Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Caracatița spionilor ruși în Europa de Est (Video). Spionul rus expulzat din România se număra printre aceştia
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
La început acestei săptămâni, autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a adjunctului ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, Alexey Grishaev, având în vedere că "activităţile şi acţiunile sale contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961. 

Joi, au apărut imagini cu cetățeanul rus expulzat din România pentru acuzații de spionaj militar. Alexey Grishaev apare într-un material video cu titlul „Caracatița spionilor ruși în Europa de Est”, acesta fiind prezentat în mai multe fotografii alături de ambasadorul Valeri Kuzmin. În fotografii ar fi și persoane despre care se susține că ar fi contactele românești ale spionului, respectiv cetățeni români de la care ar fi încercat să obțină informații.

Asupra lui Alexey Grishaev există bănuiala că este agent GRU, serviciul de informații al Armatei Federației Ruse, și ar fi urmărit să obțină de la persoane din România informații din domeniul militar, despre activitatea forțelor NATO și despre interesele aliaților europeni și americani ai României, notează Digi 24.

 

Expulzarea lui Alexey Grishaev nu a fost deloc bine primită la Moscova

Ca reacţie la această decizie, reprezentanții ambasadei ruse la București au declarat pentru site-ul de propagandă RIA Novosti că decizia de a expulza un diplomat rus reprezintă un gest inamical, iar partea rusă își rezervă dreptul să răspundă.

,,Astăzi, la sediul MAE al României a fost invitat ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse, Valeri Ivanovici Kuzmin, unde i-a fost înmânată o notă. În aceasta se anunța că în conformitate cu prevederile convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, adjunctul atașatului militar, Aleksei Grișaev, este declarat persona non-grata. Calificăm această decizie a autorităților române drept un act inamical, care nu contribuie la însănătoșirea relațiilor bilaterale dintre cele două țări, a declarat luni, 26 aprilie, Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti pentru site-ul de propagandă RIA Novosti. 

“Presupunem că în baza principiilor de reciprocitate în relațiile diplomatice ale convenției de la Viena, partea rusă va recurge la măsuri de răspuns”, a adăugat ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin.

O prima reactie a veni si din partea purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a declarat că ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, cunoaşte foarte bine procedura măsurilor de răspuns la expulzarea angajaților misiunii diplomatice. „Ambasadorul României în Rusia cunoaște bine procedura privind măsurile de răspuns ale Federației Ruse” – a declarat Zaharova, insinuând astfel că Moscova va răspunde cu aceeași monedă.

Săptămâna trecută, Valeri Kuzmin a transmis o ameninţare voalată, insinuând că România ar trebui să fie îngrijorată dacă s-ar implica într-o „aventură militară” alături de NATO.

Ambasadorul Valeri Kuzmin la un eveniment oficial împreună cu fostul adjunct al ataşatului militar rus la Bucureşti FOTO Facebook

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a răspuns ambasadorului rus că „orice ameninţare la adresa României este o ameninţare la adresa NATO”.

„Faptul că România face parte din această alianţă este o garanţie pentru securitatea României şi a cetăţenilor săi, fără niciun fel de dubiu, de aceea am şi spus că nu există niciun fel de pericol pentru România şi pentru cetăţenii ei în cursul acestei crize care a avut loc zilele trecute (mişcările de trupe ruse la graniţele Ucrainei – n.r.). Dar trebuie să fim foarte clari aici: orice ameninţare la adresa României este de fapt o ameninţare la adresa NATO şi luăm în serios aceste aspecte”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu duminică seară la Antena 3.

 

Cehia a expulzat diplomați ruși după ce a formulat acuzații de spionaj rusesc

 

Praga a acuzat serviciile speciale ruse că au fost implicate în plănuirea unui atac cu bombă la un depozit de armament ceh din 2014, iar în urma acestui conflict diplomatic s-a ajuns la expulzări succesive de diplomați de ambele părți ale conflictului. Kremlinul a negat acuzațiile pe care le-a calificat drept „absurde”. Inclusiv Bulgaria a expulzat diplomați ruși în solidaritate cu Cehia.

Guvernul ceh a expulzat la 17 aprilie 18 diplomaţi ruşi după ce investigaţiile efectuate au confirmat participarea Rusiei la „cel mai mare atac pe teritoriul ceh după 1968”, potrivit declaraţiei şefului comisiei parlamentare cehe pentru afaceri externe, Ondrej Vesely, care s-a referit la explozia produsă la depozitul de muniţii de la Vrbetice.

