Importanţa parteneriatului strategic americano-saudit. SUA intenţionează să recalibreze relaţiile cu Arabia Saudită
Autor: S.I. Catalin pe 19 feb, 12:49 | Strategica

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a discutat telefonic joi cu prinţul Mohammed bin Salman, moştenitorul tronului Arabiei Saudite, informează agenţia oficială de presă SPA, preluată de Reuters.

Cu numai câteva zile înainte, Casa Albă comunicase că preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, va dialoga direct cu regele Salman, nu cu moştenitorul acestuia.Mohammed, care este şi ministru al apărării, a trecut în revistă împreună cu Austin relaţiile bilaterale, în special în domeniul militar, arată SPA, potrivit Agerpres. Oficialul american a reafirmat importanţa parteneriatului strategic pentru apărare între Washington şi Riad şi a promis că Statele Unite vor ajuta Arabia Saudită să se apere, condamnând atacurile împotriva regatului lansate de rebelii Houthi din Yemen.Austin a declarat ulterior că a fost o convorbire productivă. "Am discutat angajamentul în continuare faţă de parteneriatul de securitate americano-saudit şi aştept să colaborăm pentru obţinerea securităţii şi stabilităţii regionale", a spus el.Saudiţii conduc de la începutul lui 2015 o coaliţie militară împotriva mişcării yemenite Houthi, susţinute de Iran. Austin i-a mulţumit puternicului prinţ moştenitor, cunoscut ca MbS, pentru eforturile în vederea unei soluţii politice în Yemen şi a arătat că SUA şi Arabia Saudită au un obiectiv comun: confruntarea cu ameninţarea iraniană în regiune.Săptămâna aceasta, Biden a anunţat că intenţionează să recalibreze relaţiile Statelor Unite cu Arabia Saudită şi că diplomaţia se va desfăşura prin intermediul regelui Salman bin Abdulaziz. Preşedintele va reveni la angajamentele "între omologi", a comunicat preşedinţia americană.Prinţul Mohammed este considerat de mulţi conducătorul de facto al regatului saudit. El este primul în ordinea succesiunii la tronul ocupat în prezent de regele Salman, în vârstă de 86 de ani. Prestigiul lui "MbS" a fost însă afectat de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi. Acesta a fost văzut ultima oară în 2018, când intra în consulatul saudit din Istanbul, unde se presupune că a fost ucis de membri ai personalului de securitate consideraţi apropiaţi de prinţ.Fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, a menţinut contactul cu Mohammed prin ginerele şi consilierul său Jared Kushner.

Strategica Vezi toate articolele