Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Beijingul cere explicaţii Washingtonului în privinţa incidentului militar în care a fost implicat submarinul american USS Connecticut
Forțele navale
Data publicării:
China a cerut vineri explicaţii Statelor Unite după ce submarinul nuclear american USS Connecticut a lovit un obiect neidentificat în timp ce naviga în apele din zona Indo-Pacifică, incident în urma căruia 11 membri ai echipajului submersibilului au fost răniţi, relatează agenţia EFE.
Submarinul nuclear american USS Connecticut, sursă foto: United States Department of Defense
Submarinul nuclear american USS Connecticut, sursă foto: United States Department of Defense

''China îşi exprimă grava preocupare cu privire la submarinul american care a lovit un obiect necunoscut în Marea Chinei de Est'', a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Zhao Lijian, care a cerut Washingtonului ''detalii'' cu privire la acest incident, să clarifice scopul prezenţei acelui submarin în respectiva zonă şi să precizeze dacă în urma coliziunii s-au produs scurgeri radioactive ori a fost afectat mediul marin.

Marea Chinei de Est este o zonă strategică cheie pentru rutele comerciale între estul Asiei şi Oceanul Indian şi de asemenea este bogată în petrol, gaze naturale şi resurse piscicole, fiind scena unor tensiuni recurente întrucât Beijingul revendică un control complet asupra acesteia şi a amplasat instalaţii militare pe mai multe insule din spaţiul maritim revendicat total sau parţial şi de Vietnam, Filipine, Malaezia, Brunei sau Taiwan.

Marina americană nu a precizat cu ce tip de obiect a intrat în coliziune submarinul, dar un funcţionar a declarat sub protecţia anonimatului pentru publicaţia specializată Navy Times că topografia zonei nu indică existenţa vreunei mase de pământ în faţa submersibilului. Conform aceleiaşi surse, nici nu există indicii conform cărora coliziunea ar fi avut un ''caracter ostil'' sau că submarinul a lovit o altă ambarcaţiune.

CNN anunță că deși mai mulți marinari americani au fost răniți ca urmare a incidentului, din fericire, niciunul nu a suferit răni care să le pună viața în pericol.

Flota Statelor Unite din Pacific a mai precizat că submarinul se află în stare operabilă iar sistemele de propulsie nucleară nu au fost afectate în urma coliziunii.

U.S. Navy s-a rezumat să mai sublinieze că incidentul este în curs de investigare.

Submarinul nuclear USS Connecticut din clasa Seawolf a intrat în serviciul U.S. Navy în 1998.

Nu putem să nu semnalăm că incidentul vine pe fondul degradării relațiilor dintre SUA și aliații Washingtonului și China.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Prima misiune operativă a portavionului britanic Prince of Wales cu avioane F-35 la bord
Un război cu Rusia ar putea începe printre calotele de gheață. Arctica, noul obiectiv militar și economic al Rusiei, poate fi începutul unui război major
Zi importantă pentru Marina iraniană. IRGC înființează flota de nave grele de luptă
Cad capete importante în Marina rusă: Comandantul Flotei din Marea Neagră ar fi fost demis, după lunga serie de pierderi navale. Nici adjunctul său nu se simte prea bine
Au rămas doar 5 nave ruseşti din clasa Ropucha în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră după scufundarea navei de desant ''Caesar Kunikov''
Este oficial: Nava mare de desant Caesar Kunikov a fost scufundată de ucraineni în apropiere de Peninsula Crimeea (Foto/Video)
Britanicii dominau oceanele, dar acum au probleme cu portavioanele. După ce HMS Queen Elizabeth s-a defectat, și noul HMS Prince of Wales a întâmpinat o „defecțiune minoră”
Fără nave de luptă, Estonia își organizează apărarea de coastă pe camioane, cu sisteme de rachete Blue Spear de ultimă generație
De ce e noul portavion american USS Gerald Ford o adevărată mașinărie de luptă. SUA pot lansa în luptă F-35 și Super Hornet la foc automat
Italia este tot mai activă în Indo-Pacific. Meloni promite Japoniei: F-35-urile vor sosi în august, apoi portavionul Cavour
Ucraina oferă noi detalii despre scufundarea Ivanovets. Corveta rusă a pierdut lupta cu 6 drone Magura V5 jet ski ucrainene
Rusia, China și Iranul planifică desfășurarea de manevre navale comune
Un atac în Marea Roșie a avariat o altă navă comercială. SUA i-au lovit pe rebelii Houthi
Marea Britanie se asigură că uriașa sa flotă maritimă rămâne funcțională pe timp de război: Thales va realiza mentenanța pentru senzorii și sonarele navelor Marinei Regale
Italia va conduce misiunea europeană ”Aspides” pentru siguranța navigației din Marea Roșie
Marina Indiană dă semne că ar putea deveni o superputere navală. ”Este un mesaj către cel mai mare inamic al nostru”
Rușii au lansat la apă încă un submarin nuclear strategic: “Prințul Pozharsky”, purtător de rachete balistice intercontinentale
Nave de luptă de ultimă generație, în sfârșit pentru România? De ce s-au deplasat ministrul Apărării și șeful Armatei la Șantierul Damen de la Galați
Ucraina a mai trimis o navă rusă pe fundul mării (Foto/Video). Vedeta Ivanovets, scufundată după ce a pierdut lupta cu drone ucrainene
Industria navală poloneză bifează o nouă reuşită: Ceremonia de punere a chilei primei fregate Miecznik a avut loc la Șantierul Naval PGZ
A fost livrat un nou submarin din clasa Lada dotat cu „armament formidabil”, rachete Kalibr. Rușii plănuiesc 20 de submarine, dar s-ar putea opri la 5
Rusia pierde bătălii în Marea Neagră în fața unei Ucraine fără flotă. Bilanțul e necruțător: Din 80 de nave, aproape 50% au fost distruse sau avariate
Scenariu de film lansat de ruși: Războiul s-ar putea muta în Baltică după ce Marea Britanie ar construi o flotă ucraineană în Marea Baltică
China desfășoară rachete de coastă în apropierea Coreei de Sud
Rusia intenționează să refacă nava de desant Minsk, avariată în urma unui atac cu rachete al forțelor armate ucrainene asupra Sevastopolului
China nu e Rusia. De câte portavioane are nevoie China pentru a bloca complet Taiwanul înainte de a invada terestru insula
Comandantul Forțelor Navale Ucrainene: Orice navă a Marinei ruse este o țintă legitimă pentru Ucraina, indiferent de locul în care aceasta se află în oceanele lumii
Rușii mențin în Marea Mediterană o grupare navală redusă, dar care include trei platforme de lansare a rachetelor de croazieră de tip “Kalibr”
China i-a cerut Iranului să oprească atacurile Houthi din Marea Roșie

Ştiri Recomandate

De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Premieră pentru U.S. Army: Primește primul tanc M10 Booker, dezvoltat în cadrul programului militar MPF
pixel