Distrugătorul USS John Finn, a testat, în premieră, interceptarea unei rachete balistice de pe mare (Video)
Autor: Eduard Pascu pe 18 noi 2020 / 09:55 | Forțele navale

US Navy a doborât o rachetă balistică intercontinentală peste Oceanul Pacific cu o rachetă SM-3 Block IIA în cadrul unui test care a demonstrat o potențială schemă de apărare a Hawaii, a anunțat Missile Defense Agency(MDA).

Testul vine în contextul în care Coreea de Nord a anunțat în noiembrie că a dezvoltat o nouă rachetă balistică intercontinetală despre care specialiștii spun că ar putea lovi coasta de est a SUA. Este pentru prima dată când Statele Unite au doborât o rachetă ICBM cu altceva decât un interceptor la sol, a spus un oficial MDA, transmite DefenseNews.

Ţinta sa a fost o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) lansată de pe atolul Kwajalein. În acest context, distrugătorul din clasa Arleigh Burke, USS John Finn, echipat cu sistemul Aegis Baseline 9, a fost cel care a interceptat racheta balistică. Nava a lansat o rachetă SM-3IIA care a distrus ținta, se mai arată în comunicat.

Într-o declarație, șeful MDA a spus că este o mare realizare pentru agenție ce demonstrează cum ar putea funcționa un potențial sistem de apărare a insulei Hawaii împreună cu interceptorii tereștri aflați în Baza din Alaska.

Target Acquired ???? ???? The U.S. Missile Defense Agency and #USNavy successfully conducted an intercept test using an SM-3 Block IIA missile against an Intercontinental Ballistic Missile target, Nov. 16, 2020. #NavyLethality READ MORE: https://t.co/sPc3JefpK0 pic.twitter.com/TjIhaKq45a

— U.S. Navy (@USNavy) November 17, 2020

Citește și: US Navy a numit un nou comandant al sistemului AEGIS de la Deveselu

Te-ar putea interesa și...
Forțele navale Vezi toate articolele