Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia, cu F-35, ar dori să-şi impună superioritatea față de Turcia. Cum ar putea contracara Ankara strategia Atenei?
Strategica
Data publicării:
Grecia a anunțat, recent, că are planuri serioase în ceea ce priveşte modernizarea flotei de avioane de vânătoare, dar se gândeşte serios să achiziţioneze aeronave F-35 Lightning II de generația a cincea, construite în SUA. Totul, ca parte a unei strategii care ar putea oferi armatei sale superioritate tehnologică, dar mai ales aeriană, față de Turcia, stat vecin cu care are câteva divergente, atât pe plan politic, cât şi pe plan militar.

Ministrul grec al Apărării, Nikos Panagiotopoulos, a declarat luna aceasta că Grecia intenționează să cumpere o escadrilă de 24 de avioane F-35. Atena deține în prezent aproximativ 150 de avioane de vânătoare F-16 de generația a patra.

În decembrie, Panagiotopoulos a anunțat că 84 dintre aceste aeronave vor fi modernizate la cea mai nouă versiune, şi anume Viper, până în 2027, cu un cost total de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. În plus, Grecia intenționează să-și modernizeze şi flota de avioane multirole Mirage 2000, cumpărate din Franţa, în următorii șapte ani.

Conform Clasamentului Forței Militare din 2019, care utilizează mai mult de 55 de factori individuali pentru a determina cât de puternică este o ţară din punct de vedere militar, Grecia se poziţionează pe locul al 28-lea, în timp ce Turcia ocupă poziţia a nouă.

 

F-35 ar putea schimba balanța de putere dintre Grecia și Turcia

 

Analiștii consultați de Ahval News au scos în evidență cât de importat ar fi, din punct de vedere militar, pentru Grecia dacă ar achiziţiona avioane F-35, dar şi cum ar schima această achiziţie balanţa de putere dintre Atena şi Ankara, mai ales că ministrul grec al Apărării a precizat că ţara să intenţionează să achiziţioneze avioane americane de generația a cincea pentru a se impune din punct de vederea al apărării şi superiorităţii aeriene în fața Turciei.

Levent Ozgul, un analist turc din domeniul apărării al Blue Melange Consultancy, a precizat că o achiziția de avione F-35 va fi foarte importantă pentru Grecia, deoarece va reprezenta un salt, un progres din punct de vedere militar, mai ales pentru Forțele Aeriene Elene (HAF). Acest lucru se datorează capacităților avansate ale F-35.

Intenţia Greciei de a achiziţiona avioane F-35, dar și planurile de modernizare a avioanelor de vânătoare existente au venit pe fondul unei perioade marcată de o creştere a tensiunilor politice cu Turcia. Pe 17 decembrie 2019, avioanele turcești au încălcat spațiul aerian al Mării Egee de 40 de ori, subiect de dispută între Atena şi Ankara, rezultând nu mai puțin de 16 confruntări ariene de tip „dog fight " intre piloţii turci şi greci.

Tensiunile din estul Mediteranei cresc din cauza pretenţiilor expansioniste ale Turciei. După ce, la începutul verii trecute, a început să trimită nave de foraj pe coasta Ciprului, Ankara cere, mai nou, Greciei să „demilitarizeze" insule din Marea Egee.

Turcia a fost stat membru al programului de fabricație pentru avionului F-35 și a comandat 100 de astfel de aeronave din Statele Unite, dar Washingtonul a suspendat participarea Ankarei la program în urma achiziționării unor sisteme de apărare aeriană ruseşti S-400. Statele Unite au avertizat, în repetate rânduri, Turcia să nu achiziţioneze astfel de sisteme, insistând că avioanele F-35 nu trebuie să opereze în apropierea sistemelor S-400 şi nici nu trebuie să facă cu acestea schimb de informaţii.

 

Cum ar reacționa Turcia în cazul în care Grecia achiziționează avioane F-35, interzise Ankarei de americani?

 

De asemenea, analistul militar Ozgul a menționat că după ce avioanele F-16 și Mirage 2000-uri vor trece prin programul de actualizare, vor oferi HAF o superioritate aeriană mai mare, o mai bună capacitate de a efectua misiunile de poliţie aeriană, dar şi posibilitatea de a suprima și distruge apărarea aeriană a inamicului. Astfel, avioane de luptă modernizate ar permite Greciei să se impună mai mult în spaţiul aerian al Mării Egee și al Mării Mediterane, susţine analistul militar.

George Tzogopoulos, cercetător al Centrul Internațional de Formare Europeană (CIFE) se întreabă cum ar reacţiona Turcia în momentul în care Grecia ar achiziţiona avioane F-35 la care Ankara are interzis din partea Washingtonului.

,,Cu siguranță va căuta alternative serioase, posibil în Rusia, pentru a-și consolida poziția", precizează Tzogopoulos. Cel mai probabil George Tzogopoulos a făcut această afirmaţie bazându-se pe faptul că Turcia, după momentul excluderii din programul pentru avionul F-35, a purtat discuţii şi a manifestat un oarecare interes pentru aeronave militare ruseşti, cum ar fi Sukhoi Su-35 și eventual Su-57- pe care nici măcar Forţele Aeriene Ruse nu îl au în dotare.

