Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
FSB spune că Rusia e victima înscenării. SUA ar fi orchestrat scandalurile în care e implicat spionajul rusesc
Intelligence
Data publicării:
Un general al Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) a vorbit despre scandalurile de spionaj în care Moscova e implicată în unele state NATO.
FSB rus
FSB rus

Reacția generalului rus vine ca urmare a scandalului care zguduit Italia, când în cursul zilei de ieri, un comandant al unei fregate a fost arestat în timp ce preda documente secrete unui ofițer rus, atașat la Ambasada Federației Ruse la Roma. Ceea ce s-a întâmplat în cizmă vine la doar câteva zile după ce și Bulgaria, membră și ea NATO, a fost implicată într-un scandal de spionaj ce viza Federația Rusă.

Presa italiană din „cetatea eternă” a titrat că ceea ce s-a întâmplat ieri, arestarea comandantului fregatei, a fost cel mai grav incident de spionaj în care Italia și Federația Rusă sunt implicate de la sfârșitul Războiului Rece încoace.

Comandantul fregatei ar fi avut probleme mari financiare, fapt care a fost speculat de ruși. Comandantul Walter Biot a fost arestat în timp ce transmitea documente clasificate unui ofiţer rus în schimbul sumei de 5.000 de euro. Ofițerul rus urmează să fie extrădat, în timp ce ambasadorul Federației Ruse la Roma a fost convocat de MAE italian.

 

FSB a găsit vinovatul pentru scandalurile de spionaj în care Rusia e implicată: Americanii au înscenat totul

 

În tot acest context, Vladimir Dzhabarov, general în cadrul FSB, citat de publicația rusă Vzglyad, dă vina pentru cele întâmplate pe ... Statele Unite! Generalul rus dă de înțeles că țara sa e victima unei înscenări din partea americanilor.

„Impresia este că partenerii noștri americani au plantat dovezi pentru a aprinde un scandal public”, afirmă Dzhabarov, potrivit sursei citate. Generalul FSB a mai precizat că Federația Rusă va analiza atent situația și va decide cum va acționa ca urmare a acestor scandaluri de spionaj.

Italia nu e prima țară implicată recent într-un asemenea scandal de spionaj. Bulgaria, țara noastră vecină, se află și ea în mijlocul unui scandal uriaș după ce procurorii bulgari au inculpat cel puțin şase persoane, printre care foşti şi actuali ofiţeri din serviciul de informaţii militare, pentru spionaj în favoarea Federației Ruse. 

Bulgaria nu e la prima „reușită” de acest gen. 

În ceea ce privește militarul italian arestat pentru spionaj în favoarea Moscovei, acesta şi-a început cariera în calitate de subofiţer în Marină, apoi, în urma unor concursuri interne, a devenit căpitan de fregată, înainte de a ajunge la Statul-Major al Marinei, unde se ocupa de relaţiile cu presa. Din 2010 până în 2015, el a lucrat la cabinetul ministrului apărării italian.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Drone Bayraktar TB2 în mâinile mercenarilor Wagner Group: Dronele au fost achiziţionat de către Forțele Armate din Mali
Pilotul fugar rus a vorbit. Cum a reușit Ucraina să pună mâna pe un elicopter Mi-8 intact: ”Timp de 3-4 zile, nimeni nu a înțeles ce s-a întâmplat”
Teheranul susține că a dejucat un plan al Israelului care urmărea sabotarea programelor aerospațiale iraniene
Un lider al grupului paramilitar neo-nazist rus „Rusich” a fost arestat în Lituania
Linia dură din structurile de forță rusești îi solicită lui Putin trecerea la un război mai agresiv în Ucraina. Primele masuri: demiterea lui Șoigu și Gherasimov și decretarea mobilizării generale
SUA au lansat noua Strategie Națională de Informații | Directorul CIA: Ne aflăm într-o eră marcată de competiție strategică, schimbări tehnologice rapide și amenințări transnaționale
Un angajat al agenţiei germane de achiziţii militare a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei
Doi militari ai Marinei SUA au fost arestați fiind acuzați că au vândut informații secrete Chinei
Prins între interesele financiare și teama pentru propria existență, oligarhul rus sprijină războiul din Ucraina
Serviciile din R. Moldova se „rup” de Rusia. SIS a denunțat două acorduri de parteneriat cu FSB rus
Șeful Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina (GUR) susţine că militarii ucraineni vor începe curând eliberarea peninsulei Crimeea
Vicepreședintele comisiei de apărare din Ucraina, vacanță de lux în Maldive. Zelenski îl acuză de trădare, iar SBU a deschis o anchetă
Omul de afaceri ucrainean Evgheni Muraev, dorit de regimul Putin ca posibil preşedinte al Ucrainei după invazie: SBU a strâns mai multe dovezi
Șeful informațiilor ucrainene: Mergem după inamici precum Mossad-ul, avem și surse la Kremlin
Directorul Agenției de Securitate și Informații din Serbia, Aleksandar Vulin, a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA
Reţea de spionaj, destructurată în Republica Moldova: Doi cetăţenii ruşi, sub comanda FSB, identificau şi recrutau cetăţeni moldoveni
Ofensivă intelligence a Turciei pentru a ține Kurdistanul irakian departe de influența Iranului
Într-un gest rar, Eduard Hellvig și-a dat demisia din funcția de director al SRI: Mandatul trebuie să fie limitat. Misiunea mea - îndeplinită
Directorul CIA ar fi efectuat o vizitează discretă în Ucraina: I-a fost prezentat acestuia o strategie de recucerire a teritoriilor ocupate de Rusia
O eroare a spionajului rusesc a făcut ca serviciile de informații lituaniene să confirme că un paşaport găsit în biroul lui Prigojin a fost folosit de o sosie a acestuia
Transferul “pe ascuns” al prizonierilor de război ucraineni din Rusia în Ungaria naște noi tensiuni între Budapesta și Kiev
O întâlnire „secretă” confirmă declinul Rusiei: Blocată în Pacific, China înțelege că se află într-o poziție dificilă și alege dialogul cu SUA
Praga nuanțează declarațiile președintelui ceh Pavel care a declarat că cetățenii ruși din Occident ar trebui monitorizați pe modelul implementat de SUA între 1942 şi 1945
Rusia folosește și ”intermediari” pentru a împiedica Suedia să adere la NATO - Serviciul suedez de Informații Militare
Instalaţia de interceptare ar completa acțiunile Chinei, care are de mult timp o unitate de spionaj în Cuba
Serviciile ucrainene au publicat o conversație interceptată în care rușii recunosc că au distrus barajul Kahovka, dar acțiunea „nu a mers conform planului”
China ar putea construi o bază de spionaj în Cuba (WSJ). Oficialii de la Casa Albă spun că informațiile ”nu sunt exacte"
Rușii pun gând rău telefoanelor Apple. FSB susține că serviciile SUA au penetrat mii de telefoane într-o operațiune de spionaj
Serviciul de informații al Ministerului francez al Apărării își reorganizează activitatea, trecând la o analiză de „360 de grade” a amenințărilor
Ministerului Apărării al Regatului Unit: Războiul din Ucraina a făcut din Rusia o societate paramilitară

Ştiri Recomandate

Pentagonul confirmă: Ucraina a primit în secret, la începutul lui aprilie, rachete ATACMS și le-a folosit în Crimeea
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
pixel