Borrell, despre decizia Australiei de a renunța la submarine franceze Barracuda: O alegere rațională
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a apreciat vineri că decizia Australiei de a renunţa la un megacontract de submarine cu Franţa, provocând o dispută transatlantică, a fost 'raţională', transmite Reuters.
scris de
Tudor Curtifan
Submarinul nuclear „Suffren” din clasa Barracuda al Marinei franceze. Sursa Foto: Naval Group
'Australia a decis să-şi întărească legăturile militare şi militar-industriale cu aceia care i-ar putea oferi cea mai bună protecţie', a afirmat Borrell în cadrul unui eveniment la Madrid.
Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat luna trecută, în urma unor negocieri secrete, un parteneriat strategic (AUKUS) pentru a contracara China. Parteneriatul prevede furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară Canberrei, o decizie prin care Franţa pierde un megacontract semnat în 2016 pentru furnizarea a 12 submarine cu propulsie diesel Australiei.
Decizia a provocat un conflict diplomatic major cu Franţa, care a declarat public că nu mai poate avea încredere în guvernul australian şi a acuzat SUA de trădare.
Criza diplomatică a părut să se calmeze după o discuţie telefonică între preşedintele american Joe Biden şi omologul francez Emmanuel Macron, în care liderul american a recunoscut că Statele Unite ar fi putut să comunice mai bine cu aliatul lor francez.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Este oficial: Nava mare de desant Caesar Kunikov a fost scufundată de ucraineni în apropiere de Peninsula Crimeea (Foto/Video)
La sud de oraşul Alupka, aflat pe litoralul Peninsulei Crimeea, marea navă de desant ''Caesar Kunikov'' a Flotei ruse din Marea Neagră a fost lovită și scufundată. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a unei operațiuni comune a Forțelor Armate ale Ucrainei și a Serviciului de Informații al Apărării (GUR) din Ucraina. Această informaţie a fost raportată de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, care a subliniat că nava inamică se afla în apele teritoriale ale Ucrainei şi astfel s-a luat decizia atacării ei.