Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Expert polonez: Exerciţiul militar Zapad-2021 este o încercare fără precedent de a intimida Occidentul, într-un context nou, cu tactici noi
Forțele terestre
Data publicării:
Rusia şi Belarus au dat vineri startul exerciţiilor militare strategice Zapad-2021 (Vest), la care participă circa 200.000 de militari şi despre care insistă că au un caracter defensiv, cu toate că manevrele stârnesc preocuparea Occidentului dată fiind proximitatea cu frontierele NATO, notează EFE, citat de Agerpres.

"Cincisprezece nave şi vase auxiliare din Flota Baltică au pornit de la bazele lor şi se îndreaptă spre zonele stabilite din Marea Baltică pentru a îndeplini sarcini practice în cadrul exerciţiilor strategice comune Zapad-2021", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării rus, citat de agenţia RIA Novosti.

Oficialitatea citată a explicat că gruparea navală va desfăşura exerciţii de apărare antiaeriană şi antisubmarine, va realiza trageri cu artilerie şi cu rachete împotriva unor ţinte aeriene şi de suprafaţă.

Manevrele Zapad-2021, care se încheie pe 16 septembrie, se desfăşoară în 14 poligoane, nouă pe teritoriul Rusiei şi cinci pe teritoriul Belarusului, precum şi în apele Mării Baltice.

 

Exerciţiul militar Zapad-2021 - o încercare fără precedent de a intimida Occidentul, într-un context nou, cu tactici noi

 

Într-un recent interviu acordat publicaţiei BalkanInsight, Anna Maria Dyner, expert polonez în probleme de securitate, a precizat că exercițiul militar comun din acest an - organizat de Rusia și Belarus la granița de est a NATO - este o încercare fără precedent de a intimida Occidentul, într-un context nou, cu tactici noi.

Etapa culminantă a exercițiului militar comun ruso-belarus Zapad 2021 va avea loc în perioada 10-16 septembrie, o parte centrală a activității concentrându-se în vestul Belarusului, în apropierea frontierelor țării cu Polonia și statele baltice.

Potrivit Radio Europa Liberă, manevrele militare Zapad urmează, de asemenea, o acumulare militară rusă la granițele Ucrainei în acest an. Vecinii Belarusului sunt, de asemenea, precauți, avand inclusiv temeri cu privire la simularea unui posibilul război electronic rus (EW) îndreptat asupra lor în timpul exercițiilor.

 

200.000 de soldați vor fi comasați la granița de est a NATO 

 

Exercițiul, care se presupune că va implica până la 200.000 de soldați și personal auxiliar, este menit să testeze capacitatea Rusiei de a desfășura operațiuni militare pe flancul său vestic, dar și interoperabilitatea forțelor armate ruse și bieloruse.

Cu toate acestea, vine în contextul unei situații deja tensionate la granițele Belarusului cu Polonia și Marea Baltică, după săptămâni în care regimul lui Aleksandr Lukashenko a împins migranții, în principal din Orientul Mijlociu și Afganistan, în UE, ca răspuns la sancţiunile pe care Bruxelles-ul le-a impus pentru alegeri prezidențiale trucate di anul 2020.

 

Rusia susţine că manevrele militare nu sunt îndreptate împotriva nimănui

 

În afara celor 15 nave, la manevre participă circa 80 de aeronave, printre care avioane şi elicoptere de luptă, şi până la 760 de unităţi de armament greu, care includ 290 de tancuri şi 240 de lansatoare de rachetă şi mortier.

"Aceste manevre nu sunt îndreptate împotriva nimănui", a subliniat joi preşedintele rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko.

În acelaşi timp, liderul de la Kremlin a spus că "organizarea lor este logică în momente în care alte alianţe, NATO de exemplu, îşi sporesc activ prezenţa în apropierea frontierelor Uniunii Statale" dintre Rusia şi Belarus şi al "spaţiului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC)", din care fac parte Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.



NATO a cerut Rusiei şi Belarusului "să acţioneze predictibil şi transparent, în conformitate cu angajamentele lor internaţionale"

 

