Furie în Irak după uciderea a şapte civili, femei şi copii, într-un atac anti-american
Autor: Eduard Pascu pe 29 sep, 17:54 | Irak

Sute de irakieni şi-au exprimat furia marţi, cu ocazia înmormântării a cinci copii şi două femei din aceeaşi familie, ucişi luni într-un tir cu rachetă care viza aeroportul din Bagdad, unde sunt staţionaţi soldaţi americani, relatează AFP.

"Acest sat este ca un mic Irak; dacă guvernul nu este capabil să îl protejeze, cum ar putea asigura securitatea întregului Irak?", a întrebat unul dintre participanţii la cortegiul funerar din satul Al-Bu Shaaban, la câţiva kilometri de aeroportul Bagdad.Tragedia reprezintă o nouă etapă în încleştarea între guvernul lui Mustafa al-Kazimi, prins la mijloc între aliaţii americani şi grupurile armate pro-Iran care susţin că vor să alunge din Irak "ocupantul american", transmite Agerpres.Atacurile cu rachetă asupra ambasadei americane, asupra convoaielor logistice irakiene sau asupra bazelor care găzduiesc soldaţi americani sunt acum aproape cotidiene, dar ele în general nu se soldează cu victime.Însă bilanţul atacului de luni este fără precedent şi plasează grupurile armate pro-Iran într-o poziţie delicată faţă de o opinie publică exasperată de ani de violenţe şi de ilegalităţile comise de diverse facţiuni armate ale ţării. Semn că reacţiile ar putea fi dure pentru aceste grupuri, conturile pro-Iran, care de obicei salută rapid pe reţelele sociale acest gen de atac, au rămas acum tăcute.Acest nou atac împotriva intereselor americane, ultimul într-o serie de circa 40 de la începutul lunii august, intervine în contextul în care Washingtonul a ameninţat să-şi închidă ambasada şi să-şi retragă cei 3.000 de soldaţi din Irak dacă tirurile cu rachetă nu încetează. Mai mulţi înalţi responsabili militari şi oficiali au mers în satul Al-Bu Shaaban pentru a linişti spiritele, dar sutele de oameni care au participat la înmormântare spun că "nu mai eşti nicăieri în siguranţă".

Citește și: Atac cu rachetă asupra aeroportului din Bagdad. Mai mulți civili au fost uciși

Te-ar putea interesa și...
Irak Vezi toate articolele