Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Criza din UE | Polonia și Ungaria nu cedează după ce au blocat prin veto bugetul și planul de redresare
News
Data publicării:
Premierii ungar şi polonez, Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki, au confirmat joi la Budapesta că ţările lor îşi vor menţine veto-ul asupra bugetului multianual al UE în cazul unei condiţionări a accesării fondurilor europene de evaluări privind situaţia statului de drept şi au estimat că introducerea unei asemenea condiţionalităţi se poate face numai prin modificarea tratatelor UE în urma unei conferinţe interguvernamentale.
Viktor Orban, premierul Ungariei, împreună că Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Sursă foto: Orbán Viktor Facebook
Viktor Orban, premierul Ungariei, împreună că Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Sursă foto: Orbán Viktor Facebook

''Obiectivul nostru este să prevenim un mecanism care nu va consolida, ci va submina statul de drept în interiorul UE prin degradarea lui la un instrument politic. Condiţionalitatea propusă eludează Tratatul UE, foloseşte definiţii vagi şi termeni ambigui, fără criterii clare asupra justificării sancţiunilor şi nu cuprinde garanţii procedurale concrete'', explică cei doi lideri în declaraţia lor comună, prezentată de agenţia de presă Agerpres, care citează agenția maghiară MTI.

''Propunerea actuală este inacceptabilă pentru Ungaria'', a spus Viktor Orban într-o declaraţie de presă consemnată de agenţia EFE, adăugând că o asemenea condiţionalitate în UE ''va servi la crearea unei supremaţii a majorităţii, nu a dreptului''.

Legarea dezbaterii politice privind statul de drept de gestionarea economică a crizei provocate de pandemia de coronavirus este ''iresponsabilă'', a mai declarat premierul ungar, susţinând că această criză necesită decizii economice rapide.

 

Polonia acuză o „motivare politică” în condiționarea acesării fondurilor europene de statul de drept



La rândul său, Mateusz Morawiecki a estimat că propunerea privind condiţionarea accesării fondurilor europene ''este motivată politic'' şi ea ''ar putea conduce la dezintegrarea UE''.

''Propunerea noastră comună este să facilităm adoptarea rapidă a pachetului financiar prin stabilirea unui proces în doi timpi. Pe de o parte, să limităm domeniul de aplicare al oricărei condiţionalităţi bugetare suplimentare pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii conform concluziilor Consiliului European din luna iulie. Pe de altă parte, să discutăm în Consiliul European dacă trebuie stabilită o legătură între statul de drept şi interesele financiare ale Uniunii. Dacă se decide astfel, atunci procedurile corespunzătoare prevăzute în Tratate, inclusiv convocarea unei conferinţe interguvernamentale, trebuie luate în considerare pentru a negocia modificările necesare ale Tratatelor'', menţionează de asemenea cei doi prim-miniştri în declaraţia lor comună.

 

Polonia și Ungaria au blocat prin veto bugetul UE și planul de redresare, în cadrul unui vot preliminar



În cadrul unui vot preliminar la reuniunea de săptămâna trecută a reprezentanţilor permanenţi ai statelor UE, Polonia şi Ungaria şi-au pus în aplicare ameninţarea că vor bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul de redresare ''Next Generation'' (de 750 de miliarde de euro), dacă va fi adoptat acordul convenit la începutul lunii între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE privind introducerea criteriului condiţionalităţii.

Acest acord prevede că, la propunerea Comisiei Europene şi cu aprobarea unei majorităţi calificate a statelor membre, vor putea fi suspendate fondurile europene în cazul statelor membre acuzate că încalcă statul de drept (independenţa justiţiei, a presei, drepturile fundamentale etc), mecanism considerat de guvernele polonez şi ungar un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.

