GRU ar fi organizat mai multe atacuri cibernetice asupra parlamentarilor germani
Autor: Tudor Curtifan pe 26 Martie, 20:41 | Cyber

Mai mulţi parlamentari germani, printre care şi membri ai Bundestagului, camera inferioară a parlamentului german, şi alte personalităţi politice au făcut obiectul unui atac informatic recent pentru care este suspectată Rusia, relatează vineri mai multe media germane, preluate de AFP.

"Toţi membrii parlamentului vizaţi" au fost "informaţi despre atac şi măsurile corespunzătoare" de către autorităţile de securitate şi administraţia Bundestag, a declarat vineri un purtător de cuvânt al instituţiei.Potrivit "informaţiilor disponibile până acum", nu există totuşi "niciun atac direct împotriva infrastructurii Bundestagului german", a adăugat el, fără a preciza data acestui atac.Atacul a afectat calculatoarele a cel puţin şapte membri ai Bundestagului, precum şi pe cele a 31 de membri ai parlamentelor regionale, dar şi ale unor "militanţi politici" din landurile Bremen şi Hamburg, informează Agerpres, citând Der Spiegel.Bild relatează despre "200 până la 300 de germani" afectaţi - printre care membri ai unui ONG - de acest atac informatic petrecut "în săptămânile trecute".Der Spiegel scrie că experţii în securitate suspectează serviciile de informaţii militare ruse GRU că ar fi la originea acestor atacuri.Piraţii ar fi încercat să deturneze conturile unor membri aparţinând în majoritate formaţiunii conservatoare a Angelei Merkel (CDU/CSU) şi Partidului Social-Democrat (SPD), membre ale coaliţiei la guvernare, prin intermediul unor e-mailuri de phishing.Nu este pentru prima dată când Bundestagul este victima unor astfel de atacuri şi când suspiciunile se îndreaptă spre Moscova.La sfârşitul lui februarie, parchetul federal l-a acuzat pe un german că a transmis între sfârşitul lui iulie şi începutul lui septembrie 2017 date privind Camera Deputaţilor serviciilor de informaţii ruse şi ambasadei Rusiei la Berlin. Procesul său ar putea avea loc în lunile următoare.Rusia este de asemenea acuzată de un pirataj informatic la scară mare care a vizat în 2015 calculatoarele Bundestagului şi serviciilor cancelarului Angelei Merkel, precum şi NATO şi canalul de televiziune francofon TV5 Monde.

Cyber Vezi toate articolele