,,Turcia are, de asemenea, nevoie de timp pentru a compensa eliminarea din programul F-35'', este de parare Ozgul, subliniind că proiectul avionului de luptă TF-X de generația a V-a, pe care industria turcă de apărare vrea să-l construiască, va fi probabil amânat pentru cel puțin încă un deceniu, iar flota de avioane F-16, care reprezintă coloană vertebrală a forței sale aeriene, va fi scoasă treptat din serviciul operativ.

 

S-400, în Egee și Mediterană?

 

Pe lângă faptul că ar putea cumpăra Su-35 sau Su-57, Ozgul anticipează, de asemenea, că Ankara ar putea răspunde la o achiziţie de avioane F-35 de către Turcia, prin dislocarea unor sisteme de apărare aeriană S-400, pe care le-a achiziţionat din Rusia, pe malurile Mării Egee și Mării Mediterane.

Prea puţin probabil că Turcia să recurgă la o astfel de strategie, de a amplasa sistemele S-400 pentru a demonstra Greciei, în cazul în Atena va intra mult mai devreme în posesia unor avioane de generaţia a V-a, că nu poate să se impună în zonă, din punct de vedere al superiorităţii aeriene, deoarece ar fi aspru criticată de Statele Unite, dar mai ales de NATO pentru că nu ţine cont de faptul că ambele state sunt membre ale aceleaşi alianţe.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
De ce ar putea fi nevoie de trupe NATO în Ucraina? Experții explică presiunea ce ar putea fi pusă pe Rusia și lipsurile de care se va lovi Ucraina
Secretarul american al Apărării confirmă temerile aliaţilor europeni: Dacă Ucraina va cădea, statele baltice ar putea fi în pericol
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Modul în care piața neagră aprovizionează trupele rusești cu sisteme Starlink: Achiziţia se face cu ajutorul unei reţele de contrabandă
SUA confirmă atenționarea aliaților cu privire la sprijinul pe care China l-a acordat în ultimele luni Rusiei: Complexul militar-industrial rus este principalul beneficiar
SUA intenționează să desfășoare cele mai moderne sisteme de rachete în regiunea Indo-Pacific, pe fondul amenințărilor Coreei de Nord
Gen. Sîrski, șeful Armatei Ucrainei deplânge situația „deosebit de dificilă”. Rușii împing masiv partea centrală a frontului pentru a-l sparge
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
EXCLUSIV
Tezaurul furat. Documente din arhivele secrete ruse despre aurul României. Istoricul Ilie Schipor vine la Obiectiv EuroAtlantic
Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, președintele român Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte. Foto: Administrația Prezidențială a României
EXCLUSIV
Iohannis sau Rutte? Următorul secretar general al NATO va trebui să înțeleagă profunda amenințare a Rusiei
E.S. Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Kiev, în cadrul unui interviu acordat DefenseRomania
EXCLUSIV
E.S. Victor Micula, ambasadorul României la Kiev, la Obiectiv EuroAtlantic. România, un „mister pozitiv” pentru Ucraina și de ce înfrângerea Ucrainei ar avea consecințe catastrofale
Ministrul de externe al Republicii Moldova: Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istorie şi nu există premise de îmbunătăţire
Rachete balistice, testate pe bandă rulantă de Phenian. Cu un arsenal de câteva zeci de focoase nucleare, Nordul are sprijinul major al Rusiei
Franța cere Chinei să trimită "un mesaj clar Rusiei" cu privire la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei
Fără sprijinul SUA, retragerea trupelor ucrainene de pe front riscă să continue. ATACMS sunt "răspunsul", spune Zelenski
Cinci posibile scenarii pentru desfășurarea de trupe franceze în Ucraina
Statele nordice analizează posibilitatea unor schimbări în domeniul militar: Se doreşte formarea unui ''mini-NATO'' - crearea unei forțe aeriene nordice comune
Congresul SUA trebuie să aprobe ajutorul deoarece Ucraina are nevoie de apărare aeriană suplimentară - Casa Albă
Zelenski: Avem nevoie de ATACMS pentru a ataca aerodromurile din Crimeea, nu teritoriul Rusiei
Estonia nu crede în miracole: Trebuie să ne dublăm cheltuielile de apărare pentru a putea rezista Rusiei (șeful militar al Armatei)
Raport ECFR: Europenii cred că Rusia va câștiga războiul, dar vor să continue să ajute Ucraina
20 de ani de când România a aderat la NATO: Un act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică
Ucraina construiește tot mai multe fortificații, dar procesul nu este suficient de rapid: Liderii militari ucraineni au crezut că sprijinul occidental "nu se va opri niciodată"
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Președintele Lituaniei: Consens "din ce în ce mai larg" în rândul liderilor UE cu privire la necesitatea de a-l învinge pe Putin
Sursă foto: Agerpres
EXCLUSIV
Tot ce trebuie să știi după masacrul de la Moscova și de ce Statul Islamic a atacat Rusia. Vulnerabilități și oportunități pentru Kremlin

Ştiri Recomandate

Obuzierele K9 Thunder vor veni cu 18.000 obuze. România achiziționează patru versiuni diferite ale proiectilului de 155 mm
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Putem ajuta, spune Varșovia. Bărbații ucraineni eligibili pentru mobilizare ar putea fi returnați Kievului
Informații recente arată că Turcia se gândește să operaționalizeze sistemul antiaerian rusesc S-400
Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
pixel