"NATO urmăreşte îndeaproape exerciţiile Zapad-2021. Dimensiunea şi amploarea exerciţiilor Zapad anterioare au depăşit semnificativ ceea ce fusese anunţat", a declarat pentru EFE purtătoarea de cuvânt al alianţei, Oana Lungescu, care a reamintit că "toate ţările au dreptul să-şi antreneze forţele", dar în acelaşi timp "trebuie să-şi respecte angajamentele de transparenţă". 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
De ce achiziționează România doar 26 de lansatoare Javelin? Sistemele americane intră în dotarea unității de elită a Armatei, forțele speciale
România are deja o baterie Patriot complet funcțională și se pregătește pentru operaționalizarea celui de-al doilea sistem
K9, livrate la timp pe bandă rulantă. Polonia primește încă 18 obuziere K9 Thunder, o soluție aflată și pe masa României
Forțarea cursurilor mari de apă: Diviziile americane vor avea câte o brigadă de geniu
Un militar român e „cel mai bun luptător” într-o competiție din SUA. Probele deosebit de dificile au inclus efort fizic masiv, mental și operațiuni tactice urbane
Tancurile Merkava au intrat în Khan Younis. Israelul avansează în Gaza și, în premieră, artileria lovește cu obuziere de pe teritoriul Fâșiei
HIMARS e de azi hipersonic. SUA au început livrarea noilor rachete PrSM. Versiunile viitoare vor lovi și ținte în mișcare la 1.000 km distanță
Francezii sunt optimiști că Eurotank va vedea lumina zilei în ciuda zvonurilor. Tancul franco-german de ultimă generație a „apărut” din nou în public
”Am capturat un Bradley al ucrainenilor din 'no man's land' și îi vom afla toate punctele slabe”. Rușii susțin că IFV-ul american pare a fi o versiune modernă
Emiratele Arabe Unite au angajat sute de veterani americani pentru a-și moderniza armata, cooptând inclusiv generali cu 4 stele
M2 Bradley a supraviețuit pe frontul din Ucraina după o lovitură directă de rachetă antitanc (video)
SUA vor redeschide liniile de producție pentru blindatele M2 Bradley și obuzierele M777. ”Avem comenzi pentru sute de unități noi”
Cu ce armament militar nou a defilat Armata României: De la blindate JLTV, la radare GSR. În premieră, a fost prezentat și avionul Bombardier 75 al MAI
Președintele bulgar pro-rus s-a opus prin veto furnizării către Ucraina a blindatelor sovietice BTR-60. Rumen Radev vorbește de „protejarea granițelor bulgare”
Tancul T-90M primește o ”modernizare” rapidă: Inginerii ruși au instalat blindaj Kontakt-1 și plasă pentru protecția anti-dronă
Polonia va cumpăra încă 150 de obuziere sud-coreene K9 și va avea o artilerie de temut, cu peste 1.000 de obuziere autopropulsate
România se pregătește să primească primul tanc american Abrams din cele 54 cumpărate. Abrams - primul tanc cu adevărat modern din istoria Armatei
Premieră în România: Forțele speciale defilează cu noile blindate americane JLTV, alături de mașini Land Cruiser, model 2022, echipate cu mitraliere
Forțați de situația din teren, ucrainenii apelează uneori la tactica sacrificării unor blindate
Tancul Leopard 2A8 atrage toate privirile: Un grup de cinci state europene va achiziționa cea mai modernă versiune a tancului german
Ucraina păstrează în rezervă tancurile americane Abrams M1A1. Acestea ar putea fi folosite pe câmpul de luptă în primăvara anului viitor
Obuzierul NORA B52, mândria industriei sârbe de apărare, revitalizează cooperarea militară dintre Serbia și Algeria
Zi încărcată pentru Armata Poloniei: Au sosit din SUA 26 de tancuri M1A1 Abrams și 11 lansatoare Himars
România mai are o șansă să salveze proiectul Saur 2, dar blindatul românesc amfibiu trebuie „schimbat la față”. Industria anunță că e pregătită
Militarii taiwanezi s-ar putea antrena în viitor pe teritoriul SUA
Cum explică Armata României că un sistem Patriot a ratat lansarea unei rachete. Spînu: Într-o situație reală de luptă nu ar fi existat niciun impact
Ucraina va avea 200 de tancuri Leopard 1A5, dar nu-și permite luxul să renunțe la vechile tancuri sovietice T-72
Forțele pentru Operații Speciale americane au pierdut cinci militari și un elicopter într-un accident din estul Mării Mediterane
Armata Kievului nu-și permite pierderile Rusiei. Media occidentală estimează că 70 de mii de militari ucraineni au murit pentru țară

Ştiri Recomandate

Cinci nevoi urgente ale Ucrainei, prezentate în timpul reuniunii Consiliului Ucraina-NATO: Cel mai important, viteza de reacţie pe care o au aliaţii occidentali
Țările Baltice cer insistent Congresului SUA să deblocheze ajutorul pentru Ucraina: Este necesar sprijinul SUA, iar noi vom face și mai mult pentru a ajuta
Un colonel rus de rang înalt a fost ucis în urma unui atac efectuate de Ucraina asupra orașului Luhansk
Şeful spionajului militar ucrainean explică modul în care Ucraina distruge aviația strategică rusă: Bombardierul rusesc Tu-22M3 a fost doborât de sistemul de rachete S-200
"Ucraina nu ne va dezamăgi, iar noi să nu-i dezamăgim pe ei". Mass-media și analiştii occidentali comentează atacul rusesc de la Dnipro și doborârea bombardierului rusesc Tu-22
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
pixel