Germania plănuiește retragerea tuturor trupelor sale din Afganistan
Autor: Darius Muresan pe 21 noi, 09:46 | Afganistan

Ministerul german apărării elaborează planuri privind retragerea tuturor trupelor sale din Afganistan posibil în decurs de patru luni, a declarat vineri un purtător de cuvânt al ministerului de la Berlin, informează Agerpres, care citează dpa.

Aceste opţiuni au fost luate în considerare înaintea deciziei din această săptămână a preşedintelui american Donald Trump de a reduce numărul soldaţilor americani din Afganistan la 2.500 până la jumătatea lunii ianuarie, a declarat purtătorul de cuvânt pentru ziarele Rheinsichen Post şi General-Anzeiger.Ministrul apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, declarase joi că armata este pregătită să acţioneze foarte rapid pe baza propunerii SUA.În prezent, există aproximativ 1.250 de soldaţi germani în Afganistan care desfăşoară programe educative pentru trupele afgane, ca parte a unei misiuni NATO.Potrivit purtătorului de cuvânt, dacă retragerea va avea loc, o echipă logistică alcătuită din 150 de persoane va fi trimisă rapid în Afganistan pentru a organiza plecarea. Echipa ar urma să-i sprijine pe cei 100 de agenţi logistici aflaţi deja acolo.Principalele aspecte asupra cărora se va decide vizează ce echipamente şi arme ar urma să fie returnate în Germania şi care vor fi abandonate în Afganistan după ce vor fi făcute astfel încât să nu poată fi utilizate.Tobias Lindner, purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al Partidului Verde, a declarat pentru presă că nu este un secret intenţia Germaniei de a pleca din Afganistan."Întrebarea nu este dacă misiunea se va încheia, ci când şi în ce condiţii".Acestea fiind spuse, revista Spiegel a informat recent că armata a rezervat 50 de milioane de euro pentru proiecte de construcţie în Mazar-e-Sharif şi Kunduz. 

 

Te-ar putea interesa și...
Afganistan Vezi toate articolele