Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Berlinul discută despre viitorul tanc de luptă franco-german cu Londra. ''Eurotank-ul'', în atenţia armatei britanice pentru înlocuirea lui Challenger 2
Industrie de apărare
Data publicării:
Germania și Marea Britanie au convenit să extindă sfera relațiilor lor bilaterale în domeniul apărării, subliniind importanţa proiectului pentru viitorului tanc principal de luptă franco-german (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS). 
Concept proiect MGCS - expoziţia militară Eurosatory 2018
Concept proiect MGCS - expoziţia militară Eurosatory 2018

Menționarea proiectului „Eurotank-ului” în cadrul unei discuţii bilaterale în domeniul apărării, vine în contextul în care oficialii britanici se străduiesc de luni de zile să fie admiși ca observatori la programul dezvoltarea viitorului tanc principal de luptă franco-german, precizează Defense News.

DefenseRomania a scris la începutul acestui an ca ministerul britanic al Apărării a început să poarte discuţii cu Franța și Germania cu privire la înscrierea în calitate de observator la proiectul MGCS. Informaţia fiind confirmată, la momentul respectiv, de mai multor oficiali guvernamentali din Marea Britanie și Germania pentru publicaţia Defense News.

În ultimele săptămâni s-a tot vorbit despre discuțiile contradictorii dintre companiile Dassault Aviation și Airbus în ceea ce priveşte viitorul proiectului New Generation Fighter [NGF], avionul de luptă de generaţia a VI-a pe care se va baza programul  militar ’’Sistemul de Luptă Aeriană al Viitorului’’ [SCAF] – un proiect condus de Franța şi desfășurat în cooperare cu Germania și Spania. Dacă cei doi producători de aeronave au ajuns să fie de acord cu privire la proprietatea intelectuală și împărțirea sarcinilor, mingea se află acum în curtea statelor, care trebuie să valideze acordul la care au ajuns producătorii. 

Dacă aceste discuții cu privire la partajarea sarcinilor au devenit mai complicate, acest lucru se datorează parțial intrării Spaniei în acest program. Primul contractor pentru NGF, Dassault Aviation trebuie să se ocupe acum de filialele germane și spaniole ale Airbus. În mod clar, industriașul francez joacă un joc de tip ’’doi contra unu’’.

Publicaţia franceză Opex 360 se întreabă dacă se va juca același scenariu şi în cazul proiectul pentru viitorului tanc principal de luptă franco-german (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS) -  de data aceasta condus de Germania, doar în cadrul unei cooperării cu Franța şi cu Marea Britanie în rol de aspirat la acest proiect.

Inițial, ecuația a fost simplă: dezvoltarea și producția acestui tanc de luptă urma să revină unui consorţiu format din compania germană Krauss-Maffei Wegmann [KMW] + compania franceză Nexter Defense Systems [KNDS]. Doar un al treilea actor a fost invitat să ia parte, și anume compania germană Rheinmetall.

Întrucât s-a convenit, de la începutul proiectului, ca sarcinile în cadrul proiectului MGCS vor fi împărţite în mod egal între Franța și Germania, invitarea unei a două companii germane – Rheinmetall – a complicat situația. Cu toate acestea, pentru a respecta acest principiu, s-a decis împărțirea studiului de proiectare în nouă părţi, repartizate în mod egal între cele trei companii, ceea ce, în aprilie 2020, a deschis calea semnării unui acord-cadru care să definească și modul în care proiectul ar urma să fie organizat.

Dar această împărţire a sarcinilor ar putea fi răsturnată dacă Marea Britanie se va alătura programului MGCS. În ianuarie, a fost raportat că Londra era interesată de proiectul tancurilor franco-germane, până la punctul de a lua în considerare obținerea statutului de „observator”. Ceea ce Ministerul German al Apărării a avut grijă să nu confirme în mod explicit. „Programul MGCS a fost lansat ca o abordare europeană, fiind deschis către alte națiuni. […] Primirea de noi membri este în concordanță cu aspirațiile Germaniei de a încuraja consolidarea la nivelu industrie europene de armament”, a declarat Ministerul German al Apărării, la momentul respectiv, pentru Defense News.

