“Bizonul Negru” – ploaie de foc asupra unor ținte aflate în largul Mării Negre (Video)
Autor: Eduard Pascu pe 15 apr, 20:02 | Forțele navale

Sursa foto: Poligonul Complex de Trageri Capu Midia

În perioada 12-16 aprilie 2021, în Poligonul Complex de Trageri Capu Midia se desfășoară  exercițiul tactic cu trageri de luptă “Bizonul Negru 21” executat de către militari din cadrul Regimentului 52 Artielie Mixtă “General Alexandru Tell” Bârlad, conduși de comandantul Batalionului Artilerie Mixtă, locotenet-colonel Daniel Gogoescu.

Exercițiul planificat în urmă cu un an a început cu deplasarea tehnicii către Poligonul Capu Midia și a continuat prin ocuparea poziției de tragere, pregătirea muniției și executarea misiunilor de foc, se arată într-un comunicat al Poligonului Complex de Trageri Capu Midia.

Instalațiile ArPR au lansat proiectile reactive către ținte dispuse în largul Mării Negre, iar la final militarii au raportat: misiune îndeplinită.

Exercițiul a presupus verificarea, evaluarea nivelului de instruire, a deprinderilor motrice și disponibilitatea militarilor la un efort fizic și psihic îndelungat și s-a desfășurat în cooperare cu structuri din cadrul Forțelor Trestre, cât și cu structuri din cadrul Forțelor Aeriene și Forțelor Navale.

Siguranța tragerilor a fost asigurată de specialiștii Poligonului Capu Midia.

Secvențe din cadrul sesiunilor de trageri puteți urmări în video de mai jos.

 

Forțele navale Vezi toate articolele