Bombardiere B-52 Stratofortress au zburat peste Israel spre Golful Persic
Autor: Eduard Pascu pe 17 ian, 16:44 | News

Bombardiere americane au zburat peste spațiul aerian israelian pentru a cincea oară în două luni, ca parte a demonstrației de forță împotriva Iranului.

Două bombardiere americane Boeing B-52 Stratofortress au fost văzute duminică zburând peste spațiul aerian israelian spre Golful Persic, potrivit cotidianului israelian Yedioth Ahronoth, transmite Anadolu.„Este a cincea oară în ultimele luni când avioane americane Boeing B-52 Stratofortress au fost văzute trecând în zonă”, a spus ziarul, fără a oferi mai multe detalii.Pe 7 ianuarie, ziarul a anunțat că două bombardiere B-52 capabile să transporte bombe nucleare însoțite de avioane americane F-16 au zburat peste Israel pentru a patra oară în două luni.O zi mai târziu, Ministerul Apărării din Arabia Saudită a prezentat imagini video care arătau Forțele Aeriene Regale din Arabia Saudită și Forțele Aeriene ale SUA efectuând un exercițiu comun cu avioane de luptă saudite F-15 și avioane americane B-52 și F-16.Luna trecută, două bombardiere B-52 au zburat peste spațiul aerian israelian ca parte a unei demonstrații de forță împotriva Iranului, pentru a treia oară în doar o lună și jumătate.Tensiunea între SUA și Iran a crescut după asasinarea la Teheran, în luna noiembrie, a omului de știință și coordonator al programului nuclear iranian, Mohsen Fakhrizadeh. Președintele iranian Hassan Rouhani a acuzat Israelul că l-a ucis pe omul de știință și a promis „puternice represalii”.

Citește și: Iranul avertizează țările din Golful Persic care fac „greșeala strategică” de a permite prezența SUA

Te-ar putea interesa și...
News Vezi toate articolele