Franța preia pentru prima dată comanda grupului naval NATO SNMCMG-2
Autor: Eduard Pascu pe 27 apr, 16:03 | Forțele navale

Marina franceză, sursă foto: Ministerul Apărării de la Paris

Într-o ceremonie desfășurată prin videoconferință din cauza măsurilor COVID-19, căpitanul Yusuf Karagulle (Forțele Navale ale Turciei) a predat comanda misiunii Standing NATO Mine Countermeasures Group (SNMCMG2) comandantului Gregory Guiran (Forțele Navale Franceze) vineri, 23 aprilie 2021.

Sub comanda Turciei, în perioada 19 februarie - 23 aprilie 2021, gruparea SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group) a parcurs aproape 3.500 mile marine, a participat la trei exerciții majore - Poseidon, Ariadne și ITA Minex-, două exerciții de trecere și a efectuat vizite în porturi în țările aliate și partenere - Turcia, România, Ucraina, Grecia și, respectiv, Italia - în Marea Neagră și în Marea Mediterană, transmite Naval News.

Pe lângă navele Turciei, opt nave de luptă împotriva minelor din Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, România, Spania și Turcia au participat la misiuni în diferite perioade.

SNMCMG2 este o forță multinațională integrată care proiectează o imagine constantă și vizibilă a solidarității și coeziunii NATO în apele sudice ale Alianței NATO. Grupurile maritime permanente ale NATO oferă Alianței o capacitate maritimă continuă pentru operațiuni și alte activități pe timp de pace și în perioade de criză și conflict.

De asemenea, contribuie la stabilirea prezenței Alianței pentru a menține securitatea maritimă, efectuează vizite diplomatice în diferite țări și oferă o varietate de capacități maritime militare de specialitate pentru misiunile în curs.

Forțele navale Vezi toate articolele