Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dialogului Strategic româno-polonez pe teme de securitate. Consolidarea prezenței aliate pe flancul estic, principalul obiectiv
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, a participat, pe 10 iunie, prin sistem video-conferință, alături de secretarul de stat pentru afaceri strategice din MAE, Dan Neculăescu, la o nouă rundă a Dialogului Strategic româno-polonez pe teme de securitate, derulat sub egida Parteneriatului Strategic dintre România şi Polonia. 

Delegaţia poloneză a fost condusă de Maciej Lang, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, şi Pawel Wozny, subsecretar de stat în Ministerul Apărării.

În cadrul discuțiilor au fost abordate teme de interes de pe agenda NATO și UE, precum și aspecte legate de cooperarea în cadrul inițiativelor regionale, fiind evidențiată importanța acordată de cele două state dezvoltării, în continuare, a dialogului politic și a cooperării practice sub egida Parteneriatului Strategic, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

Citeşte şi: Generalul Daniel Petrescu, șeful SMAp, prezent în Polonia la ANACONDA-20

Pe linie NATO, a fost subliniată importanța continuării procesului de consolidare a posturii aliate de apărare și descurajare, de o manieră coerentă și unitară, prin implementarea deplină a deciziilor adoptate la nivel aliat. Partea română a evidențiat că este nevoie ca România și Polonia să mențină o colaborare strânsă în promovarea obiectivelor de interes comun legate de consolidarea prezenței aliate pe flancul estic. În context, a fost exprimată apreciere pentru contribuțiile asigurate, pe baze de reciprocitate, de către cele două state, la măsurile de consolidare a posturii NATO de apărare și descurajare, fiind evidențiat faptul că acestea reprezintă o reflectare în termeni practici a solidarității aliate, dar și a relației strânse în plan bilateral.

De asemenea, au fost trecute în revistă principalele aspecte de interes cu privire la dezvoltările de securitate din regiunea Mării Negre, interlocutorii subliniind importanța continuării de către Alianță a eforturilor pe linia proiectării stabilității în vecinătatea estică, în vederea creșterii rezilienței și dezvoltării capacităților naționale de apărare si securitate ale Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova.

Pe linie UE, a fost exprimată aprecierea pentru progresele înregistrate până în prezent în domeniul Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC). Partea română a evidențiat importanța continuării evoluțiilor pozitive privind consolidarea rolului UE în domeniul securității și apărării în complementaritate cu NATO și a subliniat că perioada următoare este deosebit de relevantă în acest sens, atât din perspectiva avansării proiectelor practice, cât și al aspectelor conceptuale. A reiterat importanța ca transparența, inclusivitatea și coerența să continue să rămână principii de bază ale eforturilor în domeniul PSAC.

Nu în ultimul rând, în cadrul discutiilor a fost subliniat angajamentul pentru continuarea implicării în cadrul formatelor de dialog regional. În acest sens, a fost exprimată determinarea pentru continuarea consultărilor în formatul București/B9.

Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic româno-polonez a fost semnată la 7 octombrie 2009. Instituirea Parteneriatului Strategic s-a decis ca urmare a intereselor comune ale celor două state în plan bilateral, european şi internaţional. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că România și Polonia asigură mare parte din frontiera externă a Uniunii Europene şi NATO.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
De ce achiziționează România doar 26 de lansatoare Javelin? Sistemele americane intră în dotarea unității de elită a Armatei, forțele speciale
România are deja o baterie Patriot complet funcțională și se pregătește pentru operaționalizarea celui de-al doilea sistem
K9, livrate la timp pe bandă rulantă. Polonia primește încă 18 obuziere K9 Thunder, o soluție aflată și pe masa României
Forțarea cursurilor mari de apă: Diviziile americane vor avea câte o brigadă de geniu
Un militar român e „cel mai bun luptător” într-o competiție din SUA. Probele deosebit de dificile au inclus efort fizic masiv, mental și operațiuni tactice urbane
Tancurile Merkava au intrat în Khan Younis. Israelul avansează în Gaza și, în premieră, artileria lovește cu obuziere de pe teritoriul Fâșiei
HIMARS e de azi hipersonic. SUA au început livrarea noilor rachete PrSM. Versiunile viitoare vor lovi și ținte în mișcare la 1.000 km distanță
Francezii sunt optimiști că Eurotank va vedea lumina zilei în ciuda zvonurilor. Tancul franco-german de ultimă generație a „apărut” din nou în public
”Am capturat un Bradley al ucrainenilor din 'no man's land' și îi vom afla toate punctele slabe”. Rușii susțin că IFV-ul american pare a fi o versiune modernă
Emiratele Arabe Unite au angajat sute de veterani americani pentru a-și moderniza armata, cooptând inclusiv generali cu 4 stele
M2 Bradley a supraviețuit pe frontul din Ucraina după o lovitură directă de rachetă antitanc (video)
SUA vor redeschide liniile de producție pentru blindatele M2 Bradley și obuzierele M777. ”Avem comenzi pentru sute de unități noi”
Cu ce armament militar nou a defilat Armata României: De la blindate JLTV, la radare GSR. În premieră, a fost prezentat și avionul Bombardier 75 al MAI
Președintele bulgar pro-rus s-a opus prin veto furnizării către Ucraina a blindatelor sovietice BTR-60. Rumen Radev vorbește de „protejarea granițelor bulgare”
Tancul T-90M primește o ”modernizare” rapidă: Inginerii ruși au instalat blindaj Kontakt-1 și plasă pentru protecția anti-dronă
Polonia va cumpăra încă 150 de obuziere sud-coreene K9 și va avea o artilerie de temut, cu peste 1.000 de obuziere autopropulsate
România se pregătește să primească primul tanc american Abrams din cele 54 cumpărate. Abrams - primul tanc cu adevărat modern din istoria Armatei
Premieră în România: Forțele speciale defilează cu noile blindate americane JLTV, alături de mașini Land Cruiser, model 2022, echipate cu mitraliere
Forțați de situația din teren, ucrainenii apelează uneori la tactica sacrificării unor blindate
Tancul Leopard 2A8 atrage toate privirile: Un grup de cinci state europene va achiziționa cea mai modernă versiune a tancului german
Ucraina păstrează în rezervă tancurile americane Abrams M1A1. Acestea ar putea fi folosite pe câmpul de luptă în primăvara anului viitor
Obuzierul NORA B52, mândria industriei sârbe de apărare, revitalizează cooperarea militară dintre Serbia și Algeria
Zi încărcată pentru Armata Poloniei: Au sosit din SUA 26 de tancuri M1A1 Abrams și 11 lansatoare Himars
România mai are o șansă să salveze proiectul Saur 2, dar blindatul românesc amfibiu trebuie „schimbat la față”. Industria anunță că e pregătită
Militarii taiwanezi s-ar putea antrena în viitor pe teritoriul SUA
Cum explică Armata României că un sistem Patriot a ratat lansarea unei rachete. Spînu: Într-o situație reală de luptă nu ar fi existat niciun impact
Ucraina va avea 200 de tancuri Leopard 1A5, dar nu-și permite luxul să renunțe la vechile tancuri sovietice T-72
Forțele pentru Operații Speciale americane au pierdut cinci militari și un elicopter într-un accident din estul Mării Mediterane
Armata Kievului nu-și permite pierderile Rusiei. Media occidentală estimează că 70 de mii de militari ucraineni au murit pentru țară

Ştiri Recomandate

Cinci nevoi urgente ale Ucrainei, prezentate în timpul reuniunii Consiliului Ucraina-NATO: Cel mai important, viteza de reacţie pe care o au aliaţii occidentali
Țările Baltice cer insistent Congresului SUA să deblocheze ajutorul pentru Ucraina: Este necesar sprijinul SUA, iar noi vom face și mai mult pentru a ajuta
Şeful spionajului militar ucrainean explică modul în care Ucraina distruge aviația strategică rusă: Bombardierul rusesc Tu-22M3 a fost doborât de sistemul de rachete S-200
"Ucraina nu ne va dezamăgi, iar noi să nu-i dezamăgim pe ei". Mass-media și analiştii occidentali comentează atacul rusesc de la Dnipro și doborârea bombardierului rusesc Tu-22
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
pixel