Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Forțele Aeriene Ruse vor primi primul avion Su-57
Forțele aeriene
Data publicării:
Forțele Aeriene ale Federației Ruse vor primi primul avion de vânătoare de generația a cincea de tip Su-57, până la sfârșitul anului 2019, a declarat adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksei Krivoruchko.

De când există, NATO a avut obiceiul de a da nume de cod producțiilor militare rusești. În privința avioanelor de luptă, numele de cod încep cu un F (F pentru Fighter) în timp ce ale bombardierilor cu B (B pentru Bomber), potrivit Opex 360.

Există încă și subtilități pentru a desemna un avion cu elice (spre exemplu „Bear" în cazul aparatului Tu-95) sau unul cu reacție (spre exemplu „Backfire" pentru Tu-22, sau "BlackJack" pentru Tu-160).

Revenind la Suhoi 57, noul avion rusesc de luptă de a cincea generație, destinat Forțelor Aerospațiale Ruse, NATO l-a botezat în primă fază „Frazor". Dar numele era valabil pentru avionul în stadiu de dezvoltare. Dar, cum producția sa a fost lansată, denumirea lui s-a schimbat în „Felon", care înseamnă „infractor", „delincvent", 

Primul exemplar de serie al avionului Su-57 va fi livrat până la sfârșitul anului Forțele Aeriene Ruse.

„Acesta este un eveniment remarcabil pentru forțele armate. Așteptăm această primă aeronavă de multă vreme. Cu siguranță îl vom primi în 2019. Anul viitor, ne așteptăm să primim un alt avion și atunci producția de masă va continua să crească'', a declarat Alexei Krivoruchko, ministrul adjunct al Apărării, în timpul unei„ inspecții " la uzina de aviație Komsomolsk pe Amur (KNAAZ) unde este montat Su-57 „Felon".

Un total de 76 de aeronave au fost comandate pentru a echipa trei „regimente" ale Forțelor Aerospațiale ruse. Este prevăzut ca aparatul să evolueze alături de drona de luptă SU-70 Ohotnik-B.

Cu toate acestea, nu se ştie tipul de motor care va echipa prima serie de avioane Su-57. Prototipurile aeronavei au zburat cu două modele de tip AL-41F1 Izdeliye 117, care au întâmpinat probleme. De asemenea, s-a pus problema înlocuirii lor cu două reactoare Lyulka Izdeliye 30, ambele cu 30% mai ușoare și mai eficiente.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Oaspete neașteptat la Baza Aeriană Sigonella din Italia: O dronă americană de cercetare MQ-4C Triton a fost dislocată pentru prima dată în zona Mării Mediterane
Sfârșitul unei ere: Avioanele F-16 olandeze efectuează ultima misiune şi predau ştafeta către F-35
Rușii au modificat rachetele Kh-101 cu care lovesc Ucraina. A fost redusă raza de acțiune, dar a crescut puterea de foc
Drona rusă de joi a ajuns până aproape de Brăila. La 7 luni de la prima dronă căzută în Deltă, România încă nu are o lege nouă privind combaterea dronelor
Suedia ia în considerare furnizarea de avioane de luptă Gripen către Ucraina
Rușii au lovit din nou ținte ucrainene de la Harkiv la Lviv. Au fost vizate mai multe obiective energetice de pe întreg teritoriul Ucrainei
O dronă militară s-ar fi prăbuşit într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei (Video): Primele imagini cu craterul format de prăbușirea dronei
Danemarca vinde 24 de avioane F-16 Argentinei. Experții sunt indignați de situație, în timp ce Putin promite să "distrugă" avioanele F-16 ucrainene
Nici vorbă de retragere. SUA au planuri mari cu F-22: Rază de acțiune mai mare la viteze supersonice și noile rachete AIM-260 de ultimă generație
Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Su-35, cel mai promovat avion rus sau Su-27? Cert e că un avion rus „pierde lupta” cu forța gravitațională” (Video). Posibil doborât chiar de ruși
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Șeful Armatei Poloniei dă de înțeles că e foarte probabil ca Rusia să fi încălcat intenționat spațiul aerian polonez cu o rachetă
De ce Armata poloneză nu a doborât racheta rusă: ”În timp de pace nu avem libertate deplină”
Ministrul lituanian de externe: Data viitoare când o rachetă rusească încalcă spațiul aerian al NATO, trebuie doborâtă
„Tăcere = permisiune”: NATO trebuie să ceară explicații Rusiei, după ce o altă rachetă rusească a încălcat spațiul aerian polonez
Bombardiere americane B-1B au survolat în nord extrem european pe direcția Peninsulei Kola. Rușii au ridicat un avion MiG-31
Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
România are pe masă o soluție rapidă de rezolvare a problemei SHORAD/VSHORAD: Achiziția comună de sisteme Mistral 3 cu livrare rapidă
Calendarul livrărilor: Ajung încă 4 avioane F-16. România va avea completă în 2024 a doua escadrilă de avioane de luptă F-16
Doisprezece piloți ucraineni urmează în prezent o perioadă de pregătire intensă, dar livrarea primelor F-16 vine la pachet cu multe provocări
F-16 e o himeră iar Kaan un proiect de viitor. Turcia are nevoie urgent de avioane și a demarat negocierile pentru Eurofighter, dar are o problemă
Aeronave NATO de cercetare strategică au survolat intens zona litoralului românesc și apele neutre ale Mării Negre
Dovadă că sistemele occidentale de apărare antiaeriană funcţionează eficient în Ucraina: Activitatea aviației rusești s-a redus semnificativ
Statele Unite au conturat "linii roșii" privind operarea F-16 de către ucraineni: Ucraina poate utiliza aceste avioane doar pe teritoriul său suveran
În ultimele trei luni, piloții militari ruși au lansat aproximativ 3.500 de bombe de aviație asupra pozițiilor armatei ucrainene, adică de 16 ori mai mult decât în anul 2023

Ştiri Recomandate

Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedez Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
pixel