Confirmarea oficială a discuțiilor dintre Berlin și Londra pe tema programului MGCS a venit săptămâna trecută când Benedikt Zimmer, secretarul de stat german pentru apărare, și Jeremy Quin, Jeremy Quin, ministrul britanic al apărării, au purtat o discuţie telefonică.

Germania și Franța au lansat proiectul comun MGCS în 2012. Proiectul este împărțit în cinci faze majore: analiză nevoilor operaționale, studiul, dezvoltarea și verificarea capacității tehnologice, integrarea și, în final, producția în serie. Primele două faze au fost deja finalizate cu succes. 

 

Proiectul a început să fie dezvoltat începând cu ianuarie 2017

 
Proiectul MGCS (Main Ground Combat System) va avea ca obiectiv înlocuirea tancurilor germane Leopard 2, cât și a celor franceze AMX-56 Leclerc, începând de la mijlocul anilor 2030.

Proiectul este realizat de firma KNDS, creată în 2015 prin fuziunea Krauss Maffei Wegman (KMW) şi Nexter care produce în special tancuri Leclerc, tunuri Caesar şi blindate VBCI. Tancul EMBT, de fapt un hibrid alcătuit pe baza saşiului tancului german Leopard 2A7 dar cu turela tancului francez Leclerc, a fost dezvăluit în 2018 de către ministrul francez al Apărării, Francoise Parly, cu ocazia salonului Eurosatory organizat la Villepinte, în apropiere de Paris.

Interesul britanic față de MGCS, în funcție de cum evoluează acesta, are toate şansele să reprezinte calea către dezvoltarea unor programe comune într-o Europă post-Brexit. Liderii militari și guvernamentali din ambele părți au promis să lase neatinsă cooperarea în domeniul apărării după laborioasa procedură de ''divorț'' care a pus capăt calităţii de stat membru a Marii Britanii la Uniunea Europeană. 

Faptul că Marea Britanie urmărește proiectul a ceea ce mulţi numesc ’’tancul european’’ este un pas în direcția cea bună pentru a schimba percepţia celor care au crezut că rolul tancurilor pe câmpul de luptă a luat sfasit, asta cel puţin pentru Armata britanică.

De amintit că, în luna august a anului 2020, publicaţia Daily Mail a relatat că Armata britanică ar putea să-și scoată din înzestrare toate tancurile Challenger 2, în baza unui plan de reducere a costurilor și de modernizare, urmând să se concentreze asupra războiului cibernetic și a altor amenințări din secolul XXI. 

Secretarul britanic al apărării, Robert Ben Wallace, a negat, în septembrie, informațiile apărute în mass-media națională, potrivit cărora armata britanică ar putea renunța la tancuri și vehiculele blindate de luptă ale infanteriei, ca parte a unui plan de reducere a cheltuielilor de modernizare a armatei. Cu toate acestea, el nu a spus câte tancuri vor actualiza britanicii.


 
Forţele terestre britanice intenționează să folosească tancurile Challenger 2, cel puțin până în anul 2035


 
Ca parte a acestei intenţii, încă din anul 2013, Ministerul britanic al Apărării a făcut demersuri pentru începerea lucrărilor de modernizare a acestor tancuri, atribuind această sarcină companiei britanice BAE Systems și concernului german Rheinmetall.

Ministerul britanic al Apărării a acordat, la 22 decembrie 2016, contracte separate în valoare de 23 de milioane de lire sterline către BAE Systems și Rheinmetall Land Systeme pentru faza de evaluare a programului de modernizare a tancurilor Challenger 2.

