Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Arhivele Securității de la MApN: Nu au fost predate documentele care ar putea aduce atingere securității naționale
Istorie
Data publicării:
În urmă cu două zile, trei cercetători CNSAS au cerut ministrului Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, o decizie urgentă prin care să dispună restituirea tuturor documentelor aparținând fostei Securități, deoarece MApN ar fi trimis selectiv anumite fonduri arhivistice către CNSAS, existând astfel o lipsă de voință în restituirea în integrum a arhivelor. Între timp, MApN a venit cu o primă reacţie, precizând că toate documentele ce privesc fosta securitate au fost trimise CNSAS, cu excepția celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securității naționale.

Trei cercetători CNSAS – Mihai Demetriade, Mădălin Hodor și Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu – au cerut, în urmă cu două zile, ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, o „decizie urgentă” de restituire a tuturor documentelor aparținând fostei Securități, acuzând o lipsă de voință a MApN în a restitui în integrum arhivele „capturate în contextul Revoluției române”, potrivit G4Media.

„Faptul că M.Ap.N. a trimis, selectiv și parcimonios, anumite fonduri arhivistice către C.N.S.A.S. de-a lungul timpului, domnule ministru, nu modifică natura lipsei de voință în restituirea în integrum a arhivelor capturate în contextul Revoluției române”, susțin cei trei în scrisoarea deschisă adresată ministrului Nicolae Ciucă, publicată sâmbătă.

 

Între timp, MApN a transmis un comunicat de presă prin care precizează următoarele:

 

În anul 2006, toate documentele care privesc fosta securitate din arhiva Ministerului Apărării Naționale au fost predate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), cu excepția celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securității naționale, în conformitate cu prevederile Hotărârii CSAT nr. 60/2006.

În data de 22 februarie 2021, ministrul apărării naționale Nicolae-Ionel Ciucă și specialiști din instituție au avut o întrevedere cu o delegație a Colegiului CNSAS, condusă de președintele Constantin Buchet, în acord cu cooperarea instituțională permanentă care a existat încă de la înființarea CNSAS.

În urma discuțiilor, la nivelul MApN se derulează în prezent etapele procedurale de constituire a unei comisii paritare mixte MApN-CNSAS, în conformitate OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Această comisie, formată din specialiști ai celor două instituții, urmează să stabilească un grafic de consultare și analiză a documentelor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securității naționale și vor decide cu privire la caracterul și destinația acestor documente, în conformitate cu prevederile art. 2 al Hotărârii CSAT nr. 60/2006 și prevederilor OUG 24/2008.

Documentele din arhiva fostei Securități care au fost primite în custodie de MApN după luna ianuarie a anului 1990 au fost predate, în anul 2006, cu excepțiile prevăzute de cadrul legislativ, către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în baza HG nr.731/07.06.2006 privind preluarea în gestiune de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a arhivei deținute anterior de fostele organe de securitate, ale Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 60/17.04.2006, ale Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr.130/28.08.2006 și ale Protocolului încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Ocupația sovietică în România. Armata română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii
Ce ne spune ultimul mare război în care a luptat China, despre următorul conflict
Sistemul Brodie, primul ”portavion” al SUA
Ziua în care un MiG-21 al Coreei de Nord a doborât un avion militar al SUA
Gorbaciov, ultimul lider al URSS, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii
Gorbaciov nu regretă nimic din prăbușirea URSS: Perestroika a fost cea mai mare realizare politică
România și coșmarul Mineriadelor din anii '90. Premierul Cîțu: Nu voi permite o mineriadă în mandatul meu
Ion Mihai Pacepa a murit. Enigmele fugii din România, reacția lui Nicolae Ceaușescu și ascensiunea Elenei
Februarie 1965: Primele trupe terestre ale US Army ajung în Vietnam, o greșeală ce a dus la o catastrofă militară
MASACRUL DE LA LUNCA | Sovieticii au secerat sute de români care doreau doar să ajungă în România
Secretara unui lagăr nazist, acuzată de complicitate la crimă
Moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea comunistă de la Sighet. „Maniu pleca spre groapa comună și spre gloria eternă”
Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Vissarionovici Stalin, în timpul Conferinței de la Yalta. Sursă foto: Wikipedia
EXCLUSIV
Conferința de la Yalta și 'împărțirea lumii'. Churchill, Stalin și 'trădarea' României
Podul lui Traian. Construcția lui Apolodor din Damasc peste Dunăre, din timpul campaniei împotriva Daciei, încă un punct de reper
Alex Vraciu, pilotul militar de origine română care a scris istorie pentru SUA: Șase bombardiere japoneze doborâte în opt minute
Putin rescrie 'legal' istoria. În Rusia vor fi pedepsiți cei care compară URSS cu Germania nazistă
Un episod uitat: Avionul în care se afla tânărul Ceaușescu s-a prăbușit în URSS. Accidentul putea schimba destinul comunismului românesc
Ceaușescu și Pol Pot - dușmanul dușmanului meu este prietenul meu 
Rebeliunea legionară. Trei zile de lupte sângeroase între Armată, fidelă lui Ion Antonescu, şi Mişcarea Legionară
Franța ar fi fost complice la genocidul din Rwanda
Desert Storm: Eliberarea Kuweitului, o demonstrație de forță a SUA. Prima operațiune militară din războiul modern
Moldova: Un gram de dreptate pentru victimele stalinismului. Cei născuți în gulagurile sovietice vor avea statut de victime ale comunismului
Congresul SUA, ocupat pentru a doua oară în istorie. Casa Albă și Capitoliul au fost incendiate acum două secole după căderea Washingtonului
EXCLUSIV
Ceaușescu, Rețeaua R și Securitatea. Cine a tras în noi, după '22? Ultimul stalinist al Europei, între Revoluție și lovitură de stat
1989. Operațiunea Trandafirul: Noaptea asasinilor și macabra incinerare a morților Timișoarei împușcați la Revoluție
Charles de Gaulle și criza din 13 mai 1958: O lovitură de stat?
Proiect educațional despre istoria României, în sprijinul românilor din Ucraina și Serbia
Asasinarea lui Nicolae Iorga de un comando de legionari. Mareșalul Ion Antonescu a preferat să se uite în altă parte
Nicolae Ceaușescu, la al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, desfășurat între 20 și 24 noiembrie 1989
EXCLUSIV
Congresul al XIV-lea: Ultima șansă a lui Ceaușescu de a ieși la pensie. 'Când o face plopul mere şi răchita micşunele'
75 de ani de la deschiderea Procesului de la Nürnberg

Ştiri Recomandate

Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Prăbușirea în Sevastopol a unui avion militar rus, cel mai probabil Su-35, la doar 200 metri de țărmul Mării Negre. Photo source: Nexta via CHP_SEVASTOPOL
BREAKING NEWS
Un Su-35, cel mai promovat avion rus, „pierde lupta” cu forța gravitațională (Video). Avionul e posibil să fi fost doborât chiar de ruși
Zelenski: Rusia pregătește o ofensivă și nu suntem pregătiți
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
pixel