F-35, în chirie. Un fost oficial SUA vine cu o propunere neobișnuită pentru a contracara un posibil atac al Chinei
Autor: Tudor Curtifan pe 11 oct, 20:01 | Forțele aeriene

Sursă foto: F-35 Twitter

În contextul în care China dă semnale tot mai puternice în ceea ce privește o agresiune împotriva Taiwanului, insulă pe care o consideră teritoriul Beijingului, SUA depun eforturi pentru a contracara acțiunile regimului comunist de la Beijing. 

Americanii au dat numeroase semnale că nu vor accepta niciun compromis în ceea ce privește o posibilă acțiune militară a Chinei împotriva Taiwanului, o insulă democrată ce trăiește într-o permanentă teamă de invazie.

China este nemulţumită de intensificarea sprijinului Statelor Unite pentru Taiwan, manifestat inclusiv prin vizita secretarului american al sănătăţii, Alex Azar, în august, şi a subsecretarului de stat pentru afaceri economice, Keith Krach, în luna septembrie. Statele Unite, care nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar sunt cel mai mare susţinător internaţional al acestuia, plănuiesc de asemenea vânzări majore de arme către Taipei.

Stephen Bryen, fost oficial în cadrul Departamentului Apărării, într-o analiză pe care a scris-o pentru publicația americană Newsweek, atrage atenția asupra faptului că Taiwanul trebuie să achiziționeze avioane de luptă mai avansate pentru a-și spori capacitățile de apărare în fața Chinei.

 

Oficialul american identifică două probleme în ceea ce privește programul F-35 pentru Taiwan

 

Fostul oficial al Pentagonului precizează că un element cheie al angajamentului SUA față de Taiwan ar fi F-35. El identifică două probleme în acest sens, însă partea financiară nu se numără printre ele. Prima este îngrijorarea Washingtonului cu privire la capacitatea piloților Forțelor Aeriene Taiwaneze de a opera avioane de generația a V-a. O a doua problemă e reprezentată de reacția Chinei ca urmare a achiziționării F-35 de către Taiwan. 

Dacă pentru prima problemă Bryen, unul din oficialii care militează pentru o înarmare mai masivă a Taiwanului de către SUA, identifică soluționarea printr-un program amplu în care piloții taiwanezi să fie pregătiți în State, pentru a doua Bryen susține că e nevoie de o soluție politică care poate fi găsită.

Bryen amintește că în timpul unei vizite oficiale pe care a avut-o în 2018 în Taiwan a propus ca SUA să dețină cel puțin o escadrilă de F-35 în Taiwan, avioane care ar putea fi închiriate de statul insular și care să fie disponibile pentru a răspunde oricărei agresiuni din partea Chinei.

 

Închirierea aeronavelor F-35 ar putea avea și un avantaj financiar pentru Taiwan

 

Amintim că Taiwanul deține 140 de avioane F-16 vechi. SUA au autorizat vânzare a 66 de avioane de vânătoare moderne F-16 Viper către Taiwan.

Potrivit acordului, Taiwanul va primi 66 de aeronave, dar şi 75 de motoare cu reacție, radare şi piese de schimb care vor permite aviaţiei taiwaneze să-şi menţină avioanele în stare bună. Problema este însă în ceea ce privește livrarea, pentru că acordul prevede ca un aparat F-16V cu un singur loc şi unul cu două locuri să fie livrate în 2023, iar restul până la finele lui 2026. 

Bryen subliniază că cel puțin cinci ani Taiwanul va trebui să se bazeze pe aeronave vechi, în comparație cu China care investește masiv în dezvoltarea de noi tehnologii.

Există și un acord pe care Taiwanul îl are pentru upgradarea celor 140 de aeronave F-16 vechi pe care Taiwanul le deține. Doar că, în cel mai fericit caz în care programul se respectă, nu vor putea fi modernizate decât 50 de aeronave până la finalul anului.

În aceste condiții, analizând costurile programului de modernizare și cele pentru F-16V noi, Bryen e de părere că „un contract de închiriere a aeronavelor F-35 ale SUA de către Taiwan ar avea și un avantaj financiar”.

 

 

 

Te-ar putea interesa și...
Forțele aeriene Vezi toate articolele