Bakura Modu noul șef al grupării teroriste Boko Haram jură răzbunare pentru uciderea comandantului
Autor: Eduard Pascu pe 17 iun, 11:00 | Terorism

Gruparea nigeriană jihadistă Boko Haram a confirmat decesul liderului său istoric, mort în timpul unor lupte cu gruparea rivală Stat Islamic în Africa de Vest (ISWAP), a anunţat Bakura Modu, zis şi Sahaba, noul presupus şef, într-o înregistrare transmisă miercuri agenţiei France Presse de surse verificate.

Sahaba, comandant important al Boko Haram, cunoscut de experţi ca avându-şi baza pe Lacul Ciad, îi cere lui "Allah să îi binecuvânteze sufletul lui (Abubakar) Shekau", mort "ca martir", şi îl acuză pe liderul ISWAP, Abu Musab Al-Barnawi, "acest agresor pervers", că l-a ucis, transmite Agerpres.În mesajul său, pronunţat în arabă şi care se încheie abrupt, în mijlocul unei fraze, fără un motiv aparent, Sahaba, care se prezintă ca noul şef al acestei vechi secte islamice transformate în mişcare jihadistă violentă, face apel la răzbunare împotriva grupului rival, care s-a desprins din Boko Haram în 2016.Săptămâna trecută, ISWAP a anunţat moartea lui Abubakar Shekau, liderul istoric al grupului după moartea fondatorului Mohammed Yusuf în 2009, care s-ar fi aruncat în aer în timpul unor lupte între cele două grupări rivale în pădurea Sambisa din nord-estul Nigeriei.

Anunţul confirmă numeroasele zvonuri care vorbeau din mai despre moartea lui Shekau.ISWAP, recunoscută de gruparea Stat Islamic, a apărut în 2016 în urma unei sciziune de Boko Haram, cărei îi reproşează în special uciderea de civili musulmani.După ce şi-a sporit puterea, a devenit gruparea jihadistă dominantă în nord-estul Nigeriei, înmulţindu-şi atacurile de amploare împotriva armatei nigeriene.Din 2019, armata nigeriană s-a retras din sate şi din baze de mai mică importanţă, pentru a se instala în 'mari tabere', o strategie criticată, pentru că le permite jihadiştilor să se deplaseze fără obstacole între zonele rurale.De la începutul rebeliunii grupării islamiste radicale Boko Haram în 2009 în nord-estul Nigeriei, conflictul a făcut aproape 36.000 de morţi şi a dus la strămutarea a două milioane de persoane.

Terorism Vezi toate articolele