui Statelor Unite ale Americii, notează The Independent. Pe lângă Trump, pe numele altor 35 de persoane au fost emise mandate de arestare.

Donald Trump este acuzat de „omor și terorism” după ce generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul șef al Gardienilor Revoluției din Iran a fost ucis în urma unui atac aerian al Statelor Unite care a avut loc în Bagdad, Irak, pe data de 3 ianuarie.

Imediat după atacul cu dronă în care a fost ucis Soleimani, Departamentul american de Stat a menţionat că generalul iranian şi Forţa Al-Quds pe care o conducea au provocat ''moartea a sute de americani şi de membri ai coaliţiei, plus alte mii de răniţi''.

Teheranul a solicitat să fie emis un „aviz roșu” de către Interpol, pe numele lui Trump, iar acesta să fie localizat și arestat.

După asasinarea generalului iranian, Teheranul a ripostat și a atacat o bază militară din Irak unde erau dislocate trupe americane și ale coaliției antiteroriste.

Tensiunile dintre Iran și Statele Unite au escaladat după asasinarea generalului Qassem Soleimani.

Te-ar putea interesa și...
News Vezi toate articolele