Comandamentul strategic american a încheiat un exercițiu esențial de control
Autor: Gheorghiță Orjanu pe 29 oct, 15:19 | Forțele aeriene

În perioada 20 – 28 octombrie, Comandamentul Strategic al Forțelor Armate ale SUA (USSTRATCOM) a desfășurat exercițiul Global Thunder 21 (GT21).  

Conform comunicatului oficial, USSTRATCOM a finalizat cu succes exercițiul în care și-a testat riguros și realist forțele, validând nivelul de siguranță și securitate în întrebuințarea acestora, gradul lor de operativitate, precum și eficacitatea descurajării strategice.  

În activități au fost implicate peste 150.000 de persoane aflate în diferite locații din întreaga lume. Exercițiul, unul de comandament și stat major care se desfășoară anual, s-a axat pe operații întrunite și pe capacitatea forțelor nucleare de a acționa rapid și decisiv. Alături de militarii americani, la GT21 a participat și personal aliat din Australia și Regatul Unit al Marii Britanii.  

„Ne întoarcem în mijlocul unei mari concurențe de putere”, a declarat Amiralul Charles Richard, comandantul USSTRATCOM. „În această competiție, este imperativ să ne testăm disponibilitatea de a face față incertitudinii și de a transmite credibil disponibilitatea și letalitatea forțelor noastre. Capacitatea noastră de a coopera cu aliații și partenerii pentru a desfășura operații, demonstrează angajamentul nostru comun față de securitatea și stabilitatea globală.”   

Planificarea pentru GT21 a început cu peste un an în urmă. Scenariile au fost concepute pentru a oferi fiecărei componente USSTRATCOM oportunități de instruire privind descurajarea strategică și operațiile de răspuns împotriva unui atac strategic împotriva Statelor Unite, a aliaților sau partenerilor săi.

În paralel cu exercițiul, USSTRATCOM a continuat să își îndeplinească responsabilitățile globale, printre care descurajarea strategică, operațiile nucleare, operațiile comune în spectrul electromagnetic, lovitura globală și apărarea antirachetă. 

În diferitele etape ale exercițiului, au fost întrebuințate bombardiere strategice de tipurile B-52H Stratofortress, B-1B Lancer și B-2 Spirit.   

Comentariul autorului: Pentru a-și îndeplini misiunile, USSTRATCOM are la dispoziție structuri aeriene, navale, de infanterie marină și apărare antirachetă.            Rusia, ca mare putere militară globală, execută la rândul său un exercițiu asemănător în cursul lunii octombrie. Spre deosebire de SUA, la verificarea cu durata de una sau două zile, participă doar forțe ruse din triada nucleară de descurajare strategică: trupele de rachete strategice, elemente ale forțelor navale echipate cu rachete nucleare și aviația strategică.

Te-ar putea interesa și...
Forțele aeriene Vezi toate articolele