Flota rusă din Marea Neagră a ambarcat desantul maritim. Urmează debarcarea, dar unde?
Autor: Ionel Copcea pe 19 apr, 16:18 | Ucraina

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat că, pe 19.04.2021, în cadrul verificării de control asupra perioadei de inspecție de iarnă, subunități de infanterie marină ale Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), dislocate pe teritoriile Republicii Crimeea și Ținutului Krasnodar, au fost ambarcate în nave mari de desant.

În etapa inițială a exercițiului, subunitățile au format coloanele de tehnică militară și au executat marș în raioanele de ambarcare în navele mari de desant Cezar Kunikov, Azov și Saratov. În timpul ambarcării, personalul a urmărit îndeplinirea normativelor stabilite pentru astfel de operațiuni.

Ulterior, navele au ieșit pe mare, deplasându-se în raionul indicat pentru formarea detașamentului de nave de desant.

Etapa următoare a exercițiului va include executarea de trageri de artilerie de către echipajele navelor de desant asupra unor ținte de coastă și debarcarea desantului pe litoralul unuia dintre poligoanele de pregătire pentru luptă ale FRMN.

Exercițiul se desfășoară în conformitate cu planul verificării de control asupra perioadei de instrucție de iarnă, care este executată într-o concepție unică la nivelul Regiunii Militare Sud.

Comentariul autorului: În mod normal, debarcarea desantului maritim al FRMN se desfășoară în poligonul Opuk din Peninsula Crimeea. Acum însă, ținând cont de situația de securitate din Regiunea Mării Negre, nu este exclus ca navele să rămână pe mare cu militarii și tehnica la bord și să fie deplasate spre litoralul ucrainean de la Marea Neagră sau Marea Azov.

Trebuie remarcat faptul că reprezentanții ruși au făcut referire numai la nave de desant din dotarea FRMN. Însă, în prezent, în Marea Neagră se află concentrată o forță impresionantă de nave de desant de la Flota de Nord, Flota din Marea Baltică și Flotila din Marea Caspică. Este vorba, în total de patru nave mari de desant și nouă vedete de desant.

Este posibil ca subunități de infanterie marină să fi fost ambarcate în toate aceste capabilități de desant și să aștepte o eventuală implicare în operații de luptă în regiune.

 

 

Ucraina Vezi toate articolele