Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Corvetele care se scufundă. De ce România și francezii de la Naval Group nu semnează de peste doi ani contractul pentru corvete
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
La mai bine de doi ani de la anunțarea oficială a câștigătorului programului de înzestrare „Corveta multifuncțională”, România și compania desemnată câștigătoare Naval Group nu au semnat încă contractul. Situația de tatonare s-a transformat într-un adevărat blocaj iar în prezent, din informațiile DefenseRomania, semnarea contractului e cel puțin improbabilă, în pofida faptului că s-a dorit semnarea actului în primul trimestru al acestui an.
Gowind 2500, imagine concept sursă foto: Naval Group
EXCLUSIV
Gowind 2500, imagine concept sursă foto: Naval Group

Context

 

În luna iulie 2019, ministrul Apărării de la vremea respectivă, Gabriel Leș, a anunțat că asocierea dintre compania franceză Naval Group și Șantierul Naval Constanța a câștigat licitația pentru construcția celor patru corvete multifuncționale. Contractul include și modernizarea fregatelor Regina Maria și Regele Ferdinand.

Licitația a fost organizată de Romtehnica SA.

A urmat un șir de procese între MApN și inițial ceilalți contracandidați, Damen și Fincantieri, în cele din urmă rămânând procesele cu olandezii. Oficial ministrul Nicolae Ciucă a declarat de mai multe ori că așteaptă finalizarea proceselor din justiție pentru semnarea contractului. 

 

Exemplul Australiei

 

Neoficial, din informațiile noastre, situația e mult mai complicată, însă din punct de vedere financiar. Și ea amintește inclusiv de scandalul uriaș din aceste zile, generat de decizia Australiei de a rupe un contract de miliarde cu cei de la Naval Group și a construi submarine nucleare cu partea americană.

Fără să mai intrăm în detaliile acestui scandal care a dus la o adevărată ofensivă diplomatică între Franța și SUA, australienii au acuzat partea franceză de preț de dumping. Adică mărirea substanțială a costurilor după ce e desemnat câștigătorul. 

În mare, despre povestea Australiei, problemele care au dus la ruperea contractului pentru cele 12 submarine din clasa Barracuda au fost două și sună cam așa: Dacă inițial construcția era estimată la 31 de miliarde de euro, costul programului a explodat ulterior la 56 de miliarde de euro. Iar o a doua problemă majoră a fost faptul că s-a redus cu mult implicarea industriei de apărare din Australia și perioada construcției se prelungea până în anii 2050.

 

Oferta câștigătoare Naval Group ar fi mai mare decât ce s-a anunțat iar Șantierul Naval Constanța ar avea probleme mari în ceea ce privește construcția corvetelor

 

 

2. Corveta Go... (corveta_gowind_72587700.jpg)

Corveta Gowind 2500, a Naval Group, compania declarată câștigătoare în licitația organizată pentru programul de înzestrare „Corveta multifuncțională”. Sursă foto: Naval Group

Păstrând însă proporțiile în ceea ce privește costul contractului, situația în care s-ar putea regăsi România în programul corvetelor ar putea fi asemănătoare cu cea a Australiei în programul submarinelor. 

Astfel, Naval Group a câștigat oficial licitația pentru „Corveta multifuncțională” cu Gowind 2500 pentru 1.2 miliarde de euro. Doar că, din informațiile DefenseRomania, oferta depusă de francezi, și declarată câștigătoare pe baza prețului cel mai mic, nu includea și muniția pentru corvete. În contextul achiziționării muniției oferta se mărește cu 100 de milioane de euro și își pierde atributul de cea mai mică ofertă din programul „Corveta multifuncțională”.

Sursele noastre ne-au precizat că probleme sunt inclusiv cu Șantierul Naval Constanța care nu ar fi capabil să construiască corvetele fără un amplu proces de modernizare. Din informațiile obținute de noi, separat de contractul pentru corvete, pentru șantier a existat interes și din partea unei companii din Anglia care a tatonat terenul Șantierului Naval Constanța în vederea realizării aici a unui program de mentenanță pentru anumite nave. Însă totul a picat după ce în urma evaluării s-a decis că sunt necesare investiții de aproximativ 200 de milioane de euro pentru modernizarea șantierului naval.

În acest sens contractul pentru programul de înzestrare „Corveta multifuncțională” rămâne blocat. MApN ar fi solicitat companiei declarate câștigătoare semnarea contractului, dar, aceasta din urmă, a solicitat achitarea înainte a muniției, cel mai probabil pentru a putea investi în procese de modernizare a Șantierului Naval Constanța, fapt refuzat din start, din motive lesne de înțeles.

