Biden anunță că după ce SUA vor învinge COVID-19, urmează lupta cu boala 'călău' a secolului nostru - cancerul
Autor: Tudor Curtifan pe 22 feb, 10:42 | News

Președintele Joe Biden, depunând jurământul, în timpul învestirii în funcție

Președintele Joe Biden a declarat la finalul săptămânii trecute că după ce Statele Unite ale Americii vor câștiga lupta cu COVID-19, următoarea boală pe listă este cancerul.

Președintele american a făcut aceste declarații în cadrul unei vizite pe care a efectuat-o în cursul săptămânii trecute, vineri, la o fabrică Pfizer unde se produce vaccinul împotriva coronavirusului.

„Vreau să știți că după ce vom învinge COVID, vom face tot ce putem pentru a învinge formele de cancer”, a precizat Joe Biden, aflat în vizită la fabrica Pfizer din Michigan, citat de Fox News.

Amintim că atât în vremea în care era senator, cât și în perioada în care era vicepreședintele lui Barack Obama, Joe Biden a avut mai multe inițiative de combatere a cancerului.

Cancerul este a doua cauză a decesului în America, după infarct.

În ceea ce privește COVID-19, Statele Unite vor depăși un prag întunecat în această săptămână, în ciuda unui declin recent al cazurilor COVID-19, în condițiile în care ce se pregătesc să marcheze o jumătate de milion de decese, anunță agenția Mediafax, citând France24.

SUA au înregistrat peste 28 de milioane de cazuri de COVID-19 și 497.862 de oameni au murit. Numărul zilnic de cazuri, decese și spitalizări au scăzut la cele mai scăzute niveluri de dinainte de Ziua Recunoștinței și sărbătorile de Crăciun.

Tot în cursul săptămânii trecute secretarul de stat Antony Blinken a anunțat că SUA îşi vor îndeplini obligaţia care le revine de a vira până la sfârşitul lui februarie suma de peste 200 de milioane de dolari la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după ce au anulat planul lui Donald Trump de retragere din această organizaţie.

Te-ar putea interesa și...
News Vezi toate articolele