China ameninţă cu o "ripostă" după recentele contacte între SUA şi Taiwan
Autor: Eduard Pascu pe 11 ian, 13:56 | News

China a ameninţat luni cu o "ripostă" după decizia SUA de a ridica restricţiile impuse responsabililor americani în contactele cu Taiwanul, insulă considerată de Beijing teritoriu chinez, potrivit AFP.

Relaţiile sino-americane sunt în prezent la nivelul cel mai scăzut, cele două prime puteri mondiale fiind în dispută cu privire la un număr mare de subiecte, de la comerţ până la COVID-19, trecând prin soarta Hong Kong-ului şi a uigurilor.Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a anunţat sâmbătă ridicarea tuturor restricţiilor care reglementau interacţiunile între reprezentanţii oficiali ai SUA şi omologii lor taiwanezi, transmite Agerpres.Taiwanul, cu o populaţie de 23 milioane de locuitori, este condus din 1945 de un regim care s-a refugiat pe insulă după preluarea puterii de către comunişti în China continentală în 1949 în urma războiului civil chinez, scrie AFP.Republica Populară Chineză (RPC), cu capitala la Beijing, consideră teritoriul Taiwanului drept una din provinciile sale şi ameninţă să recurgă la forţă în caz de proclamare oficială a independenţei, adaugă sursa citată."China se opune ferm acestei manevre americane şi o condamnă cu vehemenţă", a reacţionat Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, referindu-se la anunţul lui Mike Pompeo. "Orice acţiune care afectează interesele fundamentale ale Chinei va constitui obiectul unei riposte ferme", a avertizat Zhao Lijian în cadrul unei întâlniri cu presa.Mike Pompeo nu a precizat natura restricţiilor. Anunţul său, cu mai puţin de două săptămâni înainte de sfârşitul mandatului preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, pare mai mult simbolic, o lege din 2018 autorizând deja "responsabili de la toate nivelurile guvernului" să se "întâlnească cu omologii lor taiwanezi".Anterior, China a protestat împotriva vizitei anunţate în Taiwan a ambasadoarei SUA la ONU, Kelly Craft. Ea urmează să se deplaseze în insulă între 13 şi 15 ianuarie.Relaţiile dintre Beijing şi Taipei sunt tensionate de la venirea la putere în 2016 a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, al cărei partid militează în mod tradiţional pentru independenţa insulei - linie roşie absolută pentru China, comentează AFP.Washingtonul a rupt relaţiile diplomatice cu Taipei în 1979, recunoscând Beijingul ca unic reprezentant oficial al Chinei. Dar SUA rămân aliatul cel mai puternic al Taiwanului şi principalul său furnizor de armament, aminteşte agenţia de presă citată.

Citește și: China ameninţă SUA că vor plăti scump deplasarea în Taiwan a ambasadoarei americane la ONU

Te-ar putea interesa și...
News Vezi toate articolele