Exerciţiul NOBLE JUMP 2021 | Opt convoaie militare ale NATO intră în România (Video)
Autor: DefenseRomania Team pe 11 mai, 14:05 | Forțele terestre

Primele elemente ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) a NATO, care urmează să participe la Exerciţiul Noble Jump 2021, sosesc începând de marți, 11 mai, în România, pe cale terestră, precizează Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat de presă.

Astfel, opt convoaie militare, constituite din aproximativ 190 de militari și 120 de echipamente militare, au intrat în țară prin punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu.

Militarii și echipamentele vor staționa în București până miercuri, 12 mai, urmând apoi să își continue deplasarea către Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, judeţul Braşov.MApN precizează că în zilele de 11, 12, 20 și 21 mai, pe rutele de deplasare a convoaielor militare, traficul rutier poate fi îngreunat, astfel:• 11 mai, între orele 13.00 și 21.00, pe ruta Giurgiu-București (E85);• 12 mai, între orele 6.00 și 20.00, pe ruta București - Pitești (A1) - Râmnicu Vâlcea (E81) - Valea Oltului - Cincu;• 20 mai, între orele 10.00 și 19.00, pe ruta Giurgiu - București (E85);• 21 mai, intervalul orar 06:00-20:00, ruta București - Pitești (A1) - Râmnicu Vâlcea (E81) - Valea Oltului - Cincu.Noble Jump 2021 (NOJP21) este un exerciţiu multinaţional cu termen scurt de notificare, planificat şi condus de Comandamentul Forţelor Întrunite (JFC) de la Napoli, care se desfăşoară în perioada 19 mai - 2 iunie, pe teritoriul României şi Bulgariei.NOJP21 va testa capacitatea operaţională a elementelor Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) şi nivelul de implementare a Planului de Acţiune pentru Creşterea Capacităţii de Reacţie a Alianţei (Readiness Action Plan / RAP), în Bulgaria şi România.

Forțele terestre Vezi toate articolele