Cum Ungaria şi Polonia nu puteau opri singure acest mecanism de condiţionalitate a accesării fondurilor europene, adoptat la acea reuniune prin majoritate calificată, rezervele exprimate de aceste ţări au împiedicat adoptarea acordului asupra cadrului financiar plurianual şi a deciziei privind resursele proprii, care necesită unanimitate.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Radiografia unui F-16 Block 70 înarmat, după o poză publicată în SUA: Cu electronică și armament de ultimă generație, Viper poate deveni cel mai popular avion de generația a 4-a
Rusia a reușit să “fure” controlul Forțelor Speciale siriene aflat până acum sub influența Iranului
Armata rusă vrea locul Franței în Niger și trimite instructori militari la Niamey
Două greșeli de amator ale strategului Putin dau ”roade”. Rusia pare că are un sac fără fund, dar mobilizarea deplină își arată limitele
Iranul pregătește de lansare 100 de rachete de croazieră. ”Nu o face”, avertizează Biden regimul de la Teheran
Rușii au testat o nouă armă ”fără egal”: Racheta balistică intercontinentală lansată recent a început să facă viraje non-balistice
Rusia, împinsă de la spate de China. Rușii sunt pe cale să realizeze „cea mai importantă expansiune militară” din perioada sovietică încoace
Cehia a depășit planul și anunță că a identificat peste un milion de obuze de artilerie pentru Ucraina
NATO trebuie să rezolve rapid problema deficitului de trupe. Războiul din Ucraina arată și care pot fi soluțiile
Europa va avea o Forță de Reacție Rapidă, dar Polonia e pregătită și de următorul pas. Sikorski: Avem nevoie de o Apărare Europeană
Deși nu e încă gata, laserul DragonFire ar putea ajunge pe frontul din Ucraina. UK: Nu e nevoie să fie perfect pentru a-l trimite pe teren
Are Ungaria o opoziție adevărată? Un fost apropiat al regimului Orban vrea să rupă monopolul FIDESZ și merge la alegerile comasate cu un alt partid
Kuzmin e istorie. Ambasadorul Rusiei la București a părăsit definitiv România după ce și-a încheiat misiunea diplomatică
”Economia de război nu este mâine, este aici”. Franța lui Macron nu exclude nici varianta rechizițiilor pentru accelera producția militară
SUA spun că sunt deplin angajate să apere Japonia; chiar și nuclear. Premierul japonez: Cea mai mare provocare vine din China
Turcia pregătește un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Dacă va accepta condițiile, Kievul ar spune adio aderării la NATO și teritoriilor deja cucerite de ruși
”Avem nevoie urgentă de cel puțin șapte Patriot”. Patru țări din Europa și Asia dețin baterii Patriot care ar putea fi trimise imediat în Ucraina, spune un oficial ucrainean
Forțele ruse încearcă să îngenuncheze Harkivul prin lovituri aeriene repetate. Ultimul atac, din cursul zilei de joi, realizat cu rachete Iskander-M
După două amânări, rușii au lansat Angara-A5, prima rachetă spațială produsă de Rusia de la prăbușirea URSS
Parlamentul European a aprobat Pactul privind migrația. Legile care reglementează migrația și azilul nu sunt pe placul Ungariei și Poloniei
Suedia cere răspuns NATO la bruiajul rusesc asupra semnalului GPS
F-35 devine hipersonic. A fost prezentată noua rachetă Mako care va putea fi integrată și pe alte aeronave americane
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Ceremonia evenimentului „România - NATO, 20 de ani”. MApN marchează două decenii de la aderarea României la NATO
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Armata SUA a predat Kievului un lot consistent de arme care provin din Iran. Armele au fost confiscate după inspecții ale navelor ce duceau mărfuri în Yemen
Rusia și Japonia nu au reușit să facă pace după al Doilea Război Mondial, iar Kremlinul a venit acum cu motivul: SUA sunt de vină

Ştiri Recomandate

Obuzierele K9 Thunder vor veni cu 18.000 obuze. România achiziționează patru versiuni diferite ale proiectilului de 155 mm
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Putem ajuta, spune Varșovia. Bărbații ucraineni eligibili pentru mobilizare ar putea fi returnați Kievului
Informații recente arată că Turcia se gândește să operaționalizeze sistemul antiaerian rusesc S-400
Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
pixel