China denunţă declaraţia G7 și "intenţiile sinistre ale unor ţări precum Statele Unite"
Autor: Eduard Pascu pe 14 iun, 10:41 | News

China a denunţat luni o declaraţie comună a liderilor Grupului celor Şapte (G7) care critică Beijingul în legătură cu o serie de probleme, calificând-o drept o interferenţă gravă în afacerilor interne ale ţării şi cerând grupului să înceteze să o defăimeze, relatează Reuters.

Duminică, liderii G7 au criticat China în legătură cu nerespectarea drepturilor minorităţii musulmane în regiunea Xinjiang, au cerut Hong Kongului să menţină un grad ridicat de autonomie şi au subliniat importanţa păcii şi stabilităţii de-a lungul Strâmtorii Taiwan, transmite Agerpres.Ambasada Chinei la Londra a declarat că este puternic nemulţumită şi se opune ferm menţiunilor referitoare la Xinjiang, Hong Kong şi Taiwan, care denaturează faptele şi expun "intenţiile sinistre ale unor ţări precum Statele Unite".În timp ce pandemia de COVID-19 încă loveşte şi revenirea economiei globale este lentă, comunitatea internaţională are nevoie de unitate şi cooperarea tuturor ţărilor, mai degrabă decât de puterea politică a "unui grup restrâns" ce seamănă diviziune, a adăugat aceasta.China este o ţară iubitoare de pace ce pledează pentru cooperare, dar "fără interferenţă în afacerile interne ale Chinei, reputaţia Chinei nu trebuie defăimată şi interesele Chinei să nu fie încălcate", subliniază ambasada."Ne vom apăra cu fermitate suveranitatea naţională, interesele de securitate şi dezvoltare şi vom lupta hotărât împotriva a tot felul de nedreptăţi şi încălcări impuse Chinei", a mai menţionat ambasada.G7 ar trebui să facă mai multe lucruri care să favorizeze promovarea cooperării internaţionale în loc să creeze artificial confruntare şi fricţiune, conchide misiunea diplomatică chineză. 

News Vezi toate articolele