Astfel, în pofida faptului că de mai bine de doi ani a fost desemnat câștigătorul programului „Corveta multifuncțională” iar de mai bine de un an Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv solicitarea unui contracandidat privind anularea procedurii, nu există decât tăcere în ceea ce privește acest contract.

Motivele fiind cel mai probabil cele prezentate mai sus.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Somalia semnează un acord cu Turcia pentru a-și proteja apele teritoriale și a-și construi propria forță navală
Prima misiune operativă a portavionului britanic Prince of Wales cu avioane F-35 la bord
Un război cu Rusia ar putea începe printre calotele de gheață. Arctica, noul obiectiv militar și economic al Rusiei, poate fi începutul unui război major
Zi importantă pentru Marina iraniană. IRGC înființează flota de nave grele de luptă
Cad capete importante în Marina rusă: Comandantul Flotei din Marea Neagră ar fi fost demis, după lunga serie de pierderi navale. Nici adjunctul său nu se simte prea bine
Au rămas doar 5 nave ruseşti din clasa Ropucha în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră după scufundarea navei de desant ''Caesar Kunikov''
Este oficial: Nava mare de desant Caesar Kunikov a fost scufundată de ucraineni în apropiere de Peninsula Crimeea (Foto/Video)
Britanicii dominau oceanele, dar acum au probleme cu portavioanele. După ce HMS Queen Elizabeth s-a defectat, și noul HMS Prince of Wales a întâmpinat o „defecțiune minoră”
Fără nave de luptă, Estonia își organizează apărarea de coastă pe camioane, cu sisteme de rachete Blue Spear de ultimă generație
De ce e noul portavion american USS Gerald Ford o adevărată mașinărie de luptă. SUA pot lansa în luptă F-35 și Super Hornet la foc automat
Italia este tot mai activă în Indo-Pacific. Meloni promite Japoniei: F-35-urile vor sosi în august, apoi portavionul Cavour
Ucraina oferă noi detalii despre scufundarea Ivanovets. Corveta rusă a pierdut lupta cu 6 drone Magura V5 jet ski ucrainene
Rusia, China și Iranul planifică desfășurarea de manevre navale comune
Un atac în Marea Roșie a avariat o altă navă comercială. SUA i-au lovit pe rebelii Houthi
Marea Britanie se asigură că uriașa sa flotă maritimă rămâne funcțională pe timp de război: Thales va realiza mentenanța pentru senzorii și sonarele navelor Marinei Regale
Italia va conduce misiunea europeană ”Aspides” pentru siguranța navigației din Marea Roșie
Marina Indiană dă semne că ar putea deveni o superputere navală. ”Este un mesaj către cel mai mare inamic al nostru”
Rușii au lansat la apă încă un submarin nuclear strategic: “Prințul Pozharsky”, purtător de rachete balistice intercontinentale
Nave de luptă de ultimă generație, în sfârșit pentru România? De ce s-au deplasat ministrul Apărării și șeful Armatei la Șantierul Damen de la Galați
Ucraina a mai trimis o navă rusă pe fundul mării (Foto/Video). Vedeta Ivanovets, scufundată după ce a pierdut lupta cu drone ucrainene
Industria navală poloneză bifează o nouă reuşită: Ceremonia de punere a chilei primei fregate Miecznik a avut loc la Șantierul Naval PGZ
A fost livrat un nou submarin din clasa Lada dotat cu „armament formidabil”, rachete Kalibr. Rușii plănuiesc 20 de submarine, dar s-ar putea opri la 5
Rusia pierde bătălii în Marea Neagră în fața unei Ucraine fără flotă. Bilanțul e necruțător: Din 80 de nave, aproape 50% au fost distruse sau avariate
Scenariu de film lansat de ruși: Războiul s-ar putea muta în Baltică după ce Marea Britanie ar construi o flotă ucraineană în Marea Baltică
China desfășoară rachete de coastă în apropierea Coreei de Sud
Rusia intenționează să refacă nava de desant Minsk, avariată în urma unui atac cu rachete al forțelor armate ucrainene asupra Sevastopolului
China nu e Rusia. De câte portavioane are nevoie China pentru a bloca complet Taiwanul înainte de a invada terestru insula
Comandantul Forțelor Navale Ucrainene: Orice navă a Marinei ruse este o țintă legitimă pentru Ucraina, indiferent de locul în care aceasta se află în oceanele lumii
Rușii mențin în Marea Mediterană o grupare navală redusă, dar care include trei platforme de lansare a rachetelor de croazieră de tip “Kalibr”

Ştiri Recomandate

"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
pixel