Aviația rusă a efectuat bombardamente masive în Siria
Autor: Eduard Pascu pe 08 iun, 20:35 | Siria

Avioane Su-27, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia

Rusia a executat ample bombardamente aeriene în provincia Idlib din Siria, ucigând cel puțin trei civili, au anunțat azi cei de la organizația civilă „Căștile Albe”.

Organizația „Căștile Albe”, care ajută civilii afectați de războiul din Siria, a anunțat că trei civili au fost uciși iar alți cel puțin trei au fost răniți în aceste atacuri, transmite agenția Anadolu.

Peste 20 de lovituri aeriene au vizat zonele muntoase și trei sate din regiunea Jabal al-Zawiya, precum și alte două sate din zona de nord-vest a provinciei Hama, a anunțat și Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

În zonă se desfășoară operațiuni de căutare și salvare.

Așa cum a anunțat DefenseRomania încă de luna trecută, în ultimele luni, aeronavele Forțelor Aeriene Rusești, precum și avioanele armatei siriene, au efectuat atacuri aeriene regulate împotriva școlilor și spitalelor din provinciile Idlib, Hama și Aleppo, situate în nord-vestul Siriei.

Totodată, în Idlib, ultimul bastion al rebelilor care luptă împotriva lui Bashar al-Assad, există un acord de încetare a focului negociat între Turcia și Rusia după ce luptele au escaladat.

Fragilului acord dintre președintele Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, cu privire la încetarea focului în Siria, a fost stabilit după mai bine de șase ore de negocieri. Cei doi lideri s-au văzut la începutul lunii martie la Moscova, pe fondul escaladării tensiunilor în Siria unde zeci de soldaţi turci au fost uciși de la începutul lunii februarie în ofensiva trupelor regimului de la Damasc, susținute de aliatul rus.

Citește și: Forțele siriene ar fi doborât azi-noapte câteva rachete israeliene - Video

Te-ar putea interesa și...
Siria Vezi toate articolele