Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bărbat condamnat la închisoare pentru asaltul de la Capitoliu
News
Data publicării:
Un susţinător al fostului preşedinte american Donald Trump care a luat parte la asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie a fost condamnat luni la opt luni de închisoare, fiind prima sentinţă pronunţată de un tribunal federal în legătură cu acele evenimente, transmit Reuters, AFP şi dpa.

Paul Alan Hodgkins, un macaragiu în vârstă de 38 de ani din Florida, a primit o pedeapsă relativ uşoară după ce şi-a recunoscut vina şi şi-a cerut iertare pentru rolul jucat în încercarea de a împiedica certificarea de către Congres a victoriei lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres.

"Dacă aş fi avut cea mai mică idee că protestul va escalada aşa cum s-a întâmplat, nu aş fi făcut niciun pas mai departe. A fost o decizie prostească din partea mea", a declarat Hodgkins la tribunal.

Paul Alan Hodgkins apare într-o înregistrare video ţinând în mână un drapel pro-Trump şi cu două perechi de ochelari de protecţie atârnând la gât, după ce a reuşit să pătrundă împreună cu alţi atacatori, rupând cordonul poliţiei, în sala Senatului american.

Hodgkins şi-a făcut şi un selfie cu un aşa-zis "shaman MAGA" (Make America Great Again) care poate fi văzut în imaginile de atunci stând la tribună şi purtând o cască cu coarne.

Procurorii ceruseră 18 luni de închisoare, în timp ce avocaţii săi au afirmat că Hodgkins nici nu ar trebui să ajungă după gratii, întrucât îi pare rău pentru ce a făcut şi nu are cazier. Judecătorul Randolph Moss a admis faptul că bărbatul nu a fost violent, nu a ameninţat pe nimeni şi nu a organizat atacul.

Peste 535 de persoane au fost inculpate în legătură cu acele evenimente, dintre care 17 au pledat "vinovat" la acuzaţiile formulate împotriva lor. Paul Alan Hodgkins este însă prima persoană condamnată la închisoare pentru participarea la revoltă. Înaintea lui, Anna Morgan Lloyd, de 49 de ani, din Indiana, a fost condamnată la trei ani cu suspendare şi 40 de ore de muncă în folosul comunităţii pentru pătrundere ilegală în sediul Congresului.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
NATO trebuie să rezolve rapid problema deficitului de trupe. Războiul din Ucraina arată și care pot fi soluțiile
Europa va avea o Forță de Reacție Rapidă, dar Polonia e pregătită și de următorul pas. Sikorski: Avem nevoie de o Apărare Europeană
Deși nu e încă gata, laserul DragonFire ar putea ajunge pe frontul din Ucraina. UK: Nu e nevoie să fie perfect pentru a-l trimite pe teren
Are Ungaria o opoziție adevărată? Un fost apropiat al regimului Orban vrea să rupă monopolul FIDESZ și merge la alegerile comasate cu un alt partid
Kuzmin e istorie. Ambasadorul Rusiei la București a părăsit definitiv România după ce și-a încheiat misiunea diplomatică
”Economia de război nu este mâine, este aici”. Franța lui Macron nu exclude nici varianta rechizițiilor pentru accelera producția militară
SUA spun că sunt deplin angajate să apere Japonia; chiar și nuclear. Premierul japonez: Cea mai mare provocare vine din China
Turcia pregătește un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Dacă va accepta condițiile, Kievul ar spune adio aderării la NATO și teritoriilor deja cucerite de ruși
”Avem nevoie urgentă de cel puțin șapte Patriot”. Patru țări din Europa și Asia dețin baterii Patriot care ar putea fi trimise imediat în Ucraina, spune un oficial ucrainean
Forțele ruse încearcă să îngenuncheze Harkivul prin lovituri aeriene repetate. Ultimul atac, din cursul zilei de joi, realizat cu rachete Iskander-M
După două amânări, rușii au lansat Angara-A5, prima rachetă spațială produsă de Rusia de la prăbușirea URSS
Parlamentul European a aprobat Pactul privind migrația. Legile care reglementează migrația și azilul nu sunt pe placul Ungariei și Poloniei
Suedia cere răspuns NATO la bruiajul rusesc asupra semnalului GPS
F-35 devine hipersonic. A fost prezentată noua rachetă Mako care va putea fi integrată și pe alte aeronave americane
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Ceremonia evenimentului „România - NATO, 20 de ani”. MApN marchează două decenii de la aderarea României la NATO
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Armata SUA a predat Kievului un lot consistent de arme care provin din Iran. Armele au fost confiscate după inspecții ale navelor ce duceau mărfuri în Yemen
Rusia și Japonia nu au reușit să facă pace după al Doilea Război Mondial, iar Kremlinul a venit acum cu motivul: SUA sunt de vină
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
Premieră după al Doilea Război Mondial. Avioanele au început să aducă soldați germani în Lituania
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
O brigadă germană gata de luptă va fi dislocată permanent în coasta Rusiei. Până în 2027 numărul militarilor germani din Lituania va ajunge la 5.000
Mină marină, găsită în Delta Dunării. Echipa pirotehnică s-a deplasat la fața locului
Implicațiile Inteligenței Artificiale în domeniul militar vor fi dezbătute în cadrul unei Conferințe Internaționale organizate la București

Ştiri Recomandate

”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă rachetă balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
pixel