În replică, Rusia a expulzat 20 de diplomaţi cehi, 5 polonezi şi 3 slovaci, după ce guvernele acestora expulzaseră la rândul lor diplomaţi ruşi ca gest de solidaritate faţă de Praga.

Bulgaria a anunțat joi, din nou, expulzarea unui diplomat rus.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Drone Bayraktar TB2 în mâinile mercenarilor Wagner Group: Dronele au fost achiziţionat de către Forțele Armate din Mali
Pilotul fugar rus a vorbit. Cum a reușit Ucraina să pună mâna pe un elicopter Mi-8 intact: ”Timp de 3-4 zile, nimeni nu a înțeles ce s-a întâmplat”
Teheranul susține că a dejucat un plan al Israelului care urmărea sabotarea programelor aerospațiale iraniene
Un lider al grupului paramilitar neo-nazist rus „Rusich” a fost arestat în Lituania
Linia dură din structurile de forță rusești îi solicită lui Putin trecerea la un război mai agresiv în Ucraina. Primele masuri: demiterea lui Șoigu și Gherasimov și decretarea mobilizării generale
SUA au lansat noua Strategie Națională de Informații | Directorul CIA: Ne aflăm într-o eră marcată de competiție strategică, schimbări tehnologice rapide și amenințări transnaționale
Un angajat al agenţiei germane de achiziţii militare a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei
Doi militari ai Marinei SUA au fost arestați fiind acuzați că au vândut informații secrete Chinei
Prins între interesele financiare și teama pentru propria existență, oligarhul rus sprijină războiul din Ucraina
Serviciile din R. Moldova se „rup” de Rusia. SIS a denunțat două acorduri de parteneriat cu FSB rus
Șeful Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina (GUR) susţine că militarii ucraineni vor începe curând eliberarea peninsulei Crimeea
Vicepreședintele comisiei de apărare din Ucraina, vacanță de lux în Maldive. Zelenski îl acuză de trădare, iar SBU a deschis o anchetă
Omul de afaceri ucrainean Evgheni Muraev, dorit de regimul Putin ca posibil preşedinte al Ucrainei după invazie: SBU a strâns mai multe dovezi
Șeful informațiilor ucrainene: Mergem după inamici precum Mossad-ul, avem și surse la Kremlin
Directorul Agenției de Securitate și Informații din Serbia, Aleksandar Vulin, a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA
Reţea de spionaj, destructurată în Republica Moldova: Doi cetăţenii ruşi, sub comanda FSB, identificau şi recrutau cetăţeni moldoveni
Ofensivă intelligence a Turciei pentru a ține Kurdistanul irakian departe de influența Iranului
Într-un gest rar, Eduard Hellvig și-a dat demisia din funcția de director al SRI: Mandatul trebuie să fie limitat. Misiunea mea - îndeplinită
Directorul CIA ar fi efectuat o vizitează discretă în Ucraina: I-a fost prezentat acestuia o strategie de recucerire a teritoriilor ocupate de Rusia
O eroare a spionajului rusesc a făcut ca serviciile de informații lituaniene să confirme că un paşaport găsit în biroul lui Prigojin a fost folosit de o sosie a acestuia
Transferul “pe ascuns” al prizonierilor de război ucraineni din Rusia în Ungaria naște noi tensiuni între Budapesta și Kiev
O întâlnire „secretă” confirmă declinul Rusiei: Blocată în Pacific, China înțelege că se află într-o poziție dificilă și alege dialogul cu SUA
Praga nuanțează declarațiile președintelui ceh Pavel care a declarat că cetățenii ruși din Occident ar trebui monitorizați pe modelul implementat de SUA între 1942 şi 1945
Rusia folosește și ”intermediari” pentru a împiedica Suedia să adere la NATO - Serviciul suedez de Informații Militare
Instalaţia de interceptare ar completa acțiunile Chinei, care are de mult timp o unitate de spionaj în Cuba
Serviciile ucrainene au publicat o conversație interceptată în care rușii recunosc că au distrus barajul Kahovka, dar acțiunea „nu a mers conform planului”
China ar putea construi o bază de spionaj în Cuba (WSJ). Oficialii de la Casa Albă spun că informațiile ”nu sunt exacte"
Rușii pun gând rău telefoanelor Apple. FSB susține că serviciile SUA au penetrat mii de telefoane într-o operațiune de spionaj
Serviciul de informații al Ministerului francez al Apărării își reorganizează activitatea, trecând la o analiză de „360 de grade” a amenințărilor
Ministerului Apărării al Regatului Unit: Războiul din Ucraina a făcut din Rusia o societate paramilitară

Ştiri Recomandate

Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
pixel