Avion deviat la Minsk: Liderii europeni vor discuta la summit despre posibile sancţiuni împotriva Belarusului
Autor: Eduard Pascu pe 23 mai, 22:52 | Uniunea Europeană

Sursa foto: Rada/Twitter

Şefii de stat şi de guvern din ţările membre ale Uniunii Europene, care se vor reuni luni şi marţi la Bruxelles, vor discuta despre "posibile sancţiuni" ale blocului comunitar împotriva Belarusului, care a forţat un avion de linie să aterizeze la Minsk şi a arestat un opozant, a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului European, potrivit AFP.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va include pe ordinea de zi a summitului incidentul cu avionul Boeing al Ryanair deviat duminică, "iar cu această ocazie vor fi discutate consecinţele şi posibilele sancţiuni", a scris duminică seară pe Twitter purtătorul de cuvânt citat, transmite Agerpres.

UE se pregătea deja să înmulţească sancţiunile preexistente împotriva regimului din Belarus.În acelaşi timp, Lituania, ţara de destinaţie a aeronavei deviate la Minsk, a cerut ţărilor UE să recomande ca avioanele lor să evite spaţiul aerian al Belarusului, potrivit Reuters.Propunerea unei declaraţii comune va fi înaintată luni la summitul UE şi va include şi un apel ca incidentul să fie declarat o încălcare a regulilor Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile, a precizat Ministerul de Externe de la Vilnius.Lituania a cerut de asemenea aliaţilor săi din UE să îi convoace pe ambasadorii Belarusului pentru a protesta împotriva folosirii de avioane militare pentru a deturna aeronave civile.

Citește și: Ofițeri ai Serviciului de Securitate din Belarus (KGB) au deturnat un avion pentru a aresta un jurnalist oponent al regimului Lukașenko

Uniunea Europeană Vezi toate articolele