În toamna anului 2018, BAE Systems a prezent versiunea modernizată pentru tancul Challenger 2, denumită Black Night. Pe 3 octombrie, compania BAE Systems, cea mai mare companie europeană din industria apărării, a prezentat primul prototip modernizat pentru Challenger 2 Main Battle Tank (MBT) - Black Nigh.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
U.S. Air Force ratează ținta: În 2024, achiziția de avioane F-35 va fi sub minimul necesar
Japonia, producător de Patriot sub licență, ar putea fi cheia apărării antiaeriene a Ucrainei. Rusia amenință Japonia cu „consecințe grave”
Coreea de Sud livrează alte 18 tancuri K2 către Polonia: Compania Hyundai Rotem a fost lăudată pentru rapiditatea cu care a produs și livrat tancurile
Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
România are pe masă o soluție rapidă de rezolvare a problemei SHORAD/VSHORAD: Achiziția comună de sisteme Mistral 3 cu livrare rapidă
Acord istoric între Franța și Germania pentru Eurotank. Viitorul tanc de ultimă generație va înlocui tancurile Leopard și Leclerc
Germania semnează un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru mai multe sisteme de rachete antiaeriene Patriot
După ce s-a rupt „contractul secolului” cu Franța apar primele hopuri în cadrul AUKUS cu privire la construcția de submarine nucleare
Spania trimite Ucrainei încă 20 de tancuri Leopard 2
SUA vând Bahrainului tancuri M1A2 Abrams. Contractul ar putea ajunge la valoarea de 2,2 miliarde de dolari
Turcii de la Otokar au rămas singuri în competiția privind achiziția de blindate 4x4 a României. Motivele pentru care ceilalți grei au spus „pas”
Bacăul, capitala industriei de apărare din România. Ministrul Tîlvăr a vizitat centrele de mentenanță F-16 și HIMARS, dar și fabricile unde se produc drone Watchkeeper X
Premieră pentru Ucraina, dezvăluită de o fotografie: Avioane MiG-29 ucrainene pot lansa bombe ghidate franceze AASM (Hammer)
WSJ: Printre furnizorii de muniție care iau parte la inițiativa condusă de Cehia pentru a ajuta Ucraina sunt şi aliați ai Rusiei, spun oficialii cehi
Barracuda pentru Olanda. Noul model de submarin francez Blacksword Barracuda a fost selectat de olandezi pentru înlocuirea clasei Walrus
Premierul Ciolacu dă asigurări că fabrica de pulberi care va fi construită în România, și din finanțare UE, va fi „cea mai modernă”
România are planuri mari: Drone maritime de suprafață și drone submarine. Lecția predată de Ucraina în Marea Neagră, învățată
Una din marile puteri ale Asiei se alătură programului Eurodrone. Drona dezvoltată de industria europeană, la un pas să intre pe piața asiatică
Norocul României vine tot de la UE: Finanțare pentru o fabrică de pulberi construită în România de nemții de la Rheinmetall alături de ROMARM
„Triunghiul Weimar” s-a angajat să obțină mai multe arme pentru Ucraina
Noutăți și vești bune pentru Armata României. Momentul livrării primelor sisteme antiaeriene portabile KP-SAM Chiron din Coreea a fost anunțat
Dovadă că ajutorul din partea SUA este crucial pentru Ucraina: Opt obuziere americane M777 au fost dezmembrate pentru a repara unul singur
Au deschis șampania la Avioane Craiova. A avut loc primul zbor al unui avion IAR-99 SM modernizat din lotul celor 10 (Video)
Compania germană Rheinmetall intenționează să deschidă cel puțin 4 fabrici de armament în Ucraina
Numitor comun pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei: Rachete de ultimă generație AIM-120 și AIM-9X. Diferențe însă într-un acord gigant anunțat de SUA
Statele Unite anunță o producție la capacitate maximă pentru programul F-35 Lightning II
La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare
Germania nu este împotriva trimiterii de rachete Taurus în Marea Britanie dacă Londra trimite Storm Shadows în Ucraina
Europa nu e încă pregătită de un război cu Rusia. Airbus propune unificarea proiectelor avioanelor de generația a 6-a Tempest și FCAS și renunțarea la rivalități
Europa contraatacă în încercarea de a rupe hegemonia industriei SUA pe piața de armament. România poate sparge gheața printr-o achiziție comună condusă de Franța
Rusia lansează producția în serie a bombelor M54 de 1,5 tone. Ucraina trebuie să se pregătească pentru momentul în care Forțele Aerospațiale Ruse vor utiliza intens aceste arme

Ştiri Recomandate

Informații recente arată că Turcia se gândește să operaționalizeze sistemul antiaerian rusesc S-400
Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Obuzierele K9 Thunder vor veni cu 18.000 obuze. România achiziționează patru versiuni diferite ale proiectilului de 155 mm
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
pixel